Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Ziua Maghiarilor de Pretutindeni

Manifestări speciale sunt programate în Ungaria cu ocazia împlinirii a 164 de ani de la începutul Revoluţiei ungare din 1848 şi a luptei pentru obţinerea independenţei. Ziua este marcată şi în România.

Ziua Maghiarilor de Pretutindeni
Ziua Maghiarilor de pretutindeni. Foto: Arhivă Agerpres.

15 Martie 2012, 11:46

Ungaria marchează joi împlinirea a 164 de ani de la începutul Revoluţiei ungare din 1848 şi a luptei pentru obţinerea independenţei faţă de Imperiul Habsburgic.

Este una dintre cele mai importante sărbători naţionale din această ţară.

Manifestări speciale sunt programate la Budapesta şi în alte localităţi, transmite corespondentul Radio România Actualităţi Emil Groza.

Manifestările oficiale de la Budapesta încep printr-un ceremonial de arborare a drapelului Ungariei pe catargul din faţa clădirii parlamentului, în prezenţa autorităţilor statului ungar şi a reprezentanţilor Corpului Diplomatic, după care va avea loc un program festiv la Muzeul Naţional.

În Cetatea Buda vor fi organziate programe pentru toate vârstele, iar parlamentul îşi va deschide porţile în faţa celor care doresc să viziteze clădirea.

Manifestările oficiale vor continua după-amiaza în Piaţa Kossuth, unde premierul Viktor Orban va rosti un discurs şi va avea loc şi un concert.

O organziaţie a anunţat că va avea loc şi un aşa-numit marş al păcii, similar celui organziat în ianuarie în semn de susţinere a guvernului, care a fost ţinta a numeroase critici pe plan internaţional, participanţii urmănd să se alăture oamenilor adunaţi în Piaţa Kossuth.

În paralel cu această manifestaţie proguvern va avea loc după-amiaz şi una antiguvernamentală, pe drumul presei libere, iniţiată pe un portal de socializare de un grup care a organizat şi în trecut mai multe acţiuni de protest faţă de Legea privind mass-media, faţă de noua Constituţie şi faţă de politica executivului condus de Viktor Orbán, transmite corespondentul Radio România Emil Groza.

Ziua maghiarilor, sărbătorită şi în România

1.000 de persoane participa la ceremoniile dedicate Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, care marchează debutul Revoluţiei de la 1848, în centrul Clujului.

Maghiarii au organizat o procesiune care a pornit de la Institutul Teologic Protestant şi s-a încheiat în biserica româno-catolica Sfântul Mihail, cu o slujbă interreligioasă, la care au participă reprezentanţii celor patru biserici tradiţionale maghiare din Transilvania: româno-catolică, reformată, lutherană şi unitariană.

La finalul slujbei, oamenii vor porni în marş spre clădirea fostului hotel Biasini, de lângă cimitirul central, locul de întrunire a revoluţionarilor de la 1848.

Acolo, ei vor depune coroane şi jerbe de flori.

Ceremoniile au loc pe un fond tensionat.

Miercuri seară, aproximativ 20 de activişti ai organizaţiei legionare Noua Dreaptă au organizat un miting în Piaţa Avram Iancu, pentru a-l comemora pe conducătorul trupelor româneşti care au luptat împotriva armatei maghiare la 1848.

De asemenea, există tensiuni între susţinătorii UDMR şi cei ai Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania, ne-a transmis corespondentul Radio România, Claudiu Pădurean.

Manifestări dedicate Zilei maghiarimii vor avea loc în toate localităţile din judeţul Covasna locuite preponderent de maghiari, dar cele mai importante ca amploare se vor desfăşura în municipiile Târgu Secuiesc şi Sfântu Gheorghe, ne-a transmis corespondentul Radio România, Oana Negrea.

La Târgu Secuiesc, manifestarile vor începe în jurul orei 12 cu o paradă a husarilor şi a păstrătorilor de tradiţii, urmată de o adunare populară la care sunt aşteptate câteva mii de persoane.

La Sfântu Gheorghe, adunarea populară va avea loc la ora 16 şi va fi precedată de ceremonii religioase şi depuneri de coroane de flori la monumentele reprezentative pentru comunitatea maghiară.

Dealtfel, manifestările dedicate Zilei maghiarimii au început în judetul Covasna încă de săptămâna trecută cu concerte, spectacole omagiale şi întreceri sportive.

15 martie este zi libera pentru angajaţii Consiliului Judeţean Covasna şi ai Primăriei Sfântu Gheorghe, printr-un act adiţional la contractul colectiv de muncă.

În Harghita, la Miercurea Ciuc a fost ridicat pe catargul clădirii palatului administrativ al judetului Harghita steagul secuiesc alături de cel al României.

Manifestarea a avut loc în prezenţa a aproximatv 100 de persoane, autorităţi ale judeţului şi un număr restrâns de localnici.

Evenimentul a început cu intonarea imnului de stat al Ungariei şi s-a încheiat cu intonarea imnului secuiesc.

Ceremonia a avut loc pentru prima dată în 2010 şi este reluată, de atunci, la 15 martie, când fanfara şi participanţii intonează imnul de stat al Ungariei şi cel secuiesc.

În toate marile orase din Harghita în care traiesc, în majoritate, maghiari se fac defilări în trasuri, cu localnici îmbracaţi în costume tradiţionale secuieşti sau de husari.

Şi în acest an se vor desfăşura manifestări de comemorare a Revoluţiei maghiare în localităţile Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni, Cristuru Secuiesc şi Lutiţa.

Joi după amiază se vor ţine discursuri în pieţele în care se află statui ale revoluţionarilor paşoptisti şi se vor depune coroane.

De asemenea, vor avea loc ceremonii festive pe vârful muntelui Nyerghes unde, în timpul Revolutiei paşoptiste câteva sute de secui au fost ucişi de armata imperială austro- ungară.

Toate manifestările vor începe şi se vor încheia cu intonarea doar a Imnului de stat al Ungariei şi cel secuiesc, ne-a informat corespondentul Radio România, Angela Bârsan.

În Hunedoara, potrivit corespondentului Radio România, Ilie Pintea, pe parcursul a trei zile, în mai multe localitati vor avea loc manifestari dedicate evenimentului, iar la Petrosani a ajuns o delegatie din oraşul înfrăţit Varpalota din Ungaria.

La festivităţile organizate joi în Valea Jiului sunt prezenţi preşedintele Organizaţiei Judeţene Hunedoara a UDMR, deputatul european Iuliu Winkler, secretarul general al guvernului, Attila Dézsi, secretarii de stat Borbely Károly şi Lorincz Széll, liderii organizaţiilor locale din Hunedoara a UDMR.

Joi dimineaţă au fost depuse coroane de flori la obeliscul din curtea Bisericii Catolice Sfânta Varvara, apoi a avut loc o slujba ecumenica la Biserica Reformat Calvina, urmată de un scurt moment artistic prezentat de copiii de la seţtia maghiară a Şcolii Avram Stanca din Petroşani.

La manifestările din Valea Jiului participă, alături de autorităţile locale, şi o delegaţie din oraşul ungar Varpalota, înfăţit cu Petroşaniul.

Filiala Mureş a Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania a sărbătorit ziua de 15 martie prin deschiderea simbolică a cafenelei Pilvax, din Budapesta, locul de unde a început revolutia ungară de la 1848, cu participarea poetului Petofi Şandor, a declarat liderul CNMT Mures, Jakab Istvan.

Potrivit acestuia, activităţile care se vor derula pe parcursul zilei la cafeneaua Pilvax constau în confecţionarea de cocarde în culorile roşu-alb-verde, jocuri de puzzle cu fotografii despre revoluţia de la 1848, tipărirea manifestului cu cele 12 puncte ale revoluţiei, dar şi organizarea de expoziţii de costume populare tradiţionale şi de obiecte meşteşugăreşti.

Nu vor lipsi cântecele despre revoluţia din 1848, concursuri de desene pentru copiii de la grădiniţă şi gimnaziu, dar şi recitări de poezii ale poetului paşoptist Petofi Şandor, în interpretarea unor actori de la studioul Yorrick, ne-a transmis corespondentul Radio România Raul Matiş.

La Satu Mare, Ziua Naţională a Ungariei şi a Maghiarilor de Pretutindeni este omagiată joi seara cu o serie de manifestări şi festivităţi.

Evenimentele încep cu o rugăciune la statuia poetului Petofi Şandor şi discursuri ale liderilor UDMR în care fac referire la însemnătatea zilei de 15 Martie, urmat de un program artistic.

Manifestările continuă în sala Teatrului de Nord cu premierea elevilor etnici maghiari.

La Satu Mare sunt aşteptaţi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor şi invitaţi din Ungaria, ne-a transmis corespondentul Radio România, Roxana Marchiş.

Ziua Maghiarilor de pretutindeni va fi marcata la Sibiu prin noi proiectii în cadrul Zilelor Filmului Maghiar, care se desfăşoară în perioada 9-18 martie.

De la ora 17,00 la Galeria Habitus din Piaţa Mică a Sibiului va rula pelicula istorică "Omul Pod", iar de la ora 22,30, la Atrium Classic Cafe, scurt metrajul „Bestia”.

Un alt film maghiar, "Katalin Varga", va putea fi vizionat în cadrul Cinematecii TIFF, la Teatrul Gong, începand cu ora 20.00.

De asemenea, cu ocazia zilei de 15 martie, Asociaţia Maghiarilor din Sibiu va organiza depuneri de coroane de flori în Parcul Petofi din zona centrală a Sibiului, ne-a informat corespondentul Radio România, Carmen Vulcan.

Maghiarii din România pot avea dublă cetăţenie
România 14 Martie 2011, 18:12

Maghiarii din România pot avea dublă cetăţenie

Autorităţile ungare au început să acorde cetăţenie maghiarilor din România. La Consulatul Ungariei de la Miercurea Ciuc şi-au...

Maghiarii din România pot avea dublă cetăţenie
La Magdeburg, în Germania, un automobil a intrat în mulţimea aflată la târgul de Crăciun
În lume 20 Decembrie 2024, 22:27

La Magdeburg, în Germania, un automobil a intrat în mulţimea aflată la târgul de Crăciun

Potrivit unui purtător de cuvânt al guvernului Saxonia-Anhalt, ar fi vorba despre un atentat.

La Magdeburg, în Germania, un automobil a intrat în mulţimea aflată la târgul de Crăciun
Vicepremierul italian Matteo Salvini ar putea fi condamnat la şase ani de închisoare
În lume 20 Decembrie 2024, 20:06

Vicepremierul italian Matteo Salvini ar putea fi condamnat la şase ani de închisoare

Acuzația este sechestrare de persoane.

Vicepremierul italian Matteo Salvini ar putea fi condamnat la şase ani de închisoare
Comunitatea internaţională intensifică legăturile cu noua putere de la Damasc
În lume 20 Decembrie 2024, 18:51

Comunitatea internaţională intensifică legăturile cu noua putere de la Damasc

La aproape două săptămâni de la căderea regimului Bashar al-Assad în Siria, comunitatea internaţională intensifică legăturile...

Comunitatea internaţională intensifică legăturile cu noua putere de la Damasc
Oficiali ai Ministerului de Interne din Georgia, sancționați de Occident, vor fi decorați
În lume 20 Decembrie 2024, 18:40

Oficiali ai Ministerului de Interne din Georgia, sancționați de Occident, vor fi decorați

Cinci oficiali ai Ministerului de Interne din Georgia, care au fost sancționați de Occident pentru rolul lor în reprimarea...

Oficiali ai Ministerului de Interne din Georgia, sancționați de Occident, vor fi decorați
Donald Trump îndeamnă UE să crească importurile energetice din SUA pentru a nu se confrunta cu taxe vamale
În lume 20 Decembrie 2024, 17:51

Donald Trump îndeamnă UE să crească importurile energetice din SUA pentru a nu se confrunta cu taxe vamale

Donald Trump a promis să impună tarife pentru majoritatea importurilor, dacă nu pentru toate, și a declarat că Europa va...

Donald Trump îndeamnă UE să crească importurile energetice din SUA pentru a nu se confrunta cu taxe vamale
Milano: Fumatul interzis la mai puţin de 10 metri de alte persoane
În lume 20 Decembrie 2024, 16:34

Milano: Fumatul interzis la mai puţin de 10 metri de alte persoane

Măsura se va aplica de la 1 ianuarie pentru fumatul în aer liber.

Milano: Fumatul interzis la mai puţin de 10 metri de alte persoane
Noi operaţiuni de căutare a zborului MH370
În lume 20 Decembrie 2024, 16:16

Noi operaţiuni de căutare a zborului MH370

Guvernul malaezian a agreat de principiu să reia căutările unui avion de pasageri care a dispărut în urmă cu zece ani...

Noi operaţiuni de căutare a zborului MH370