Zi dificilă pentru salvamontiști
Numărul celor salvați în 24 de ore a ajuns la 103, iar 34 de turiști au avut nevoie să fie duși la spital.

Articol de Radiojurnal, 01 Ianuarie 2025, 13:52
A fost o zi dificilă pentru salvamontiști. Au fost solicitați să intervină de urgență la peste 100 de evenimente montane.
Numărul celor salvați în 24 de ore a ajuns la 103, iar 34 de turiști au avut nevoie să fie duși la spital cu ambulanțele sau SMURD-ul.
Cele mai multe apeluri au fost pentru salvamontiștii din Sinaia, Brașov și Alba.
Salvamont România a mai anunțat și că a primit 50 de apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană și despre domeniile schiabile.