Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Amenzi la Năvodari pentru cei care n-au respectat Ordonanța militară 3

Foto: Arhivă.

Articol de Sorin Cealera, Constanța, 24 Aprilie 2020, 16:33

Poliția a dispersat vineri, 24 aprilie, un număr mare de credincioși care s-au strâns în fața bisericii Buna Vestire din Năvodari pentru a lua apă sfințită, la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii.

Polițiștii l-au sancționat contravențional pe preotul care oficia slujba în biserică, pentru nerespectarea Ordonanței Militare numărul 3, cu o amendă în valoare de 2.000 de lei.

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu, a declarat că biserica nu are atribuții privind prezența credincioșilor pe spațiul public și că slujba s-a desfășurat în interiorul bisericii, fără credincioși, conform ordonanțelor în vigoare.

Credincioșii pot lua apă sfințită, între slujbe, sau pot primi acasă prin intermediul voluntarilor bisericii.

Inspectoratul Județean de Poliție Constanța a anunțat că va face verificări la Poliția orașului Năvodari pentru a stabili modul în care au fost amplasate echipajele de forțe de ordine pentru ziua de astăzi.

România 03 Mai 2019, 19:48

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc Izvorul Tămăduirii

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici au mers, astăzi, în biserici, la slujba de sfinţire a apei.

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc Izvorul Tămăduirii
România 09 Aprilie 2025, 23:48

Toată ţara intră sub cod galben şi cod portocaliu de viscol, ninsori, lapoviţă şi ploi

Vremea va fi deosebit de rece, mai ales în jumătatea de nord.

Toată ţara intră sub cod galben şi cod portocaliu de viscol, ninsori, lapoviţă şi ploi
România 09 Aprilie 2025, 22:25

Magistrații cer o întâlnire pe tema reformei sistemului de pensii în sistemul judiciar

Întâlnirea e solicitată după ce mai mulți lideri politici, inclusiv premierul, au semnat o inițiativă legislativă prin care,...

Magistrații cer o întâlnire pe tema reformei sistemului de pensii în sistemul judiciar
România 09 Aprilie 2025, 22:12

Proprietarii primesc mai mulți bani pentru împăduriri prin PNRR

Prima a fost majorată la 650 de euro, a anunțat ministrul mediului, Mircea Fechet, precizând că măsura va permite împădurirea...

Proprietarii primesc mai mulți bani pentru împăduriri prin PNRR
România 09 Aprilie 2025, 20:28

La Călărași a fost inaugurat un parc fotovoltaic de 20 de megawați

Investiția depășește 21 de milioane de dolari.

La Călărași a fost inaugurat un parc fotovoltaic de 20 de megawați
România 09 Aprilie 2025, 20:23

MAE: Declararea drept persona non grata a atașatului militar român la Moscova și a adjunctului, neîntemeiată

MAE precizează că diplomații ruși expulzați de București au desfășurat activități care contravin prevederilor Convenției de...

MAE: Declararea drept persona non grata a atașatului militar român la Moscova și a adjunctului, neîntemeiată
România 09 Aprilie 2025, 18:51

Autoritățile din județul Neamț fac eforturi pentru a curăța lacul Bicaz de deşeuri

Există localnici din Suceava, Neamț și Harghita care aruncă gunoiul în albiile râurilor și a pâraielor sau pe maluri.

Autoritățile din județul Neamț fac eforturi pentru a curăța lacul Bicaz de deşeuri
România 09 Aprilie 2025, 18:36

Un concern german va fabrica în România componente pentru aeronave de pasageri

În România se vor fabrica componente pentru aeronavele de pasageri, a anunțat premierul Marcel Ciolacu, precizând că este...

Un concern german va fabrica în România componente pentru aeronave de pasageri