Ascultă Radio România Actualitaţi Live

"Subvenţii mai mari" din 2012 pentru crescătorii de ovine

Ministrul agriculturii, Valeriu Tabară, i-a îndemnat pe crescătorii de oi să facă demersurile necesare pentru a-şi omologa şi la nivel european brânzeturile tradiţionale.

"Subvenţii mai mari" din 2012 pentru crescătorii de ovine
Ministrul agriculturii, Valeriu Tabără. Foto: Agerpres.

Articol de Cristina Grecu, 03 Septembrie 2011, 19:18

România a ajuns pe locul trei în Europa în ceea ce priveşte efectivele de ovine, iar acest sector poate deveni unul dintre cele mai performante din economia ţării - spune ministrul agriculturii, Valeriu Tabară.

Ministrul agriculturii a promis, sâmbătă, la prima bursă de berbeci din România organizată la Sălişte, subvenţii mai mari de anul viitor pentru crescătorii de ovine.

"Anul acesta a fost aproape zece euro pe cap de oaie şi în viitor va fi ceva mai mult. Anul trecut am susţinut cu subvenţii peste 6,7 milioane de oi.

"Efectivele care sunt înscrise la această dată sunt mai mari, undeva la peste 7 milioane. În total în ţară, părerea mea că ne ducem undeva peste 9 milioane, aproape de 10 milioane de ovine; undeva de pe locul 7-6 am urcat în decurs de doi ani de zile pe locul trei în Europa", a declarat Valeriu Tabară.

Ministrul agriculturii i-a îndemnat pe crescătorii de oi să facă demersurile pentru a-şi omologa şi la nivel european brânzeturile tradiţionale pe care le produc deoarece la ora actuala singurul produs tradiţional românesc recunoscut în Uniunea Europeană este magiunul de Topoloveni.

Magiunul de prune de Topoloveni s-a alăturat de la 8 aprilie celor peste 1.000 de produse agricole şi alimentare protejate de sistemul european de calitate al denumirilor de origine protejată (DOP) şi indicaţiilor geografice protejate (IGP).

Magiunul de prune Topoloveni a fost premiat în anul 2010 de către ITQI (Internațional Taste and Quality Institute).

Tunderea oilor, învăţată la New York
În lume 10 Iunie 2011, 19:47

Tunderea oilor, învăţată la New York

Cristian Paşcu, singurul român membru al fundaţiei Stone-Barns, a explicat la Radio Antena Satelor, rolul unui centru pentru...

Tunderea oilor, învăţată la New York
Ministrul Justiției, reacție la decizia Curții de Apel Ploiești: Alegerile se desfăşoară în continuare
România 24 Aprilie 2025, 22:39

Ministrul Justiției, reacție la decizia Curții de Apel Ploiești: Alegerile se desfăşoară în continuare

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a precizat pentru Radio România Actualităţi că instanţa supremă trebuie să se pronunţe,...

Ministrul Justiției, reacție la decizia Curții de Apel Ploiești: Alegerile se desfăşoară în continuare
A fost aprobat bugetul pe 2025 al Administrației Fondului pentru Mediu
România 24 Aprilie 2025, 22:38

A fost aprobat bugetul pe 2025 al Administrației Fondului pentru Mediu

Decizia permite derularea mai multor scheme de finanțare foarte așteptate de populație.

A fost aprobat bugetul pe 2025 al Administrației Fondului pentru Mediu
CFR Călători va suplimenta numărul trenurilor spre litoral în minivacanța de 1 mai
România 24 Aprilie 2025, 22:11

CFR Călători va suplimenta numărul trenurilor spre litoral în minivacanța de 1 mai

CFR va monitoriza traficul de pasageri și, în funcție de dinamica cererii de transport, va suplimenta cu vagoane trenurile...

CFR Călători va suplimenta numărul trenurilor spre litoral în minivacanța de 1 mai
Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale, contestată
România 24 Aprilie 2025, 21:02

Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale, contestată

Ministrul justiției, Radu Marinescu, precizează că legislația din România nu prevede căi de atac în contencios administrativ...

Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale, contestată
Carierele de piatră din judeţul Tulcea obligate să se adapteze unor norme de mediu
România 24 Aprilie 2025, 19:20

Carierele de piatră din judeţul Tulcea obligate să se adapteze unor norme de mediu

Cele 11 cariere nu vor mai executa, timp de două-trei luni, explozii, lucrări de sfărâmare a pietrei sau alte activităţi care...

Carierele de piatră din judeţul Tulcea obligate să se adapteze unor norme de mediu
Interes crescut al bucureştenilor pentru noul format al cărţilor de identitate
România 24 Aprilie 2025, 19:16

Interes crescut al bucureştenilor pentru noul format al cărţilor de identitate

Ministerul Afacerilor Interne şi autorităţile locale din Capitală caută să suplimenteze numărul de ghişee pentru preluarea...

Interes crescut al bucureştenilor pentru noul format al cărţilor de identitate
30 de scări de bloc din municipiul Giurgiu au fost debranşate de la apă pentru restanțe
România 24 Aprilie 2025, 19:10

30 de scări de bloc din municipiul Giurgiu au fost debranşate de la apă pentru restanțe

Zeci de scări de bloc din oraşul Giurgiu au acumulat restanţe uriaşe la serviciile de apă şi canalizare.

30 de scări de bloc din municipiul Giurgiu au fost debranşate de la apă pentru restanțe