S-au scumpit carburanții
România se află pe locul opt în Uniunea Europeană, în topul țărilor cu cea mai ieftină benzină, și pe locul şase între statele UE, în ceea ce privește cel mai mic preț la motorină.
Articol de Radiojurnal, 23 Octombrie 2022, 10:13
Prețul mediu al unui litru de benzină standard s-a majorat cu 1,8% în ultima lună, ajungând la 6,97 de lei.
În cazul motorinei, prețul mediu al unui litru a crescut cu 3,2%, până la o medie de 8,44 de lei.
Prețurile sunt calculate după scăderea celor 50 de bani acordați drept compensare la pompă, prin Ordonanță guvernamentală, până la sfârșitul anului.
În această perioadă, România se află pe locul opt în Uniunea Europeană, în topul țărilor cu cea mai ieftină benzină, și pe locul şase între statele UE, în ceea ce privește cel mai mic preț la motorină.