Marți este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturile pentru alegerile locale din 9 iunie.
Agenda deputaților din comisiile de specialitate.
Candidata PSD la Primăria Bucureşti, Gabriela Firea, a depus semnăturile necesare înscrierii în cursa pentru Bucureşti.
Tragerea la sorţi va fi făcută de preşedintele Biroului Electoral Central, luni de la ora 12:00.
Autoritățile spun că pensionarii ar trebui să-și primească banii până de Paște.
Sebastian Burduja a prezentat listele de semnături necesare la Biroul Electoral Municipal Bucureşti (BEM).
Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit condiţiile pentru votul cu urna specială la alegerile europarlamentare şi locale.
Tot săptămâna viitoare, Senatul este așteptat să dea un vot asupra noului cod silvic.
„Bucureștiul arată mult mai rău decât acum patru ani”, a declarat Gabriela Firea.
Clotilde Armand a fost trimisă în judecată chiar în ziua în care şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la Sectorul 1.
Toate pensiile vor fi plătite mai repede în luna mai şi vor ajunge la pensionari înainte de Paşte.
BEC a dispus reluarea operaţiunilor în judeţele Alba, Argeş, Buzău, Dolj, Giurgiu, Ialomiţa şi Mureş.
Şedinţa de Guvern din 25 aprilie va avea loc, în premieră, la Timişoara.
Eurodeputatul Ramona Strugariu subliniază că Parlamentul European este instituția comunitară care reprezintă cel mai bine...
Pentru pasionații de lectură care nu pot ajunge în Piața Unirii din Cluj-Napoca, site-ul oficial gaudeamus.ro oferă standuri...
Apărarea, investiţiile şi comerţul exterior s-au aflat astăzi în centrul discuţiilor pe care preşedintele Klaus Iohannis le-a...
PSD şi PNL au decis să meargă cu candidaţi separaţi la alegerile pentru Primăria Capitalei.
Directiva europeană privind salariul minim pe economie trebuie pusă în aplicare până la 15 noiembrie.
Liderii PSD şi PNL decid dacă medicul Cătălin Cîrstoiu rămâne candidatul comun la Primăria Capitalei.
Biroul Electoral Central a primit contestații legate de modul în care magistrații au fost desemnați în aceste birouri.
Cu ocazia vizitei va fi adoptată, la cel mai înalt nivel, declarația comună privind consolidarea Parteneriatului Strategic...
Premierul Marcel Ciolacu efectuează o vizită în Qatar.
Documentul urmează să stabilească un echilibru între interesele fiecărei părți implicate în acest domeniu, a spus în cadrul...
Minorităţile naţionale vor avea un reprezentant în Colegiul CNSAS, potrivit unei măsuri adoptate de Camera Deputaţilor.
La București are loc un forum internațional dedicat tehnologiilor digitale și modalităților de protejare a infrastructurii...
Aproape o treime dintre candidaţii propuşi de partide la alegerile europarlamentare din iunie sunt femei, iar 10 din 15...
Campania electorală pentru europarlamentare, pe posturile de radio şi de televiziune, publice şi private, începe în data de...
Într-o declaraţie în plenul Camerei Deputaţilor, Silviu Vexler a subliniat că acţiunile Iranului ameninţă atât Orientul...
Proiectul de lege prevede inclusiv supravegherea video a drumurilor forestiere.
Trecerea de la clasa business la clasa economy a deputaților, cu zboruri mai scurte de patru ore, ar putea înjumătăți...
România condamnă în cei mai fermi termeni atacul Iranului împotriva Isrelului este mesajul președintelui Klaus Iohannis...
Luni vor fi luate măsurile corespunzătoare împotriva persoanelor care au dat dovadă de neglijenţă, a spus șeful instituției,...
Reprezentanţi ai ucrainenilor din aproape 70 de state s-au reunit la București în cadrul Congresului Mondial al Ucrainenilor.
15 partide sau alianţe electorale şi şapte independenţi şi-au înregistrat candidaturile pentru alegerile europarlamentare din...
Peste jumătate dintre români, 53%, declară că este foarte probabil să se prezinte la vot la alegerile europarlamentare din...
Guvernul va discuta din nou, astăzi, de la ora 18:00, proiectul de ordonanţă de urgenţă privind scutirea de la plata...
Pe agenda şedinţei se află şi aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli pentru unele companii, precum și mai multe numiri...
Pe 29 aprilie se vor anunța candidaturile definitive pentru alegerile europarlamentare de la 9 iunie.
Astăzi la ora 24.00 se încheie termenul în care partidele politice și candidați independenți se mai pot înscrie la Biroul...
Tribunalul București i-a desemnat miercuri, prin tragere la sorți, pe cei trei judecători care fac parte din biroul electoral...
Pe primele locuri se află europarlamentarul Dacian Cioloș, șeful formațiunii, urmat de copreședinții partidului, Ramona...
Proiectul de lege privind jocurile de noroc a fost adoptat în Camera Deputaților cu 243 de voturi "pentru", patru abţineri,...
De săptămâna viitoare va începe perioada de depunere a candidaturilor pentru alegerile locale, care se vor desfășura simultan...
Proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă care prevede comasarea alegerilor va fi trimis la Camera Deputaţilor...
Proiectul de lege pentru aprobarea ordonanței de urgență care prevede că alegerile europarlamentare și locale să se...
Europarlamentarul Claudiu Manda scapă definitiv, prin prescripţia faptelor, de procesul în care a fost trimis în judecată în...
Pe prima pozitie a listei de candidați se afla fostul lider USR Dan Barna, urmat de fostul ministru USR al sănătăţii, Vlad...
În discursul susținut la Palatul Parlamentului, cancelarul german, Olaf Scholz, a apreciat contribuția țării noastre la...
Olaf Scholz este în România pentru a participa la o Reuniune a liderilor Partidului Socialiştilor Europeni, organizată la...
Pe prima poziţie se află social democratul Mihai Tudose, urmat de liberalul Rareş Bogdan, care sunt şi coordonatorii de...
Alianța Dreapta Unită va avea candidați comun și la alegerile europarlamentare, care vor avea loc tot pe 9 iunie.
Luni și marți maximele vor ajunge la 26-27 de grade.
În schimb, în perioada minivacanţei, respectiv între 1 şi 6 mai, nu se va lucra cu publicul la ghișee, fiind zile de...
În Rafah s-a adăpostit circa o jumătate din populaţia Fâşiei Gaza.
Agenda deputaților din comisiile de specialitate.
Nu sunt programate lucrări nici pe A4 Ovidiu-Agigea şi nici pe DN 39 Agigea-Vama Veche, ruta din sudul litoralului.