Reţeaua publică de termoficare din Constanţa nu va funcţiona marţi
Toţi constănţenii racordaţi la sistemul public de furnizare de agent termic vor rămâne, marţi, fără căldură şi apă caldă din cauza unei defecţiuni la instalaţia de termoficare.
Articol de Radiojurnal, 28 Decembrie 2015, 21:58
Toţi constănţenii racordaţi la sistemul public de furnizare de agent termic vor rămâne, marţi, fără căldură şi apă caldă din cauza unei defecţiuni la instalaţia de termoficare.
Potrivit corespondentei noastre Mona Constantinescu, în intervalul orar 8:00 - 17:00, Electrocentrale Constanţa va efectua reparaţii la instalaţie, motiv pentru care nu va putea furniza căldură şi apă caldă pentru nici o clădire din oraş.