Noi focare de infecţie în spitale
Au apărut noi focare de infecţie în spitale.
Articol de Florin Lepădatu, 23 Aprilie 2020, 07:43
Au apărut şi noi focare de infecţie în spitale.
La Pașcani, de exemplu, zece bolnavi de cancer și opt angajați de la Spitalul Municipal au fost testați pozitiv cu noul coronavirus.
O anchetă epidemiologică a fost începută și la Spitalul Județean de Urgență Sfântul Pantelimon din Focșani, unde sunt 31de angajați infectați, spune șeful echipei manageriale, colonel doctor Alexandru Keresztes: "Nu sunt numai cadre medicale, sunt din toate categoriile de personal angajat, chiar și din rândul personalului administrativ TESA.
Considerăm că la acest moment, în care boala este într-o transmitere comunitară avansată, este foarte dificil să identificăm sursa.
În funcție de starea de sănătate a personalului, încercăm să reconfigurăm și ne dorim, firește, să redeschidem și singura secție de Nefrologie, închisă la acest moment.", relatează Rador.