Bivolar de Pecica
Bivolarul Baba Sorin Traian păzeşte o cireadă de 13 bivoli în cea mai futuristă fermă din oraşul Pecica construită cu fonduri europene.
Articol de Diana Domenico, 19 Decembrie 2013, 13:11
Să fii bivolar este la fel de interesant ca şi cum ai fi cioban sau căprar, iar peste ocean .. cowboy.
Ca să nu ne prindem urechile în termeni … Bivolarul este un păzitor de bivoli.
O meserie nu tocmai uşoară care te solicită atât intelectual cât şi fizic.
Pe bivolarul Baba Sorin Traian l-a întâlnit Ioan Suciu păzind o cireadă de 13 bivoli în cea mai futuristă fermă din oraşul Pecica construită cu fonduri europene.
Sprijinit în bata atunci când nu aleargă după bivoli la Mureş bivolarul are timp să mediteze.
Le-a pus nume de maşini celebre si le observă in detaliu comportamentul.
Nu e uşor să fii bivolar spune acesta mai ales că ferma este foarte des vizitată de străini care vin sa facă poze cu bivolii şi bodyguardul acestora, adică bivolarul, devenit vedeta locală în oraşul Pecica.