Restricții de circulație în București
Între orele 15:00 şi 17:00, traficul se va închide gradual pe Şoseaua Kiseleff, între Strada Arhitect Ion Mincu şi Piaţa Victoriei, şi pe Calea Victoriei.
Articol de Radiojurnal, 20 Martie 2016, 14:49
În Bucureşti, circulaţia rutieră va fi restricţionată după amiază.
Între orele 15:00 şi 17:00, traficul se va închide gradual pe Şoseaua Kiseleff, între Strada Arhitect Ion Mincu şi Piaţa Victoriei, şi pe Calea Victoriei, între Piaţa Victoriei şi Strada C.A. Rosetti.
Întrucât în zonă se va desfăşura parada dedicată Zilei Sfântului Patrick - patronul Irlandei, Brigada Rutieră a Capitalei recomandă conducătorilor auto să folosească rute alternative.
Acestea sunt: Bulevardul Ion Mihalache - Strada Buzeşti - Calea Griviţei - Bulevardul Dacia - Piaţa Romană - Piaţa Universităii, Calea Ştirbei Vodă - Calea Plevnei - Strada Vasile Pârvan - Splaiul Independenţei sau Piaţa Arcul de Triumf - Piaţa Charles de Gaulle - Calea Dorobanţilor - Şoseaua Ştefan cel Mare.