Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Proiectul de lege privind insolvenţa persoanelor fizice, avizat favorabil

Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a avizat azi favorabil proiectul de lege privind insolvența persoanelor fizice.

Proiectul de lege privind insolvenţa persoanelor fizice, avizat favorabil
Foto: Arhivă.

Articol de Amalia Bojescu, 19 Mai 2015, 19:19

Proiectul de lege privind insolvenţa persoanelor fizice a fost avizat favorabil astăzi de Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor.

Documentul va intra, mâine, în plen pentru dezbatere şi vot. Liberalii au anunţat, că susţin proiectului, dar vor încerca să-l amendeze.

Proiectul de lege se adresează oricărui debitor de bună credinţă, care, independent de voinţa sa, nu-şi mai poat achita datoriile.

Debitorul îşi poate eşalona datoriile în baza unui plan de rambursare pe o perioadă de 5 ani şi sub supravegherea unui administrator al procedurii de insolvenţă.

Actul normativ mai prevede, că odată cu deschiderea procedurii nu vor mai fi acumulate datorii şi penalităţi, iar cheltuielile generale de punere în aplicare a legii sunt suportate de la bugetul de stat.

"Orice debitor, care, după 90 de zile de la data scadentă a unei datorii, când ştie că nu mai poate să-şi achite această datorie, poate să-şi ceară intrarea în insolvenţă. Avem două proceduri: cea de lichidare, unde nu are nicio şansă, deci bunurile sale nu-i asigură posibiliatea de redresare - şi aici opinez, că vor fi foarte puţine cazuri, în schimb acordăm o mare şansă redresării financiare", a spus Ana Birchall deputat PSD.

PNL va vota pentru adopterea acestui proiect de lege

PNL va vota pentru adopterea acestui proiect de lege, întrucât - spun liberalii - este util pentru cetăţeni.

Ei critică însă prevederile referitoare la declararea insolvenţei pe care le consideră complicate.

"Pe de o parte, sunt proceduri administrative, care se completează cu proceduri judiciare. Drept urmare, procedura este mult mai stufoasă, mult mai complicată, necesită timp, necesită efort din partea tuturor şi poate apărea eroarea, eroarea umană, eroarea judiciară. Credem noi cu adevărat că această procedură este prea complicată şi drept urmare va fi amendată", a spus Ioan Cupşa, deputat PNL, vicepreşedintele Comisiei Juridice.

Proiectul legii insolvenţei a trecut de Senat fără dezbatere, Camera Deputaţilor fiind for decizional în acest caz.

Nou tip de fraudă prin apeluri telefonice care vizează obţinerea de date bancare
România 22 Aprilie 2025, 22:54

Nou tip de fraudă prin apeluri telefonice care vizează obţinerea de date bancare

Se recomandă oamenilor să nu ofere date personale prin telefon şi să nu instaleze aplicaţii de control la distanţă, între...

Nou tip de fraudă prin apeluri telefonice care vizează obţinerea de date bancare
FMI şi-a redus estimările de creştere a economiei româneşti
România 22 Aprilie 2025, 22:21

FMI şi-a redus estimările de creştere a economiei româneşti

A fost revizuită în scădere şi prognoza de creştere a economiei la nivel global.

FMI şi-a redus estimările de creştere a economiei româneşti
În judeţul Mureş, urşii îşi fac tot mai des apariţia pe traseele turistice
România 22 Aprilie 2025, 21:46

În judeţul Mureş, urşii îşi fac tot mai des apariţia pe traseele turistice

Iubitorii de drumeţii sunt îndemnaţi să respecte câteva sfaturi care reduc riscurile confruntării cu urşii.

În judeţul Mureş, urşii îşi fac tot mai des apariţia pe traseele turistice
Bisericile romano-catolice din Iași organizează liturghii în amintirea Papei Francisc
România 22 Aprilie 2025, 20:46

Bisericile romano-catolice din Iași organizează liturghii în amintirea Papei Francisc

Toate bisericile romano-catolice din Iași organizează în această perioadă liturghii în amintirea Papei Francisc, iar începând...

Bisericile romano-catolice din Iași organizează liturghii în amintirea Papei Francisc
Ziua Pământului
România 22 Aprilie 2025, 20:10

Ziua Pământului

Toți oamenii sunt încurajați, de Ziua Pământului, să se angajeze în valorificarea energiei regerabile.

Ziua Pământului
Toate focarele incendiului din localitatea Cetăţeni au fost lichidate
România 22 Aprilie 2025, 20:08

Toate focarele incendiului din localitatea Cetăţeni au fost lichidate

O țigară aruncată în pădure este cauza probabilă care a dus la incendiul de vegetație.

Toate focarele incendiului din localitatea Cetăţeni au fost lichidate
CE: TikTok s-a pregătit suplimentar pentru a gestiona mai bine momentul alegerilor din mai.
România 22 Aprilie 2025, 18:54

CE: TikTok s-a pregătit suplimentar pentru a gestiona mai bine momentul alegerilor din mai.

Executivul european şi reprezentanţii TikTok au testat modul în care este gestionat conţinutul în cadrul reţelei de socializare.

CE: TikTok s-a pregătit suplimentar pentru a gestiona mai bine momentul alegerilor din mai.
Manifestări de comemorare a eroilor români căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial
România 22 Aprilie 2025, 18:24

Manifestări de comemorare a eroilor români căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial

Ministerul Apărării Naţionale îi comemorează pe eroii români căzuţi pe frontul de vest, la 80 de ani de la finalul celui...

Manifestări de comemorare a eroilor români căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial