Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Klaus Iohannis i-a decorat pe sportivii medaliați la Jocurile Olimpice și Paralimpice

Președintele României, Klaus Iohannis, i-a decorat pe sportivii care au cucerit 11 medalii la Jocurile Olimpice și la cele Paralimpice de la Paris, din această vară.

Canotajul a adus cele mai multe medalii (cinci) în această vară Foto: Gabi Bucur

Articol de Gabriel Bucur, 12 Septembrie 2024, 08:47

Sala Unirii a Palatului Cotroceni a găzduit, miercuri seară, ceremonia prin care președintele României, Klaus Iohannis, i-a decorat atât pe sportivii olimpici și paralimpici care au cucerit 11 medalii, în această vară, cât și o serie de personalități din lumea sportului.

„Indiferent de rezultate, transmit felicitări tuturor celor care au participat la competițiile din Franța și vă încurajez pe toți să continuați să vă autodepășiți. Vă felicit, dragi sportivi, pentru că ați urcat, din nou, drapelul României pe podium și ne-ați adus mai aproape, unii de ceilalți, în emoția de a fi parte la demonstrația dumneavoastră de tărie de caracter și de excelență sportivă! La Paris, a fost scrisă o nouă pagină de istorie pentru sportul românesc”, a transmis Klaus Iohannis.

La eveniment au fost invitate numeroase personalități, printre care Nadia Comăneci, foști mari sportivi, actuali campioni, dar și generații noi de sportivi. Orchestra și Corul Operei Naționale București au intonat Imnul României, în deschiderea ceremoniei.

„Țara noastră are un potențial uriaș, care trebuie valorificat. Dragi sportivi, ați reafirmat excelența școlilor, în disciplinele pe care le reprezentați. Medaliile pe care le purtați sunt simbolul regenerării sportului românesc, parte din fibra noastră națională. Mesajele dumneavostră trebuie auzite și înțelese de către cei care au responsabilitatea de a sprijini și promova, sub toate formele, sportul românesc, astfel încât toți sportivii să beneficieze de ajutorul necesar, pentru a face performanță. Este esențial ca sportul să își găsească locul binemeritat, în topul priorităților naționale”, a adăugat președintele României, Klaus Iohannis, în discursul susținut, miercuri, la Palatul Cotroceni.

„Un medaliat la Jocuri îi inspiră pe cei din jur”

La rândul său, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, a amintit, în discursul său, relevanța valorilor pe care sportivii de performanță le transmit tinerilor și societății românești: disciplină, perseverență, determinare și respect, onoare și mândrie națională.

„Am învățat că putem fi mai buni. Misiunea unui sportiv olimpic este una profundă și complexă. Ea începe de la visurile și aspirațiile din copilărie, trece prin antrenamente intense, sacrificii personale și atinge punctul culminant la Jocuri, în fața întregii Lumi. Un medaliat la Jocuri îi inspiră pe cei din jur. Medaliații olimpici și paralimpici nu se nasc doar din talent și determinare individuală. Ei sunt produsul unei munci de echipă. Fiecare performanță olimpică este rezultatul efortului colectiv al unui grup de profesioniști dedicați”, a amintit Mihai Covaliu.

„Suntem o națiune care poate”

Campioană olimpică la 8+1 și vicecampioană olimpică la dublu vâsle, la Paris, canotoarea Simona Radiș a vorbit despre puterea exemplului și potențialul pe care îl avem, ca națiune. Alături de Ancuța Bodnar, Simona mai cucerise aurul olimpic și la Tokyo, în 2021.

„Suntem onorați să ne aflăm, astăzi, aici și să primim aceste distincții. Suntem bucuroși și vă mulțumim! Suntem mândri să reprezentăm România la cele mai înalte niveluri și să urcăm drapelul românesc pe cele mai înalte trepte, la competiții. O facem cu mare mândrie, bucurie și sperăm, în sufletul nostru, că, prin aceste rezultate și prin munca pe care o depunem în fiecare zi, reușim să inspirăm o generație întreagă, care vine în spatele nostru, reușim să fim un exemplu pe care cu toții trebuie să îl urmeze, pentru a ridica România și a o pune pe cele mai înalte liste ale Lumii, fiindcă suntem o națiune care poate și trebuie să muncim toți pe acest drum”, a spus Simona Radiș.

Decoraţiile acordate de preşedintele României:

  • Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Ofiţer - Elisabeta Lipă
  • Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler - Mihai Covaliu
  • Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler - Camelia Potec și George Boroi
  • Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler - Florin Mişcă
  • Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler - Ancuţa Bodnar și Simona Radiş
  • Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler - Roxana Anghel și Ioana Vrînceanu
  • Ordinul „Meritul Sportiv” Clasa I - Adriana Adam, Amalia Bereş, Andrei Cornea, Marian Enache, Maria Lehaci, Ştefania Petreanu, David Popovici, Magdalena Rusu
  • Ordinul „Meritul Sportiv” Clasa a II-a cu o baretă - Mihaela Cambei, Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen
  • Ordinul „Meritul Sportiv” Clasa a III-a cu două barete - Ana Maria Bărbosu
  • Ordinul „Meritul Sportiv” Clasa a III-a - Sabrina Voinea
  • Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler - Antonio Colamonici și Adrian Rădulescu
  • Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler - Corina Moroșan și Adrian Ionescu
  • Ordinul „Meritul Sportiv” Clasa I - Alexandru Bologa
  • Ordinul „Meritul Sportiv” Clasa a III-a cu două barete - Camelia Ciripan
Superliga: U Cluj câștigă derbiul local cu CFR Cluj
Sport 01 Aprilie 2025, 06:43

Superliga: U Cluj câștigă derbiul local cu CFR Cluj

În ultimul meci al etapei a 2-a din play-off, Universitatea Cluj s-a impus cu 1-0 în meciul cu CFR Cluj

Superliga: U Cluj câștigă derbiul local cu CFR Cluj
ATP București: Filip Jianu, victorie în premieră într-un turneu de 250 de puncte
Sport 31 Martie 2025, 20:12

ATP București: Filip Jianu, victorie în premieră într-un turneu de 250 de puncte

La turneul ATP 250 de la București, Filip Jianu s-a calificat în turul a doilea. Beneficiar al unui wild-card,...

ATP București: Filip Jianu, victorie în premieră într-un turneu de 250 de puncte
Tenis: Avem din nou patru românce în prima sută mondială
Sport 31 Martie 2025, 16:24

Tenis: Avem din nou patru românce în prima sută mondială

Jaqueline Cristian, Irina Begu, Anca Todoni și Gabriela Ruse sunt între cele mai bune 100 de jucătoare de tenis din lume.

Tenis: Avem din nou patru românce în prima sută mondială
Jaqueline Cristian, campioană la Puerto Vallarta
Sport 31 Martie 2025, 11:46

Jaqueline Cristian, campioană la Puerto Vallarta

Jaqueline Cristian a câștigat turneul WTA 125 de la Puerto Vallarta. Pe suprafața dură din Mexic, Cristian a...

Jaqueline Cristian, campioană la Puerto Vallarta
Handbal: SCM Rm.Vâlcea și Minaur Baia Mare eliminate din cupele europene
Sport 30 Martie 2025, 22:44

Handbal: SCM Rm.Vâlcea și Minaur Baia Mare eliminate din cupele europene

În European League la feminin, Vâlcea a fost eliminată din sferturile de finală, în timp ce la masculin Minaur a fost...

Handbal: SCM Rm.Vâlcea și Minaur Baia Mare eliminate din cupele europene
Superliga: FCSB se impune cu 2-1 în derby de România în fața celor de la Dinamo
Sport 30 Martie 2025, 20:24

Superliga: FCSB se impune cu 2-1 în derby de România în fața celor de la Dinamo

Etapa a 2-a din play-off a adus spectacol total în derbiul bucureștean dintre Dinamo și FCSB, jucat pe Arena Națională, și...

Superliga: FCSB se impune cu 2-1 în derby de România în fața celor de la Dinamo
Superliga. Victorie categorică pentru Politehnica Iaşi, 4-0 cu UTA Arad
Sport 30 Martie 2025, 17:00

Superliga. Victorie categorică pentru Politehnica Iaşi, 4-0 cu UTA Arad

Poli Iași a obținut un succes clar și a făcut rocada cu UTA în clasamentul din play-out

Superliga. Victorie categorică pentru Politehnica Iaşi, 4-0 cu UTA Arad
Jaqueline Cristian s-a calificat în finala turneului WTA 125 din Mexic
Sport 30 Martie 2025, 09:29

Jaqueline Cristian s-a calificat în finala turneului WTA 125 din Mexic

Jaqueline Cristian va juca pentru marele trofeu, în turneul de tenis de la Puerto Vallarta.

Jaqueline Cristian s-a calificat în finala turneului WTA 125 din Mexic