Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Secretarul american al apărării s-a întâlnit cu Mircea Duşa

Cei doi înalţi demnitari au avut discuţii despre dimensiunea militară a Parteneriatului strategic dintre cele două state, cu accent pe sprijinul Statelor Unite pentru România.

Secretarul american al apărării s-a întâlnit cu Mircea Duşa
Secretarul american al apărării, Chuck Hagel. Foto: defense.gov.

05 Iunie 2014, 14:05

Secretarul american al apărării, Chuck Hagel se află la Constanţa, unde a avut o întrevedere cu omologul său român, Mircea Duşa.

Totodată, cei doi au vizitat nava USS Vella Gulf, care a fost trimisă în Marea Neagră ca răspuns la criza din Ucraina.

Cei doi înalţi demnitari au avut discuţii despre dimensiunea militară a Parteneriatului strategic dintre cele două state, cu accent asupra sprijinului Statelor Unite pentru România, în actualul context de vecinătate estică.

În cadrul întâlnirii s-a mai discutat şi despre importanţa măsurilor de reasigurare la nivel aliat, dar şi despre stadiul operaţionalizării proiectelor Statelor Unite în România, precum şi pe teme referitoare la agenda aflată în perspectiva summitului NATO din Ţara Galilor.

Crucişătorul american USS Vella Gulf, care a ajuns în urmă cu trei zile în Portul Constanţa, are la bord patru sute de militari.

Nava a executat pe parcursul celor trei zile operaţiuni în Marea Neagră în domeniul securităţii, iar mâine va părăsi Portul Constanta.

De altfel, aceasta este cea de-a patra navă americană de război care ajunge în portul românesc de la Marea Neagră, în ultimele zile. Până acum au ancorat la Constanţa USS Truxtun, USS Donald Cook şi Vella Gulf.

Ministrul Justiției, reacție la decizia Curții de Apel Ploiești: Alegerile se desfăşoară în continuare
România 24 Aprilie 2025, 22:39

Ministrul Justiției, reacție la decizia Curții de Apel Ploiești: Alegerile se desfăşoară în continuare

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a precizat pentru Radio România Actualităţi că instanţa supremă trebuie să se pronunţe,...

Ministrul Justiției, reacție la decizia Curții de Apel Ploiești: Alegerile se desfăşoară în continuare
A fost aprobat bugetul pe 2025 al Administrației Fondului pentru Mediu
România 24 Aprilie 2025, 22:38

A fost aprobat bugetul pe 2025 al Administrației Fondului pentru Mediu

Decizia permite derularea mai multor scheme de finanțare foarte așteptate de populație.

A fost aprobat bugetul pe 2025 al Administrației Fondului pentru Mediu
CFR Călători va suplimenta numărul trenurilor spre litoral în minivacanța de 1 mai
România 24 Aprilie 2025, 22:11

CFR Călători va suplimenta numărul trenurilor spre litoral în minivacanța de 1 mai

CFR va monitoriza traficul de pasageri și, în funcție de dinamica cererii de transport, va suplimenta cu vagoane trenurile...

CFR Călători va suplimenta numărul trenurilor spre litoral în minivacanța de 1 mai
Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale, contestată
România 24 Aprilie 2025, 21:02

Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale, contestată

Ministrul justiției, Radu Marinescu, precizează că legislația din România nu prevede căi de atac în contencios administrativ...

Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale, contestată
Carierele de piatră din judeţul Tulcea obligate să se adapteze unor norme de mediu
România 24 Aprilie 2025, 19:20

Carierele de piatră din judeţul Tulcea obligate să se adapteze unor norme de mediu

Cele 11 cariere nu vor mai executa, timp de două-trei luni, explozii, lucrări de sfărâmare a pietrei sau alte activităţi care...

Carierele de piatră din judeţul Tulcea obligate să se adapteze unor norme de mediu
Interes crescut al bucureştenilor pentru noul format al cărţilor de identitate
România 24 Aprilie 2025, 19:16

Interes crescut al bucureştenilor pentru noul format al cărţilor de identitate

Ministerul Afacerilor Interne şi autorităţile locale din Capitală caută să suplimenteze numărul de ghişee pentru preluarea...

Interes crescut al bucureştenilor pentru noul format al cărţilor de identitate
30 de scări de bloc din municipiul Giurgiu au fost debranşate de la apă pentru restanțe
România 24 Aprilie 2025, 19:10

30 de scări de bloc din municipiul Giurgiu au fost debranşate de la apă pentru restanțe

Zeci de scări de bloc din oraşul Giurgiu au acumulat restanţe uriaşe la serviciile de apă şi canalizare.

30 de scări de bloc din municipiul Giurgiu au fost debranşate de la apă pentru restanțe
Acte normative aflate pe agenda executivului
România 24 Aprilie 2025, 19:00

Acte normative aflate pe agenda executivului

A fost stabilit cadrul legal pentru organizarea concursului de titularizare şi urmează să se facă angajări pentru peste...

Acte normative aflate pe agenda executivului