Sorina Pintea va fi cercetată în libertate
Sorina Pintea este suspectată că a primit ca mită sumele de 10.000 de euro şi 120.000 lei, bani care ar reprezenta 7% din valoarea unui contract de reabilitare.
Articol de Diana Surdu, 06 Martie 2020, 17:24
Sorina Pintea, fost ministru al sănătăţii în guvernarea PSD, va fi cercetată în libertate. Potrivit unor surse judiciare, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis, definitiv, revocarea arestării preventive şi plasarea fostului demnitar sub control judiciar pentru două luni.
Sorina Pintea a ajuns, vineri, 6 martie, la Curtea de Apel fără cătuşe, după scandalul provocat, în urmă cu câteva zile, de faptul că, deşi se simţea rău, a fost adusă încătuşată la controlul medical.
Sorina Pintea este suspectată că a primit ca mită sumele de 10.000 de euro şi 120.000 lei, bani care ar reprezenta 7% din valoarea unui contract de reabilitare a Spitalului Judeţan de Urgenţă Baia Mare.
Deşi a fost surprinsă în flagrant, ea respinge acuzaţiile DNA şi contestă probele din dosar.