Radio România împlineşte 85 de ani

De 85 de ani... Radio România vorbeşte serios. Una dintre cele mai vechi instituţii de profil din Europa, înfiinţată la 1 noiembrie 1928 de profesorul Dragomir Hurmuzescu, Radioul public românesc este parte din istoria audiovizualului din ţara noastră, parte din istoria ţării. La Radio România s-au auzit cele mai puternice voci ale secolului XX şi ale noului mileniu, cele mai importante evenimente au fost consemnate, comentate, trimise în eter. Din iulie 2012, odată cu venirea dlui Ovidiu Miculescu la conducerea Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), a început o puternică şi constantă modernizare şi adaptare a posturilor SRR la standardele industriei media a secolului XXI. Despre ce înseamnă Radio România la 85 de ani şi, mai ales, despre ce promite Radioul public pentru următorii ani, aflăm mai multe dintr-un interviu realizat la ceas aniversar cu domnul Ovidiu Miculescu, preşedinte-director general al SRR.

Jurnalul Naţional: Ne aflăm în pragul unei aniversări importante: sunt 85 de ani de la înfiinţarea Radioului Public de către profesorul Dragomir Hurmuzescu şi poate că e timpul acum să facem o retrospectivă a acestor ani, dar una foarte succintă, pentru că anii cei mai frumoşi, cred eu, sunt cei care vin. Am să vă rog, domnule Ovidiu Miculescu, să-mi vorbiţi despre ce însemna Radioul la începuturile lui şi, mai ales, ce credeţi că poate să însemne el pentru devenirea presei mileniul al 3-lea.

Ovidiu Miculescu: În 1928, când profesorul Hurmuzescu a lansat această societate, România era una dintre primii 3-4 ţări din Europa care reuşise această performanţă. Hurmuzescu a fost un inovator, un om "deasupra vremilor", Hurmuzescu a avut acea calitate absolut extraordinară de a vedea în viitor, el fiind un inginer, un om aplicat, discret, dar un vizionar. 85 de ani pot fi şi mulţi, şi puţini, depinde de unghiul din care privim lucrul acesta. Radio România cred că a însemnat un element de echilibru şi de stabilitate şi mai cred că a fost parte din istoria României, în aceşti 85 de ani. Actul de înfiinţare a Radioului Public a fost semnat de Regele Ferdinand – deci s-a născut în regalitate –, a pornit bine, a traversat perioade grele, războiul, apoi perioada comunistă..., lucrurile n-au fost simple, dar a rămas permanent şi cred că acesta este un lucru fundamental. A rămas vertical, serios, dedicat misiunii sale publice şi extrem de credibil şi, aş îndrăzni să spun, extrem de puternic în peisajul media, în ciuda a tot ceea ce a avut de traversat. Un exemplu: Radio Chişinău. A fost primul studio teritorial, pornit în 1939. După un an, în timp ce trupele sovietice treceau prin zonă, stâlpul care ţinea emiţătorul, un pilon înalt de vreo 140 m, a fost dărâmat, clădirea a fost incendiată. Din mărturiile şi puţinele documente pe care le avem, colegii noştri de atunci au fost împuşcaţi; există nişte fotografii cu gropi comune, din ele a fost scos cadavrul unui om împuşcat, în buzunarul căruia s-a găsit legitimaţia de Radio România. Se întâmplaseră lucruri grave acolo. Perioada comunistă a trecut greu, dar Radioul a avut permanent un corp de jurnalişti şi de profesionişti care au ştiut să gestioneze în mod inteligent situaţii grele, complicate. După '90...

Jurnalul Naţional: Ar trebui să vorbim despre momentul decembrie '89, care a fost destul de tensionat pentru Radioul public, ţinând cont de importanţa lui strategică...

Ovidiu Miculescu: De fapt, în toată această perioadă de 85 de ani, Radioul a fost în spaţiul public extrem de activ, niciodată n-a făcut pasul înapoi... Aşa, pot să vă spun despre momentul în care în Radio au intrat nişte legionari, în septembrie 1939, când primul ministru Armand Călinescu a fost asasinat. Legionarii au intrat în studio, au spus că primul ministru a fost împuşcat, dar oamenii din Radio i-au prins şi i-au ţinut şi i-au predat Siguranţei. Au continuat emisiunea şi au ţinut populaţia informată şi, în acelaşi timp, au liniştit-o, în sensul de a clarifica lucrurile, ca să nu apară momente de haos. Gândiţi-vă că era singura medie care acoperea întreaga Românie. Gândiţi-vă că la început Radioul emitea în direct, înregistrările au apărut mai târziu. Se transmiteau concerte live. În 1929 a fost transmisă prima piesă de teatru radiofonic...

Jurnalul Naţional: Vom avea şi anul viitor o sărbătoare, la fel de importantă ca aceasta de acum, pentru că se vor rotunji...

Ovidiu Miculescu: ... 85 de ani de teatru radiofonic. Piesa "Ce ştia satul" a fost repusă în circulaţie, a fost montată şi prezentată în piaţa Festivalului Enescu, cu actorii de acum. Publicul a fost foarte interesat de această reprezentaţie. Revenind însă la ceea ce m-aţi întrebat: da, decembrie 1989 a fost un moment în care Radio România a fost prezent din nou în mijlocul evenimentelor, a transmis, a informat, nu s-a temut – de fapt, şi-a îndeplinit în continuare acea misiune publică pe care o are, ceea ce este extraordinar şi... firesc, după părerea mea.

Jurnalul Naţional: Sărbătoarea aceasta, din 2013, are câteva repere culturale importante. În următoarele săptămâni se poate vorbi despre o avalanşă de evenimente culturale off-air, dar şi lansări de emisiuni noi. S-a aprobat şi o nouă grilă de programe, care punctează şi ea această aniversare...

Ovidiu Miculescu: La fel cum tratăm provocările sau lucrurile de zi cu zi, şi această aniversare o abordăm la fel de serios. Vreau să vă amintesc că Radio România înseamnă, de fapt, multe canale, înseamnă orchestrele şi corurile radio, înseamnă Editura Casa Radio, Târgul Gaudeamus, înseamnă Rador, dar şi Radio Chişinău, Radio România Internaţional, studiourile regionale ş.a.m.d. "85 de ani" – privită ca o aniversare în sine, nu cred că spune ceva deosebit faţă de cea de 84 sau cea de 86 de ani. Aniversările trec. Important este care e bilanţul pe care îl facem la o aniversare şi, mai ales, care sunt proiectele. Prin misiunea sa publică, Radio România, pe cele trei coordonate, merge, spun eu, bine; foarte bine, chiar, în anumite segmente. Suntem echilibraţi, echidistanţi, informăm, livrăm o informaţie de calitate pe componenta de misiune publică, pentru noi cultura şi educaţia au un rol special, le promovăm, le susţinem. Radio România s-a transformat dintr-un spectator sau partener al fenomenului cultural într-un jucător cultural. Suntem printre puţinele radiouri publice din Europa şi, oricum, singurul din zona noastră care are două canale dedicate exclusiv culturii (Radio România Cultural şi Radio România Muzical). Există orchestrele şi corurile Radio, care au o stagiune proprie, cântăm cu sălile pline, ieşim în mijlocul comunităţii – dovadă stau şi concertele din această vară. Sunt apoi proiectele pe care le dezvoltăm şi aici vorbim despre celebrul "Duel al viorilor", despre "Pianul călător", "Flautul de aur", vioara lui Enescu; sunt proiectele educative: 5 minute de muzică clasică în şcoli, ora de educaţie muzicală, ora de educaţie teatrală. Apoi: teatrul radiofonic, teatrul radiofonic pentru copii, editura de carte – care face cărţi şi CD-uri, audio-book-uri, cu un succes extraordinar. Din punctul de vedere al programului, ieri (25 septembrie – n.n.) în Consiliul de Administraţie s-au aprobat grilele pentru anul care urmează. Unul din lucrurile pe care mi le-am dorit – şi am şi spus asta când am venit aici – este modernizarea. Trebuie să recunoaştem asta – şi aşa e corect, să spunem lucrurile pe nume, nu doar cele bune – există încă mentalităţi care nu au reuşit să se acordeze cu prezentul, în Radio România. Cei mai mulţi au înţeles că trebuie să fim în pas cu vremurile, cu ceea ce se întâmplă în jurul nostru, dar sunt şi unii care percep mai greu lucrul acesta. Modernizarea e un obiectiv foarte important. Iar acest lucru se observă şi se va observa (şi) din aceste grile noi, care sunt construite mai modern, mai complex, mai inteligent, astfel încât să corespundă întregii palete de teme, de subiecte, de zone pe care un post public trebuie să le acopere. Aici includ: cultura, educaţia, limba română, valorile naţionale, Europa, identitatea naţională, minorităţile. Sunt lucruri pe care le facem şi cred că le facem bine. Că eu cred asta, e una. Dar ultimele 2-3 cercetări de audienţă plasează Radio România pe primul loc, în termeni de market-share, de cotă de piaţă. Şi aici nu vorbim de toate posturile agregate, ci despre Radio România Actualităţi, care este lider de piaţă, în termeni de market-share, pe naţional, pe urban şi pe Bucureşti.

Jurnalul Naţional: Vorbeaţi, în iulie 2012, când aţi fost desemnat pentru postul de preşedinte-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, despre nevoia de a eficientiza activitatea Radioului public, de a creşte audienţele, calitatea serviciilor şi mai spuneaţi că Radio România nu este un hobby, ci o industrie. Am reţinut aceste lucru pentru că nici unul dintre predecesorii dvs. nu a exprimat această perspectivă asupra Societăţii de Radio.

Ovidiu Miculescu: Rămân la aceeaşi opinie şi susţin în continuare aceeaşi poziţie. Trebuie să înţelegem că oriunde în lume, indiferent de forma de finanţare, radioul şi televiziunea reprezintă "o industrie". Abordarea trebuie să fie pragmatică, bazată pe cercetare de piaţă, pe programe, pe calitate, pe costuri eficiente, pe promovarea valorilor umane – cei buni stau în faţă, cei mai puţin buni trebuie şi ei aşezaţi la locul lor... –; nu putem trata o companie atât de importantă altfel decât extrem de pragmatic. Am observat că acest lucru s-a întâmplat mai puţin înainte. N-am fost adeptul... grelei moşteniri. Nu. Nu vreau să insist pe acest lucru. Ce pot să vă spun este că am preluat SRR pe un trend de audienţă descendent – dovadă sunt cifrele –, am preluat Radio România pe un minus financiar, iar la un an de zile suntem pe trend pozitiv, iar pe cota de piaţă suntem lideri, cu RRA. Anul financiar 2012, un an foarte greu, a fost încheiat pe plus, iar în 2013, la 6 luni, suntem pe un plus solid. S-a încheiat un nou contract colectiv de muncă. Lucrurile încep să se aşeze pe baze în care criteriile de performanţă, de rezultat, de evaluare, de obiective îndeplinite încep să funcţioneze.

Jurnalul Naţional: Vorbeaţi atunci, în 2012, despre necesitatea restructurării organigramei; aceasta a însemnat şi restrângere de posturi sau doar eficientizarea unei scheme existente?

Ovidiu Miculescu: Radio România avea un număr de 2.700 de posturi. Sigur, nu înseamnă că erau ocupate toate. În noua organigramă, ele au scăzut sub 2300. Această organigramă aşează fluxurile industriei de radio în cursul lor normal. Practic, fluidizează activitatea, aşează compartimentele, departamentele, pe cursul normal al producţiei de ştiri, de emisiuni, de linii de program, de evenimente culturale, pentru că era uşor o... struţo-camilă. Or, ştiţi cum e? Degeaba ne mirăm că ne alunecă farfuriile de pe masă, dacă blocul este înclinat. Înainte existau nişte erori de structură. Colegii mei din Consiliul de Administraţie şi partenerii noştri sociali au înţeles utilitatea acestei noi organigrame. Din punctul de vedere al personalului, organigrama e însoţită de un regulament de organizare şi de funcţionare, regulament care este, dacă acceptaţi să spunem aşa, "biblia" unei societăţi. Multe documente, fişe de post ş.a.m.d. îşi au izvorul acolo. Sunt multe acte birocratice, dar ele sunt foarte importante pentru instituţie. Se precizează mult mai clar – în multe situaţii, foarte clar – cine ce face, unde este, care sunt fluxurile, acele "work-flows" fără de care nu se poate. Repet ce am spus şi altădată: asta poate să facă diferenţa dintre muzicant şi muzician. Unul cântă după ureche, altul după partitură. În privinţa unei posibile restructurări, trebuie să spunem că studiem lucrul acesta, această organigramă o vom evalua după 6 luni – ea va clarifica multe fluxuri, care vor merge mai bine, dar vom observa, poate, că anumite zone nu se regăsesc într-o structură fluidă şi normală şi atunci e posibil să ne gândim şi la o reaşezare şi din punctul de vedere al structurii de personal. Şi aş vrea să fiu extrem de limpede, că ideea pe care o vom urmări este: cei buni – şi sunt mulţi în această instituţie – vor fi cei pe care ne vom baza şi mai mult ca până acum, iar pe cei care nu-şi regăsesc locul s-ar putea să îi reorientăm.

Jurnalul Naţional: Iată o perspectivă pragmatică, aşa cum, până la urmă, se cere să aibă un manager al unei instituţii colosale, cum este Radioul public...

Ovidiu Miculescu: E mare. Şi e greu de condus...

Jurnalul Naţional: Aţi fost în Consiliul de Administraţie al Radioului şi înainte de a ocupa postul de preşedinte-director general, aveţi experienţă şi din zona radiourilor comerciale, ca şi din televiziune – deci aveţi o viziune şi din perspectiva cealaltă, de dincolo de apă. Cum se vedea de acolo lumea audioviziualului şi cum se vede de aici?

Ovidiu Miculescu: Să ştiţi că e o foarte mare diferenţă. Cât am lucrat în TV, mă uitam mai puţin la SRR. Dar când am început să lucrez la un post de radio comercial, Radio România era practic concurentul cel mai serios potenţial pe care îl aveam. Aşteptam ca acest colos să se mişte, să se trezească. Dădea semne, din când în când, dar nu a ieşit din apă serios. Ne temeam din punctul de vedere al concurenţei de Radio România, dar tipul de abordare e cu totul altul într-un serviciu public, faţă de o companie privată de media. Birocraţia e foarte mare, există multe imobilisme, există percepţii "ca la stat", nu întotdeauna lucrative, şi cred că un lucru delicat şi aproape grav este că în general acest tip de companii suferă exact de ceea ce spuneţi dvs., de lipsa de viziune. Ce se întâmplă azi ştim; dar drumul pe care ne aşezăm, direcţia, evaluarea, construcţia, obiectivul acestea sunt fundamentale în dezvoltarea şi continuarea drumului unor media atât de importante. Fără acestea nu se poate. Am observat o uşoară fragmentare a unor mentalităţi pe care le-am găsit aici, raportat la viaţa reală. Mulţi oameni încă trăiesc într-un balon de sticlă. Sunt uşor izolaţi. Nu înţeleg încă foarte bine ce se întâmplă pe stradă. Dvs. lucraţi într-un mediu privat. E greu, e competiţie. Viaţa e dură. În media privată, dacă greşim, răspundem, într-un fel sau altul, dacă performăm, suntem recompensaţi. Aici, lucrurile sunt altfel. Am încercat să explic permanent aceste lucruri. Mulţi au început să înţeleagă şi să acţioneze în această direcţie, sunt mulţi oameni foarte buni, s-au creat echipe... eu ţin foarte mult la spiritul de echipă, pentru că singur niciodată nu vei putea realiza lucruri importante. Ai capacitatea să coagulezi o echipă, te numeşti lider. Îţi scrie pe uşă preşedinte-director general, eşti şef şi atât. Trecător, desigur. Nu are rost să ne iluzionăm. Nimic nu e veşnic pe lumea asta. Revenind la întrebare: este o diferenţă fundamentală între media privată şi serviciul public. Sunt diferenţe mari de abordare, de viziune, de pragmatism şi de spirit al industriei care trebuie să livreze produse de calitate...

Jurnalul Naţional: Şi la foc continuu...

Ovidiu Miculescu: La foc continuu, pentru că suntem – şi lucrul acesta nu trebuie uitat niciodată – exclusiv în serviciul celor care, lună de lună, ne plătesc. Pentru asta trebuie să îndeplinim acea misiune publică, dar nu oricum, ci într-un mod intelgent, inovativ, dedicat şi cu efort. Lucrurile frumoase nu se fac uşor.

Jurnalul Naţional: Aţi creat şi un mecanism pentru a stimula activitatea colegilor dvs., profesioniştii din radio?

Ovidiu Miculescu: Am început să implementăm un astfel de mecanism. Dar, ştiţi cum e, oamenii nu au fost obişnuiţi cu lucrurile acestea, apar invidii, apar tot felul de discuţii, dar sunt sigur că acesta este drumul. În companiile private, este un instrument esenţial vizavi de performanţă. Lucrurile trebuie echilibrate. Pe de altă parte, există şi o serie de inechităţi sociale, inclusiv în această companie. Cei buni, cei performanţi trebuie să stea în faţă şi să câştige mai bine. Cei care nu performează, nu pot sta pe acelaşi nivel de salarizare cu ceilalţi. Trebuie să ne raportăm permanent la ceva. Sunt hotărât să continuăm în această direcţie. E important că în acest an am avut un partener de dialog social în sindicate... Sigur, întotdeauna sunt excepţii nefericite, dar aici vorbim despre sindicatul reprezentativ şi despre celălalt sindicat mare. În momentul în care le explici, eşti transparent, pui lucrurile pe masă, oamenii înţeleg şi renunţă la acel blocaj "pe picioarele din spate", tipic, după cum vedem în jurul nostru, atâtor altor instituţii. E foarte important să fii transparent, să nu-i păcăleşti, să le spui lucrurile în faţă, oricât de bune sau oricât de rele ar fi, să comunici şi să-i faci părtaşi la viaţa instituţiei. E greu, pentru că este o instituţie foarte mare. Şi foarte grea...

Jurnalul Naţional: Se folosea expresia: "colosul cu picioare de lut". Să înţeleg că aveţi ambiţia să faceţi acest colos să alerge...

Ovidiu Miculescu: Categoric! Şi acest lucru începe să se vadă, pentru că, repet, judecăm performanţa. Populaţia României plăteşte acea taxa – cea mai mică din Europa, 2,50 lei pe lună –, dar oamenii o plătesc. În marea lor majoritate. Noi trebuie să le dăm ceva înapoi. Şi, mai ales, trebuie să performăm. Cum performăm? Care sunt cele două criterii prin care balansăm această evaluare? Cum ne raportăm la acel public? 1) Gestionarea corectă şi eficientă a banilor (nu sunt multe companii sau servicii publice care nu au un leu credit sau datorie şi care, dimpotrivă, sunt pe plus, sunt stabile financiar; deci stabilitatea financiar-economică e o bază solidă. 2) Performanţa profesională, care înseamnă programe bune, evenimente, cultură, educaţie, tot ceea ce reprezintă misiunea noastră publică; deci audienţa, dacă ea există, înseamnă că ne-am îndeplinit misiunea publică.

Jurnalul Naţional: Vorbiţi despre audienţă, dar trebuie să vorbim şi despre acoperire. Pentru că şi aceasta este o chestiune dureroasă...

Ovidiu Miculescu: Este. Discuţia este lungă, aici. S-a dorit ca radioul să intre în toate casele românilor şi probabil acum Hurmuzescu se răsuceşte în mormânt, pentru că, deşi se declară că Radio România acoperă 98% din teritoriu şi 99% din populaţie, eu vă spun, cu toată răspunderea, că nu este aşa. Uneori, calitatea semnalului nu este cea bună. Sunt găuri mari, sunt zone importante în care nu ne auzim sau ne auzim rău, sub nivelul acceptabil. Nu vreau să reproşez ceva cuiva, dar este o chestiune pe care o avem foarte serios în atenţie şi e una dintre promisiunile pe care le-am facut celor din Radio că le voi rezolva. Noi trebuie să ne îndeplinim misiunea publică, trebuie să ajungem la oameni. Ei vor hotărî dacă ne ascultă sau nu, dar noi trebuie să ajungem acolo. Construim evenimente culturale, on-air, off-air..., dar, vorbind strict despre on-air, trebuie să ajungem la ei. Aşa spune legea. Or, acest lucru nu se întâmplă mereu. Am mai rezolvat din situaţii, din păcate sistemul de emiţători nu e la noi, deci suntem un beneficiar care, atâta timp cât nu controlează un sistem tehnic, e foarte greu să-şi facă deplin misiunea. Dar sperăm să obţinem înţelegerea şi determinarea unei alte instituţii de stat, care suferă, din păcate, de bolile instituţiilor de stat din România.

Jurnalul Naţional: Sunteţi un militant al dezvoltării SRR pe zona de FM...

Ovidiu Miculescu: Da.

Jurnalul Naţional: Şi nu e vorba doar de concurenţa posturilor comerciale, ci şi de o facilitate pe care o are acest sistem de transmitere a informaţiei faţă de undele medii sau lungi.

Ovidiu Miculescu: Transmitem, puţin, e drept, şi pe unde lungi. Însă prezentul este al FM-ului. Viitorul este al FM-ului şi al digitalului. Oricum, aglomerările urbane, zonele populate din toată lumea sunt acoperite de FM. Aici vorbim de polarizări, de puteri şi de înălţimi, de dispunere a reţelelor de emiţători şi nu vreau să intru într-o chestiune complicată. Dar, categoric, susţin faptul că FM reprezintă prezentul şi o parte din viitor. AM-ul, din punctul meu de vedere, a avut rolul său, dar vremurile se schimbă şi, mai ales, e important un lucru: AM este un consumator de resurse, de bani, extrem de mari. E vorba de puteri foarte mari, de echipamente scumpe, de consumuri mari. Raportul este, în cel mai bun caz, din punctul de vedere al costurilor, de 1 la 8.

Jurnalul Naţional: Iar undele lungi pentru ce mai folosesc azi? E depăşită această modalitate de transmitere a informaţiei?

Ovidiu Miculescu: Undele lungi sunt de pe vremea tinereţii părinţilor mei sau a maturităţii bunicilor mei... Media audiovizuale sunt dependente şi ajutate de tot ce înseamnă IT. Trăim într-o eră a comunicării electronice, mergem spre platforme comune, deci trebuie să folosim aceste avantaje, să ne ajutăm de ele.

Jurnalul Naţional: Vorbim despre audienţă şi acoperire naţională. Dar eu îmi aduc aminte o poveste frumoasă pe care mi-a spus-o soţul meu după ce a fost prima dată la Muntele Athos şi a întâlnit un schimnic care l-a întrebat ce părere are despre piesa de teatru de la Radio România pe care el o ascultase, acolo, în Sfântul Munte, cu o seară înainte. Soţul meu a fost uluit, pentru că nu putea să-şi închipuie că pe Muntele Athos se poate asculta teatru radiofonic. Şi, mai mult, că va purta, la Schitu Lacu, un dialog despre metaforele conţinute în acea transmisiune...

Ovidiu Miculescu: Radio România Internaţional e de vină pentru lucrul acesta! RRI emite în 10 limbi străine, ca şi în dialectul aromân, şi există, desigur, Serviciul în limba română, dedicat românilor de aiurea din lume. Sigur, aici, fundamental este internetul, dar transmitem şi pe unde scurte. Este o punte extrem de importantă pe care Radio România o oferă românilor, oriunde ar fi ei. Sunt lucruri foarte interesante care se aud pe Radio România Internaţional. Vă daţi seama că e un efort, sunt programe în 10 limbi de mare circulaţie... Dar acolo sunt oameni dedicaţi, sunt profesionişti, lucrează bine. Avem mesaje, semnale că ajungem până în Noua Zeelandă, în America de Sud, în Africa... Nu putem contoriza acum exact câţi ne ascultă, pentru că nu avem cum măsura acest lucru, dar este până la urmă şi o datorie faţă de românii plecaţi din ţară sau faţă de alţi oameni care vor să afle informaţii despre România, în limba lor.

Jurnalul Naţional: E vorba şi despre imaginea României în lume, pentru că emisiunile în care se vorbeşte despre ţara noastră, în care sunt prezente personalităţi culturale româneşti, evenimente esenţiale, conturează o imagine a României, pe care ascultătorul – fie că este românul plecat să lucreze în străinătate sau românul emigrat cu familia de zeci de ani, fie că e străinul care şi-ar dori să ajungă în vacanţă în România, dar nu ştie dacă România e sigură sau îi va oferi ceea ce îşi doreşte – ascultătorul, zic, poate să descopere acest chip al ţării noastre.

Ovidiu Miculescu: Categoric, aşa este. O singură completare aş face la ceea ce aţi spus: imaginea României se construieşte în România. Am auzit multă vreme: sistemul diplomatic, amabasadele... au rolul şi menirea lor. Dar şi Radio România este de fapt un ambasador. Radio România Internaţional, care duce afară ceea ce se întâmplă aici, cu bune şi cu rele. Adică, nu înfrumuseţăm realităţi, dar, în acelaşi timp, performanţele, atâtea câte sunt ele, le promovăm. Nu cosmetizăm lucrurile, pentru că în primul rând ne-am minţi pe noi. Şi cred că respectul pentru adevăr este unul din lucrurile fundamentale în profesia de jurnalist. RRI este o lume specială. Cultura, educaţia, limba română... Emisiuni difuzate într-o limbă corectă - acesta este un lucru extrem de important. Şi asta mă provoacă să fac o paralelă cu Radio Chişinău. Proiectul acesta s-a născut destul de greu...

Jurnalul Naţional: Vorbim despre noul post de Radio de la Chişinău...

Ovidiu Miculescu: Da, noul post de Radio de la Chişinău, pentru că, aşa cum vă spuneam, în 1939 acest post a existat, după care puterea sovietică şi-a asumat postul de radio de la Chişinău, pe el fluturând un alt steag decât cel al României. Am reuşit să-l repornim, la 1 decembrie 2011, într-o piaţă foarte complicată, cu multe posturi de limbă rusă. Piaţa de media din Chişinău e una complicată, în care ideea de românism, de valori comune, de apartenenţă la UE, de limbă corectă, de istorie corectă, nu prea existau. Ne-am încăpăţânat să generăm şi să punem pe picioare acest proiect. Consiliul de Administraţie a fost foarte hotărât. Este un efort pe care-l facem, dar suntem foarte ataşaţi de Radio Chişinău. Anul trecut, în decembrie, la împlinirea unui an, s-au strâns în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău 20.000 de oameni, la sărbătoarea Radio Chişinău... A fost emoţionant.

Jurnalul Naţional: A fost o întâmplare alegerea datei de 1 decembrie ?

Ovidiu Miculescu: Nu. A fost deliberat. Lucrurile s-au şi finalizat. Aveam posibilitatea să ducem totul în anul următor. Dar era important să ne aliem şi semnificaţiei zilei de 1 decembrie. Dar ţinem mult la Chişinău... E complicat să ai un post de radio acolo, legea ne permite să ne asociem... deţinem 99% din postul din Chişinău. Administrativ, e complicat, dar suntem decişi să facem ce avem de făcut.

Jurnalul Naţional: Ştiu că anul trecut vorbeaţi despre un pas şi mai mare în ceea ce priveşte prezenţa Radio România în comunităţile româneşti din jurul României. Despre posibilitatea de deschidere a unui post în Ungaria, ori în Serbia, în Bulgaria... Ce s-a mai întâmplat, între timp?

Ovidiu Miculescu: N-am stat. România este un exemplu în raportarea la minorităţile conlocuitoare. Ţările din jur, o spun cu părere de rău, nu aplică acelaşi bun tratament comunităţilor româneşti de acolo. Sigur, aparent, lucrurile sunt în ordine. Noi cercetăm variante, am construit planuri, dar legislativ e destul de complicat. Să ştiţi că nu pot să vă dau acum mai multe detalii, din motive evidente, pentru că până la urmă, când ai un plan, există şi elemente... discrete, pentru că nu întotdeauna suntem priviţi cu simpatie, la fel cum tratăm noi minorităţile din România. Suntem foarte atenţi la fiecare pas pe care îl facem, dar să ştiţi că va mai veni încă un post, probabil anul viitor.

Jurnalul Naţional: Sperăm că anul viitor, la un alt dialog aniversar, vom putea povesti despre alt proiect împlinit. Toamna se numără bobocii. La Radio România, toamna se numără festivalurile. A fost prezenţa orchestrelor şi corurilor SRR în festival; anul trecut s-a derulat un festival pandant, RadioRo, orgnizat chiar de SRR. Sunt apoi târgurile de carte din fiecare toamnă.

Ovidiu Miculescu: Ajunse la a doua ediţie, anul acesta.

Jurnalul Naţional: Şi, ca noutate, prima ediţie a festivalului internaţional de teatru, care începe pe 30 septembrie. Ce înseamnă Radio România pe această nişă culturală. Nişă e prea puţin spus.

Ovidiu Miculescu: SRR acordă o atenţie sporită şi are o apetenţă foarte mare şi o dedicare pentru segmentul cultural. Aţi amintit câteva dintre lucrurile importante pe care le facem. Ele sunt mai multe. Să vorbim despre Festivalul Enescu. Eu cred că Enescu face parte din brandul de ţară al României. Este un festival extraordinar. E bine că se întâmplă. La ediţia din acest an, au fost prezente toate marile orchestre, mulţi dintre marii dirijori şi interpreţi ai lumii. Radio România este partener şi este aproape de Enescu de la prima ediţie, din 1959. A transmis prima ediţie şi pe toate cele care au urmat. Dacă anul trecut, prin Editura Casa Radio, am editat o serie de CD-uri cu prima ediţie a Festivalului Enescu, în acest an am editat o suită de 10 CD-uri, cu ediţia a doua, din 1961. Am fost permanent alături de acest Festival, am transmis foarte multe concerte, pentru că publicul care intră în săli e limitat. Şi ceilalţi români vor să asculte. Asta se întâmplă prin Radio România. Multe dintre concertele transmise sunt preluate pe platforma EBU (European Broadcasting Union), duse spre Europa. Zeci de concerte. Corurile şi orchestrele noastre au fost prezente în Festivalul Enescu şi cu mândrie vă spun că nu au fost cu nimic mai prejos faţă de marile orchestre venite la Bucureşti. Au avut loc evenimente generate de noi, în piaţa Festivalului, s-a cântat Britten, cred că prima dată după 40 de ani, în România, de către Orchestra Naţională Radio; lucrări grele, pe care numai nişte profesionişti desăvârşiţi le pot interpreta la acel nivel pe care Festivalul l-a impus. Suntem foarte mândri de colegii noştri şi de felul în care ne-am prezentat. Anul trecut a fost prima ediţie a Festivalului Orchestrelor Radio, RadiRo. Am generat acest eveniment, care a fost un succes categoric, nu neapărat pentru a umple un spaţiu dintre ediţiile Festivalului Enescu, ci pentru a menţine pe de o parte această percepţie şi această flacără culturală muzicală a Bucureştiului în calitate de capitală muzicală europeană, iar în al doilea rând pentru a aduce în faţa publicului orchestre ale radiourilor partenere din Europa, orchestre extraordinare, performante, dovadă stau sălile pline. Până la urmă, este şi o demonstraţie şi o confirmare a faptului că Radio România este un jucător în viaţa culturală a României. Nu doar asistă şi transmite. El joacă.

Jurnalul Naţional.: La fel se întâmplă şi cu Gaudeamus...

Ovidiu Miculescu: Târgul de carte a ajuns la a 20-a ediţie. Dar sunt şi aceste târguri itinerante, din fiecare an, Târgul de carte şcolară, care a fost la Bucureşti în Piaţa Universităţii. Într-o perioadă în care internetul şi online-ul ocupă tot mai mult loc în activitatea şi în timpul tinerei generaţii, ne încăpăţânăm să promovăm cartea scrisă, într-un mod modern, inteligent şi iată că reuşim. Anul trecut, la a 19-a ediţie, la Romexpo, au fost peste 40.000 de vizitatori pe zi, iar 75% erau tineri. Din nou, răspunsul publicului la evenimentele generate, construite şi susţinute de Radio România este unul pozitiv.

Jurnalul Naţional: Ne vom întoarce la relaţia dintre unda radio şi cuvântul tipărit, dar aş vrea să revenim la spaţiul muzical, pentru că în timp ce vorbeaţi am văzut o paralelă frumoasă între Festivalurile Enescu şi RadioRo şi Jocurile Olimpice şi cele Preolimpice. Aş îndrăzni să spun că RadioRo înseamnă pentru Festivalul Enescu o desfăşurare de forţe asemănătoare cu cea a jocurilor preolimpice pentru jocurile olimpice, iar stagiunea orchestrelor radio din fiecare an este ca o... olimpiadă. JO. Această permanentă rotire a evenimentelor culturale este o marcă puternică a SRR.

Ovidiu Miculescu: Sigur că da. Este foarte important faptul că aceste orchestre şi coruri au ajuns la un nivel de performanţă internaţională recunoscut, certificat. Invitaţia din acest an la Sanghai Spring Festival, un eveniment care parcă a avut prima ediţie prin 1961, dacă îmi aduc aminte, este un loc în care sunt invitaţi doar cei mai buni. Am fost acolo, orchestra noastră a ridicat sala în picioare, a fost absolut extraordinar, elogiile au fost unanime. Or, având aceste diamante în casă, nu poţi să nu le scoţi, să nu le arăţi, să nu le aşezi acolo unde le este locul, pentru a transmite actul de cultură într-un mod constant şi la un nivel foarte ridicat. Să ştiţi că aici noi permanent încercăm să creăm acea legătură între on-air şi off-air, categoric şi online, care este suportul principal pentru on-air. Aşa cum concertele sunt difuzate pe Radio România Muzical, pe Radio România Cultural sau transmise pe EBU, mai nou, Radio România s-a afiliat la APBU, Asia Pacific Broadcasting Union, vorbind despre o asociaţie oarecum similară EBU, doar că are înăuntru 230 de posturi de radio şi televiziune, cu o audienţă de aproape 4 miliarde de oameni. Practic, evenimentele noastre le aducem pe unde (on-air) şi, în acelaşi timp, lucruri importante pe care le facem în zona culturală şi educativă în on-air le transferăm într-un eveniment sau le acordăm o dezvoltare mult mai mare în online. Vă dau nişte exemple concrete: vorbim despre Revista literară radio, care va beneficia, pe lângă emisiune, de o platformă dedicată pe online, la fel, Revista teatrală radio şi Revista muzicală radio. Practic, dezvoltăm un produs radiofonic, îl ducem în online, pentru accesibilitate mai mare în orice moment şi targetat spre generaţia tânără, care are această apetenţă pentru tot ce înseamnă online. Aceste punţi între on-air şi online există permanent, pentru a oferi publicului un produs cât mai complex, pe cât mai multe canale. E un lucru important şi, la fel, pragmatic şi greu de administrat...

Jurnalul Naţional: Parcă este din ce în ce mai complexă această activitate a Societăţii Române de Radiodifuziune şi, până la urmă, e firesc să fie aşa. Trăim într-un mileniu care are mijloace noi de comunicare rapidă, pe care trebuie să le folosim ca să nu rămânem în urmă. Şi, fiindcă vorbeam ceva mai înainte despre litera tipărită, să detaliem puţin şi activitatea Editurii Casa Radio, pentru că mi se pare importantă pentru memoria şi depozitarea multora dintre informaţiile care sunt strânse în arhiva Radio, în fonoteca de aur... Au fost 100 de ani Maria Tănase, cu o mulţime de evenimente derulate, şi ştiu că şi Editura Casa Radio şi SRR sunt parte a acestor manifestări.

Ovidiu Miculescu: Categoric. Trebuie să pornim aici de la două lucruri de patrimoniu absolut excepţionale. O dată, este această fonotecă de aur, care a trecut prin acele perioade grele despre care vorbeam la început, în care anumiţi cetăţeni, în vremea unor anumite regimuri politice, au distrus o mare parte. Totuşi au rămas multe lucruri unice, extrem de valoroase. Avem voci de mari români, pe care le putem asculta azi. Anul acesta, am difuzat cred că pentru prima oară Hora Unirii cântată de Maria Tănase fără acompaniament, a cappella. Şi sunt multe - sute, mii de alte exemple. Mai există ceea ce se numeşte arhiva de istorie orală, în care se află filme documentare de o valoare excepţională, pe care Radio România le are şi se îngrijeşte de ele cu o foarte mare atenţie. Arhiva sonoră este într-un proces accelerat de digitizare, transferăm aceste înregistrări, pentru că, trecând timpul şi calitatea scăzând, am risca să le pierdem. Or, o îndatorire fundamentală a noastră e să o păstrăm şi să o îmbogăţim, pentru că, peste alţi 85 de ani, cei care vor urma vor trebui să beneficieze exact de ceea ce beneficiem noi acum, lăsat de predecesorii noştri. Pornind de la această stare de lucruri, Editura Casa Radio, împreună cu posturile SRR, pune în valoare acest patrimoniu. Editura Casa Radio tipăreşte carte valoroasă, editează CD-uri cu piese excepţionale, creează acele audiobook-uri cu poveşti pentru copii (brandul "Noapte bună, copii" este al Radio România), CD-uri cu interpretări de excepţie ale unor mari actori, Birlic, Giugaru...

Jurnalul Naţional: Ştiu că aveţi în unele dintre studiourile de înregistrare camere de luat vederi, care transmit live interviurile, pe internet. Deci, cumva, SRR depăşeşte simpla transmisiune radio, fiind o instituţie complexă...

Ovidiu Miculescu: Sunt multe radiouri în lume care au dezvoltat şi televiziune, chiar dacă doar online. Trăim într-o epocă în care oamenii au tot mai puţin timp, trebuie să poată consuma produsul media fără să fie statici. Radio România are una din aceste mari calităţi de a fi mobil şi este singura componentă a mass-media care poate fi ascultată în timp ce faci altceva.

Jurnalul Naţional: Dintre evenimentele acestei toamne, ne-a rămas nepovestit încă unul pe care sunt convinsă că-l aşteptaţi şi dvs., şi ascultătorii, cei care beneficiază de toate produsele Radio România, inclusiv cele off-air, este vorba despre Festivalul Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova şi ar trebui să amintim aici faptul că aveţi pentru acest festival un parteneriat remarcabil, pentru că el se desfăşura sub înaltul patronaj al Alteţei Sale Regale Margareta a României...

Ovidiu Miculescu: Este prima ediţie a acestui festival internaţional de teatru radiofonic. Este un act de curaj, acesta, pe care noi îl facem. Sunt câteva festivaluri de teatru radiofonic în lume, nu multe, dar de un nivel calitativ foarte bun. Teatrul radiofonic este unul dintre brandurile noastre, un pilon important. Aşa că, practic, am decis să iniţiem şi să demarăm acest festival, care, iată, se concretizează. Suntem foarte onoraţi de faptul că este alături de noi Casa Regală a României, prin Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta, care a acceptat să ne acorde înaltul său patronaj. Practic, între 30 septembrie şi 5 octombrie, se desfăşoară audiţiile şi dezbaterile cu juriu şi creatorii programelor înscrise în concurs. Juriul acestei prime ediţii a festivalului Grand Prix Nova e format din personalităţi şi profesionişti de renume excepţional. De exemplu, Niels Heyerdahl este preşedintele Academiei Norvegiene pentru Limbă şi Literatură şi preşedinte al juriului. Mai e Alison Hindell, redactor-şef al Departamentului Teatru de la BBC - ştim că BBC este excepţional în ceea ce înseamnă teatrul; Ljubo Pauzin, directorul Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic şi Documentar de la Hvar, Croaţia; Alexandru Darie, un actor bun, un regizor excepţional şi directorul Teatrului Bulandra. Mai este şi Ilinca Stihi, directorul Departamentului Teatru din cadrul SRR, unul dintre angajaţii pe care orice om care conduce o instituţie şi l-ar dori, este o persoană cu un talent absolut extraordinar, confirmat de premiile pe care le-a câştigat, ultimul este premiul la Festivalul de la NRK (radioul public norvegian), iar acum o piesă i-a fost selectată într-o altă competiţie, în zona asiatică, este un om pentru care eu am tot respectul, un om modest, dar talentat şi foarte performant, voluntar, genul acela de oameni care fac lucrurile să se mişte. Gala de premiere va avea loc vineri, 4 octombrie, la Palatul Elisabeta, în prezenţa ASR Margareta, iar închiderea festivalului se va face pe scena Teatrului de Comedie, sâmbătă, 5 octombrie, ora 19:00, cu piesa "Ce ştia oraşul", un scenariu de Mihai Lungeanu, după textul "Ce ştia satul", de Ion Valjean, prima piesă difuzată de Radioul public, în 1929, la Teatrul radiofonic, care se năştea în acel moment. Şi dacă ne-am gândit să mergem pe acest concept a fost ca să închidem acest cerc la 84-85 de ani. Aşa cum Hurmuzescu, la vremea lui, a fost un inovator şi un om cu o viziune excepţională, sperăm că gesturi asemeni celor ale lui vor asigura viitorul acestei instituţii fundamentale pentru România. Există nişte cercuri care se închid în viaţa noastră, în istorie, lucruri şi evenimente care au ciclicitate... şi există momente de evaluare şi de restartare, cu obiective mai ambiţioase, cu organizări mai bune şi cu posibilitatea de a atinge aceste obiective. În festival sunt multe piese din ţări de pe întreg mapamondul, sunt spectacole radiofonice reprezentând 27 de posturi de radio din 22 de ţări din Europa, Asia şi America de Sud.

Jurnalul Naţional: Nu vă este teamă de bariera de limbă?

Ovidiu Miculescu: Nu, pentru că există un regulament foarte clar. Nu avem teamă de limbaj, pentru că se judecă pe scripturi, de oameni care ştiu...

Jurnalul Naţional: Şi o emoţie transmisă într-o limbă necunoscută poate fi un argument în plus pentru un premiu...

Ovidiu Miculescu: În acelaşi timp, în paralel cu festivalul de teatru radiofonic, SRR va fi şi gazda celei de-a 25- a ediţii a Juriului Internaţional Grand Prix, marele premiu al Radioului organizat de Uniunea Internaţională de Radio şi Televiziune. Acest important organism internaţional de cooperare audiovizuală, care îşi desfăşoară activitatea sub egida UNESCO, a acceptat invitaţia de a-şi desfăşura în România lucrările de jurizare, fiind unul dintre cele mai vechi şi prestigioase premii internaţionale, care pune în valoare creativitatea în domeniul radiofonic. Peste 130 de programe de radio, reportaj, documentar, anchetă, interviu, vor intra în competiţie la Bucureşti, venind din întreaga lume.

Jurnalul Naţional: Am atins cele mai multe dintre aspectele activităţii SRR. Mai e un domeniu despre care n-am vorbit. Este Agenţia Rador. Există o uşoară confuzie între Rador-ul din 1920 şi cel de acum. Cel interbelic era o agenţie de ştiri care nu avea nimic cu radioul. Cel de acum a fost înfiinţat în 1990. Ce înseamnă o agenţie de presă pentru Societatea Română de Radiodufuziune?

Ovidiu Miculescu: Rador în acest moment este ceea ce putem numi mai mult o agenţie de monitorizare a presei. La capitolul generare de ştire proprie încă nu este acolo unde ar trebui să fie. Rador e foarte bun pe monitorizare de publicaţii, posturi de radio şi tv, peste 400 de posturi, livrează produs jurnalistic de acest gen foarte complex şi serios şi constituie, bineînţeles, pentru Departamentul de Ştiri al Radio România, o sursă. În acest moment el nu e ceea ce se cheamă o agenţie clasică de ştiri. 80-90% e o agenţie de monitorizare a presei. Tindem spre acest obiectiv, nu e simplu, dar încercăm. Radorul generează un produs bun, este un partener serios, reacţia este rapidă. Cred că suntem cei mai buni din piaţă şi cei mai credibili în acest moment. Credibilitatea este una din calităţile cele mai importante pe care SRR o declină, prin toate segmentele ei, fie că se cheamă editură, evenimente on-air sau off-air.

Jurnalul Naţional: Doar o întrebare aş mai vrea să vă pun, una care se referă la viitor; nu neapărat la viitorul SRR. Pentru că sunteţi un profesionist în acest domeniu larg al jurnalismului, aţi făcut în cariera dvs. şi presă scrisă, şi tv, şi radio, inevitabil articolele sau documentele dvs. au ajuns şi pe internet, deci putem spune că sunteţi prezent şi în mediul online, aş vrea să ştiu care consideraţi că este destinul presei, al presei româneşti, în condiţiile în care criza aceasta e ca în spaţiul mioritic al lui Blaga, cu dealuri şi văi, în condiţiile în care se înmulţesc mijloacele mai rapide de difuzare a informaţiei...?

Ovidiu Miculescu: Există două condiţii fundamentale pentru ca media, în general, inclusiv la noi, să reziste. Accesibilitatea şi mobilitatea. Oamenii trebuie să aibă acces instantaneu la informaţie de calitate şi să poată să facă acest lucru oriunde sunt. Orice încercare sau insistare pe fixarea consumatorului de media este perdantă. Viteza de circulaţiei a crescut. Oamenii au devenit foarte mobili. Device-urile care apar se duc spre aceste platforme comune. Un singur device, un singur aparat pe care primim imagine, text, muzică şi date este foarte aproape şi, iată, deja e prezent în viaţa noastră. Dacă media, indiferent care e ea, nu se adaptează rapid la acest curs, nu va rezista. Dacă acum 7-8 ani, cineva spunea că presa scrisă va avea o problemă mare vizavi de internet, mulţi probabil râdeau, lucrurile azi se întâmplă. Nici radioul nu e scutit de griji, pentru că devine esenţială capacitatea de a merge cu ascultătorul acolo unde e el. Modelul radioului din bucătărie, de pe frigider, nu prea mai funcţionează. Clientul preferă medii cu o răspândire instantanee, extrem de largă. Vizavi de ceea ce se întâmplă în România, părerea mea personală e că lupta cu tabloidizarea, cu lucrurile facile care trăiesc o zi sau două, trebuie dusă în continuare, pericolul după părerea mea este mare, eu cred că până la urmă decantarea se va face, dar pentru asta cineva trebuie să apere aceste valori, serios, responsabil, dedicat. Este un mare handicap această competiţie pentru publicitate, pentru bani, a mediilor private, de aici apar compromisurile, fie economice, fie politice, atât timp cât media va avea butonul de comandă altundeva decât în propria curte, vor fi probleme. E o luptă dură, pragmatică, şi care de multe ori nu se vede, or, aici, cred, serviciul public are un rol import.

Jurnalul Naţional: Rămâne străjerul...

Ovidiu Miculescu: Da. Este cam singur. Şi nu este uşor. Mai ales că sunt voci care atacă din diverse motive această instituţie. Trebuie să ne vedem de drumul nostru, să rămânem consecvenţi misiunii publice; oamenii din media serioasă, responsabilă, nu trebuie să cedeze, ştim cu toţii, nu sunt bani, salariile sunt mici, satisfacţiile profesionale sunt şi ele rare, dar dacă cedăm cred că alunecăm fără întoarcere pe acea pantă pe care nu ne-o dorim. Este un război de anduranţă, pentru că iată, lucrurile, după 23 de ani, nu s-au decantat încă şi trebuie luptat. Şi e o luptă care face victime. Dar ştiţi foarte bine, presa nu înseamnă numai un loc de muncă, nu poţi fi jurnalist între ora 8 şi 16 sau 9 şi 17. Mai ai nevoie de ceva. Şi de cele mai multe ori acel ceva poate să facă diferenţa. Acest lucru trebuie înţeles foarte bine. Presa distruge sau consumă vieţi, presa îngreunează vieţi, nu e o profesie uşoară, dar atât timp cât voi fi implicat în viaţa asta şi în zona de media, cel puţin eu sunt extrem de determinat de a nu renunţa la aceste valori simple, puţine, dar fundamentale.

Jurnalul Naţional: Spuneaţi că SRR nu este un hobby, ci o industrie, însă pentru cel care lucrează în sistem cred că meseria lui trebuie să fie şi pasiune, nu doar o meserie în care timpul este normat şi atât.

Ovidiu Miculescu: Absolut.

Jurnalul Naţional: E o diferenţă între o companie şi oamenii ei, din punctul de vedere al abordării...

Ovidiu Miculescu: Sigur că da. Ştiţi cum e? Biserica nu înseamnă ziduri, ci credincioşii. Zidurile fără oameni nu înseamnă nimic. Această instituţie o reprezintă oamenii ei. Dar, având în faţă această luptă, acest "aproape război", cu partea urâtă a media, a presei, trebuie să fii foarte bine pregătit. În confruntări complicate nu înving decât cei bine pregătiţi, pragmatici, care ştiu exact ce au de făcut. Am o nostalgie a perioadei în care nu eram în partea administrativă a presei. Mi-am ales o profesie culturală, mă rog, absolvind IATC, deci mi-am făcut din cultură şi apoi din presă o meserie. Lucrurile astea nu le faci ca să ai un serviciu. Exact cum spuneaţi dvs., e vorba despre pasiune şi ştiţi că asta arde, dar e opţiunea pe care fiecare o avem. Partea administrativă are alte lucruri bune, dar mult mai puţine şi v-o spun cu toată deschiderea.

Jurnalul Naţional: Vă rog să încheiem cu câteva gânduri pentru profesioniştii din Societatea Română de Radiodifuziune, la acest ceas aniversar.

Ovidiu Miculescu: Ştiţi cum e, în aceste cuvinte puţine, de fapt, încap lucruri foarte complicate. Eu vreau să îi felicit pe colegii mei din SRR, să le transmitem un mesaj de colegialitate şi de respect, lor şi colaboratorilor cu care noi lucrăm, mizez pe ei în acest demers şi sunt absolut sigur că într-o zi vom înţelege cu toţii că performanţa este cea care face diferenţa.

Jurnalul Naţional: Dle preşedinte-director general Ovidiu Miculescu, permiteţi-mi să le spun şi eu "La mulţi Ani!" colegilor dvs., Societăţii Române de Radiodifuziune şi să vă doresc să aveţi viziune şi sfetnici buni, cu care să deschideţi un nou drum prin decenii.

Ovidiu Miculescu: Un drum util şi dedicat sută la sută acestor concetăţeni şi oameni prin care trăim şi care ne asigură traiul. Lor trebuie să le întoarcem munca noastră, programe şi emisiuni de cea mai bună calitate.

Jurnalul Naţional: Ar trebui să spunem "La Mulţi Ani!" şi publicului SRR.

Ovidiu Miculescu: Mi-aş dori şi categorii mai tinere de public. Lucrăm în sensul acesta. Vreau să vă mulţumesc în numele meu şi în numele lor. Să ştiţi că vom fi aici, această instituţie va rămâne în continuare, indiferent de cei care vremelnic o conduc. Şi în acelaşi timp aş vrea să vă transmit un mesaj vizavi de acea parte de presă serioasă scrisa care se face în România şi eu sunt convins că Jurnalul Naţional este în această categorie, dovadă stau, exact ca şi la noi, cei care vă citesc.

Modernizare, Adaptare, Inovare

Un prim rezultat al eforturilor de modernizare a posturilor Radio România, începând din iulie 2012, a fost creşterea audienţei, SRR devenind lider de piaţă. Un al doilea pariu câştigat a fost echilibrarea situaţiei financiare, reuşindu-se ca de la o pierdere de 1,5 milioane lei, în iulie 2012, Radio România să înregistreze, la mijlocul acestui an, un plus de 4 milioane de lei.

În ceea ce priveşte conţinutul editorial, s-a adaptat şi îmbunătăţit formatul muzical şi s-au modernizat şi fluidizat fluxurile editoriale şi de producţie. Ar trebui notate succesele remarcabile ale mai multor festivaluri şi participări ale Orchestrelor şi Corurilor Radio România în festivaluri internaţionale, continuarea marilor proiecte culturale şi iniţierea altora noi, aşa cum este Festivalul Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, deschis chiar în aceste zile.

Au apărut şi primele rezultate în ceea ce priveşte Radio Chişinău, postul de radio deschis de SRR în Republica Moldova.

Dacă ar fi să sintetizez în câteva cuvinte realizările primului an de mandat al domnului Ovidiu Miculescu la Radio România, aş putea spune: Modernizare, Adaptare şi Inovare.

Articol publicat în Jurnalul Naţional, 3 octombrie 2013. Autor Simona Lazăr.