Care mai de care - 19 noiembrie 2011
Crina Coco Popescu a început o nouă expediție
19 Noiembrie 2011, 14:54
Începând de astăzi, voi posta pe pagina mea de FB, facebook.com/vspirache, videoclipurile pieselor cuprinse în play-list-urile fiecărei ediții. Așa ca s-aveți nu numai audiție, ci și vizionare plăcută.
Înainte de toate vorbim astăzi la “Care mai de care” de Crina Coco Popescu, cea mai tânără alpinistă din lume, care, a plecat într-o nouă expediție. Din deșertul Atacama din Chile, ea a pornit chiar astăzi ascensiunea pe cinci vârfuri montane din America de Sud. Expediția reprezintă o premieră pentru alpinismul montan mondial și un record de vârstă. Cu tânăra alpinistă română dar și cu tatăl și, în același timp, antrenorul ei, dl. Ovidiu Popescu, a stat de vorbă colega mea, Constanța Comănici.
Ilie Pintea ne-a oferit un excelent interviu cu cel mai tradus autor român în viață. Ascultați ca să aflați despre cine este vorba.
“Vreau la operă”. Acesta este titlul unei campanii inițiată de Asociația “David Petrovici pentru copii”, o asociație ale cărei scopuri sunt acelea de a-i educa pe copii prin arta spectacolului și de a încuraja descoperirea și dezvoltarea talentelor. Săptămâna aceasta, la Opera Română din București a fost pus în scenă un spectacol cu copii, în căutarea unei meserii. Colega mea, Liliana Nicolae a realizat un reportaj la una dintre repetiții.
Dacă intrați AICI, ajungeți la o galerie de fotografii intitulată Not Natasha (nu sunt Natasha), un foto-documentar despre traficul de ființe umane destinat prostituției. Natasha este o poreclă a prostituatelor care sunt catalogate ca Est-europence, iar ele detestă asta. Așa scrie pe site-ul ei, Dana Popa, autoarea foto-documentarului expus la Institutul Cultural Român din Paris, unde i-a acordat un interviu corespondentei noastre, Roxana Vasile.
Aștept opiniile și comentariile voastre pe facebook.com/vspirache. Nu uitați că, tot aici puteți viziona videoclipurile pieselor din această ediție.