Restricții de trafic greu în România și Ungaria
Traficul greu va fi restricţionat în zilele libere nelucrătoare de la începutul anului atât în România, cât şi în Ungaria.
Articol de Alex Lancuzov, 29 Decembrie 2017, 10:44
Traficul greu va fi restricţionat în zilele libere nelucrătoare de la începutul anului atât în România, cât şi în Ungaria.
Astfel, în ţara noastră, circulaţia camioanelor cu mărfuri neperisabile va fi interzisă pe Autostrada Soarelui, pe DN 39 Agigea - Mangalia şi pe DN 7 Piteşti-Veştem pe 31 decembrie, între orele 16 şi 22-ă, şi în primele două zile ale lui ianuarie, între orele 6 şi 22-a.
Interdicţii pentru transportatorii de mărfuri sunt programate şi pe reţeaua rutieră din Ungaria, dar, fiind o perioadă cu trafic greu redus, după ridicarea restricţiilor nu se aşteaptă formarea unor coloane foarte mari la principalele vămi din vestul ţării, Nădlac 2 şi Borş.