Salariul mediu net a fost de 3.975 de lei în iulie
Cele mai mari salarii sunt tot în IT, de peste 9.500 de lei, iar cele mai mici, în domeniul HoReCa, în jur de 2.300 de lei.
Articol de Radiojurnal, 12 Septembrie 2022, 12:38
Salariul mediu net a fost de 3.975 de lei în iulie, în scădere ușoară față de luna precedentă potrivit datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică.
Raportat la luna iulie din 2021, câștigul salarial mediu net a crescut cu 12%, însă creșterea este sub rata inflației, care a depășit 15%, potrivit datelor statistice anunțate tot luni.
Cele mai mari salarii sunt tot în IT, de peste 9.500 de lei, iar cele mai mici, în domeniul HoReCa, în jur de 2.300 de lei.