Procurorii rețin nouă poliţişti de frontieră de la Stamora-Moraviţa
Procurorii de la Crimă Organizată şi Terorism Timişoara au decis să îi reţină pe nouă poliţişti de frontieră de la Stamora-Moraviţa.
Articol de Radiojurnal, 31 Mai 2016, 20:28
Procurorii de la Crimă Organizată şi Terorism Timişoara au decis să îi reţină, pentru 24 de ore, pe nouă poliţişti de frontieră de la Stamora-Moraviţa, în dosarul în care, în cursul dimineţii, au fost făcute mai multe percheziţii, transmite reporterul Diana Surdu.
Sunt vizate, în total, în acest dosar, 80 de persoane acuzate că au format un grup infracţional organizat pentru a comite fapte de corupţie, contrabandă şi trafic de migranţi.
Mai mult, poliţiştii de frontieră de la Stamora-Moraviţa sunt acuzaţi de favorizarea unor infractori daţi în urmărire generală, cărora le-au permis să treacă frontiera.