Papa Francisc a oficiat sâmbătă noapte slujba de Înviere în Bazilica Sfântul Petru din Vatican, alături de mii de pelerini,...
Ministerul de Externe s-a autosesizat referitor la informatiile potrivit carora un cetăţean român ar fi fost rapit in Burkina...
În Ungaria, aproximativ cinci mii de poliţişti efectuează controale rutiere, în contextul sărbătorilor pascale, iar...
Dacă aceste prevederi ale acordului vor fi realizate, a spus Serghei Lavrov, răspunsul va trebui să fie ridicarea...
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, avertizează că înţelegerea privind programul nuclear al Iranului reprezintă un...
Analiza parametrilor de zbor conţinuţi de a doua cutie neagră a avionului Germanwings confirmă ipoteza unei acţiuni voite a...
Data propusă iniţial era de 7 iunie, dar deputaţii au decis să organizeze scrutinul cu o săptămână mai târziu, astfel încât...
Serghei Lavrov a declarat că acordul de la Lausanne constituie cadrul politic ce stabileşte principalele soluţii ale celor...
Noua entitate va avea drept model instituţia similară din România, Direcţia Naţională Anticorupţie - a precizat...
Autorităţile italiene au suspendat căutările celor doi marinari români daţi dispăruţi în naufragiul unui pescador în apele...
Premierul israelian, Bejamin Netanyahu, a convocat, astăzi, Cabinetul de Securitate, pentru a discuta despre acordul cadru...
Președintele Obama a calificat cadrul politic pentru un acord nuclear, convenit ieri de puterile mondiale cu Iranul, drept o...
Procurorii germani au anunţat că au identificat dovezi potrivit cărora copilotul zborului Germanwings a căutat pe internet...
Purtătorul de cuvânt al MAE rus, Alexander Lukaşevici, afirmă pentru Radio România că desfăşurarea de tehnică militară NATO...
Israelul reafirmă că îşi rezervă toate opţiunile, inclusiv o acţiune militară, pentru a face faţă ameninţării venite din...
Guvernul Greciei a făcut promisiuni complet nerealiste alegătorilor, pe care acum nu le poate îndeplini, a afirmat fostul...
Un român a murit, iar alţi doi sunt daţi dispăruţi după ce un pescador s-a scufundat astăzi în Marea Adriatică, în largul...
Conform autorităţilor, 63 de marinari au fost salvaţi din apele îngheţate, 54 au murit, iar 15 sunt încă dispăruţi.
Liderul Autorităţii Palestiniene intenţionează să solicite compensaţii pentru întârzierea transferului de fonduri rezultate...
Un vas de pescuit sub pavilion rusesc s-a scufundat azi cu 132 de persoane la bord în Marea Ohoţk din Extremul Orient al Rusiei.
Vaticanul si Italia au semnat un acord de transparenţă şi schimb de informaţii în domeniul fiscal.
Două persoane, un bărbat şi o femeie, au deschis focul, în această seară, în faţa sediului central al Poliţiei. Forţele de...
Premierul israelian Benjalmin Netanyahu a atras atenţia că acordul negociat între marile puteri şi Iran deschide calea pentru...
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a anunţat că acordul privind programul nuclear iranian ar urma să fie definitivat...
Partidul Fidesz al premierului ungar Viktor Orbán conduce în continuare în preferinţele alegătorilor, conform rezultatelor...
Este pentru a treia oară într-o săptămână când o aeronavă Turkish Airlines este nevoită să schimbe cursul din cauza unor...
Nicolae Timofti se altură astfel mai multor lideri internaţionali care au refuzat să participe la paradă, într-un context...
La Bruxelles, micii producători au organizat deja proteste, neîncrezători în asigurările date de comisarul pentru...
Comandantul Suprem al Forţelor Aliate din Europa (SACEUR), generalul Phillip Breedlove, s-a întâlnit cu ministrul de externe...
Poliţia turcă a reţinut 22 de militanţi de extremă stângă după luarea de ostatici de ieri de la Istanbul încheiată cu moartea...
A fost perturbat puternic traficul aerian, cu aproape 140 de curse anulate pe aeroportul din oraşul german Frankfurt şi 90 de...
Directorii generali ai companiilor Lufthansa şi subsidiarei lowcost Germanwings sunt aşteptaţi astăzi la locul prăbuşirii...
Potrivit unui raport prezentat Consiliului de Securitate al ONU, 22 de mii de luptători străini din 100 de ţări participă la...
Procurorii germani au anunţat oficial că pilotul Andreas Lubitz a fost tratat pentru accese de depresie cu ani de zile...
Un proiect de lege europeană, care să prevină manipularea indicatorilor financiari bancari a fost votat marți în Comisia de...
Potrivit primelor informaţii, o problemă de ordin tehnic a provocat uriaşa pană de curent, însă autorităţile nu exclud...
Ministrul rus de externe este aşteptat să revină după-amiază printre negociatori, semn că părţile se apropie de un compromis.
Angajaţii unei fabrici de încălţăminte din Vietnam au intrat în a cincea zi de grevă în semn de protest faţă de scăderea...
Întrucât nu au fost găsite corpuri întregi, rămăşiţele umane trebuie idetificate prin teste ADN sau alte metode ştiinţifice.
Măsurile de restricţionare a circulaţiei au fost luate în încercarea de a limita gradul de poluare cu care se confruntă...
Forţele americane de securitate au împuşcat mortal un bărbat şi l-au rănit grav pe un altul care încercau să pătrundă cu un...
Agenţia Europeană pentru Securitatea Aeriană spune că este necesară prezenţa a 2 membri ai echipajului, în permanenţă în...
Presa locală afirmă că focuri de armă au fost trase în faţa sediului Agenţiei Naţionale de Securitate din statul Maryland, SUA.
Potrivit primelor rezultate parţiale, dreapta şi-a asigurat controlul a 66 din cele 101 departamente, în timp ce socialiştii...
Comisia pentru Afaceri Externe a PE va discuta raportul privind provocările de securitate şi perspectivele pentru...
Președintele Siriei a atras atenţia, într-un interviu acordat CBS, că tot mai multe grupări militante din întreaga lume au...
Surse diplomatice occidentale susţin că un acord cadru între marile puteri şi Iran, în privinţa programului nuclear, pare să...
Zeci de mii de oameni au participat astăzi, în capitala Tunisiei, la un marş de solidaritate împotriva terorismului. România...
La Vatican şi în toate comunităţile catolice şi reformate din lume a început astăzi Săptămâna Sfântă, moment marcat prin...
Ambasada României la Haga a organizat o întâlnire mai mult decât binevenită între tour-operatorii din ţară şi cei din Regatul...
Noile sisteme radar pot înregistra datele standard, dar şi elemente mai puţin întâlnite, precum portul centurii de siguranţă...
Sâmbătă este ultima zi când mai pot fi depuse la BEC candidaturile pentru alegerile prezidențiale din această primăvară.
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, se va întâlni, luni, cu reprezentanţii guvernului, pentru a stabili subiectele care vor...
Un salariat lasă în jur de 43% din cât câştigă la stat, prin diverse taxe şi impozite.
Cetăţenii din diaspora, care au domiciliul în alt stat membru al Uniunii Europene, vor putea obţine o carte de identitate...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri că există "şanse foarte bune" ca războiul dintre Rusia şi Ucraina să se...
Forţele ruseşti şi ucrainene au continuat să se atace reciproc cu drone, în condiţiile în care oficialii americani continuă...