Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Sprijin umanitar românesc pentru refugiaţi din Africa de Nord

Secretarul de stat în ministerul de externe, Doru Costea, a declarat că România ar putea lua parte la efortul umanitar de sprijinire a valului de refugiaţi din Africa de Nord.

Sprijin umanitar românesc pentru refugiaţi din Africa de Nord
România ar putea primi refugiaţi din Africa de Nord. Foto: Reuters.

Articol de Carmen Gavrilă, 11 Martie 2011, 14:18

Ambasadorii ţărilor Uniunii Europene, acreditaţi la Bucureşti, vizitează vineri Centrul de Tranzit de Urgenţă de la Timişoara, pe fondul valului de refugiaţi generat de revoltele din lumea arabă.

În plus, autorităţile române au încheiat recent, cu Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi un acord de intensificare a colaborării, iar în acest context au apărut speculaţii că România ar putea primi refugiaţi din Africa de Nord.

Secretarul de stat în ministerul de externe, Doru Costea, a declarat că, deşi este o simplă coincidenţă între evenimente, România ar putea lua parte la acest efort umanitar.

"250 de locuri, raportat la câteva zeci de mii de refugiaţi, pare să fie puţin. În momentul de faţă, suntem în situaţia în care evaluăm dacă şi cum putem să fim de folos prin activarea acestui centru. Nu avem, la ştiinţa mea, până în momentul de faţă, primite solicitări specifice.

"În discuţiile pe care le-am avut cu Antonio Guterres, Înaltul Comisar pentru Refugiaţi, ne-am referit, într-adevăr, şi la posibilitatea ca acest centru să fie utilizat", a declarat Doru Costea.

Sprijinul umanitar "ar putea fi un element pozitiv" pentru România

Directorul Centrului Român pentru Politici Europene, Cristian Ghinea, a declarat că o astfel de acţiune ar putea aduce un semnal politic foarte pozitiv pentru România.

"Nu cred că va fi atât de simplu, în sensul că noi luăm nişte refugiaţi şi ei ne primesc automat în Schengen, dar în orice caz, este un prilej pentru noi să dăm un semnal politic foarte pozitiv şi să arătm că putem să fim o parte din soluţie, şi nu o parte din problemă.

"Dacă statele din Occident şi mai din sud - Grecia, Italia, Spania - care sunt supuse acestui val de emigranţi primesc un ajutor din partea României şi Bulgariei, în cazul acesta, ar fi, repet, un semnal foarte pozitiv pentru noi, ca ţară, că suntem capabili să ne asumăm nişte responsabilităţi", a declarat Cristian Ghinea.

Secretarul de stat Doru Costea a subliniat că asistenţa umanitară este, de fapt, o investiţie şi a spus că de ficare dată când România a oferit ajutor, rezultatele au fost în beneficiul ţării.

"Efectul a fost deosebit. Aşa ceva nu se uită. Nu au uitat, în consecinţă, nici alţii cărora le-am acordat asemenea asistenţă, fie ea umanitară, fie în proiectele de dezvoltare. Constituie investiţii, de fapt", a declarat Doru Costea.

Secretarul de stat pentru afaceri globale în cadrul ministerului de externe, Doru Costea, va fi în dialog cu realizatorul Carmen Gavrilă la emisiunea Interviul Serii la Radio România, de la ora 18:30.

Fonduri mai mari pentru refugiaţii libieni
În lume 03 Martie 2011, 19:18

Fonduri mai mari pentru refugiaţii libieni

Comisarul european Kristalina Georgieva a anunţat un ajutor de 30 de milioane de euro pentru cei care fug din Libia, iar...

Fonduri mai mari pentru refugiaţii libieni
Ministrul Justiției, reacție la decizia Curții de Apel Ploiești: Alegerile se desfăşoară în continuare
România 24 Aprilie 2025, 22:39

Ministrul Justiției, reacție la decizia Curții de Apel Ploiești: Alegerile se desfăşoară în continuare

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a precizat pentru Radio România Actualităţi că instanţa supremă trebuie să se pronunţe,...

Ministrul Justiției, reacție la decizia Curții de Apel Ploiești: Alegerile se desfăşoară în continuare
A fost aprobat bugetul pe 2025 al Administrației Fondului pentru Mediu
România 24 Aprilie 2025, 22:38

A fost aprobat bugetul pe 2025 al Administrației Fondului pentru Mediu

Decizia permite derularea mai multor scheme de finanțare foarte așteptate de populație.

A fost aprobat bugetul pe 2025 al Administrației Fondului pentru Mediu
CFR Călători va suplimenta numărul trenurilor spre litoral în minivacanța de 1 mai
România 24 Aprilie 2025, 22:11

CFR Călători va suplimenta numărul trenurilor spre litoral în minivacanța de 1 mai

CFR va monitoriza traficul de pasageri și, în funcție de dinamica cererii de transport, va suplimenta cu vagoane trenurile...

CFR Călători va suplimenta numărul trenurilor spre litoral în minivacanța de 1 mai
Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale, contestată
România 24 Aprilie 2025, 21:02

Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale, contestată

Ministrul justiției, Radu Marinescu, precizează că legislația din România nu prevede căi de atac în contencios administrativ...

Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale, contestată
Carierele de piatră din judeţul Tulcea obligate să se adapteze unor norme de mediu
România 24 Aprilie 2025, 19:20

Carierele de piatră din judeţul Tulcea obligate să se adapteze unor norme de mediu

Cele 11 cariere nu vor mai executa, timp de două-trei luni, explozii, lucrări de sfărâmare a pietrei sau alte activităţi care...

Carierele de piatră din judeţul Tulcea obligate să se adapteze unor norme de mediu
Interes crescut al bucureştenilor pentru noul format al cărţilor de identitate
România 24 Aprilie 2025, 19:16

Interes crescut al bucureştenilor pentru noul format al cărţilor de identitate

Ministerul Afacerilor Interne şi autorităţile locale din Capitală caută să suplimenteze numărul de ghişee pentru preluarea...

Interes crescut al bucureştenilor pentru noul format al cărţilor de identitate
30 de scări de bloc din municipiul Giurgiu au fost debranşate de la apă pentru restanțe
România 24 Aprilie 2025, 19:10

30 de scări de bloc din municipiul Giurgiu au fost debranşate de la apă pentru restanțe

Zeci de scări de bloc din oraşul Giurgiu au acumulat restanţe uriaşe la serviciile de apă şi canalizare.

30 de scări de bloc din municipiul Giurgiu au fost debranşate de la apă pentru restanțe