Suceava: Mânăstirile bucovinene atrag mulți turiști în această perioadă
Mulți turiști preferă pensiunile agroturistice sau gospodăriile țărăneşti, asta pentru a cunoaște mai bine tradițiile din zonă.

Articol de Mihaela Buculei, Suceava, 19 Aprilie 2025, 15:51
Mănăstirile devin în această perioadă adevărate atracții turistice pentru cei interesați de patrimoniul cultural și arhitectual.
În județul Suceava, de exemplu, gradul de ocupare al spațiilor de cazare este mai mare în localitățile în care se află vestitele mănăstiri bucovinene.
Structurile turistice își așteaptă oaspeții astfel încât aceștia să se simtă ca într-o familie.
Mulți turiști preferă pensiunile agroturistice sau gospodăriile țărăneşti, asta pentru a cunoaște mai bine tradițiile din zonă.
-: Am încercat să păstrăm aceleași lucruri, aceleași obiceiuri, exact ce se întâmplă într-o casă de bucovinean - mâncăruri tradiționale, postul, rugăciunea....
Pentru petrecerea sărbătorilor pascale, turiștii au ales în special pensiunile agroturistice din zona mănăstirilor.
-: În zonele unde sunt mănăstiri gradul de ocupare este mai mare, în zona Gura Humorului, Sucevița, Putna.
Bucatele tradiționale nu vor lipsi de pe masa de Paşte.
-: Din masa de Paști nu pot lipsi ouăle roșii, cozonacul şi pasca, friptura de miel.
Cei care vor veni de Paște în zonă pot lua parte la slujba Învierii, care va fi oficiată la toate bisericile și mănăstirile din județ.