Ședință a CSAT, marți, 1 martie, la Palatul Cotroceni
Președintele Klaus Iohannis a convocat o ședință a CSAT pentru marți, 1 martie, la Palatul Cotroceni.
Articol de Florin Lepădatu, 25 Februarie 2022, 14:02
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI - Președintele Klaus Iohannis a convocat o ședință a CSAT pentru marți, 1 martie, la Palatul Cotroceni, informează Administrația Prezidențială.
Pe ordinea de zi a reuniunii sunt incluse subiecte referitoare la evoluțiile privind situația de securitate euroatlantică, în contextul agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei, și implicațiile pentru România, precum și măsurile pentru gestionarea integrată a unui eventual flux masiv de refugiați, în contextul internațional de securitate.
În cadrul ședinței Consiliului vor fi analizate și alte tematici de actualitate din domeniul securității naționale.