Satu Mare: Angajaţii Fabricii Electrolux au intrat în grevă generală
Nemulţumiţi de nivelul salarial, 420 dintre cei 500 de angajaţi au decis să oprească producţia pe termen nelimitat.
Articol de Radiojurnal, 05 Martie 2019, 03:13
La Satu Mare, angajaţii Fabricii Electrolux au intrat în grevă generală, nemulţumiţi de nivelul salarial.
Negocierile dintre liderii Sindicatului "Samus" şi conducerea fabricii au început încă din decembrie 2018.
După trei luni în care nu au ajuns la o înţelegere, după mai multe zile de grevă japoneză şi o săptămână de grevă de avertisment, 420 dintre cei circa 500 de angajaţi au decis să oprească producţia pe termen nelimitat.
Ieri, cu toate că au protestat încă de la primele ore ale dimineţii, niciun reprezentant al salariaţilor nu a fost chemat la negocieri, a transmis corespondentul RRA, Sergiu Podină.