Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Prima vizită oficială în România a lui Mihai Ghimpu

Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu va semna cu preşedintele Traian Băsescu o serie de acorduri de colaborare şi va vorbi în plenul parlamentului.

Prima vizită oficială în România a lui Mihai Ghimpu
Preşedintele moldovean, Mihai Ghimpu.

Articol de Mario Balint, Chişinău, 26 Aprilie 2010, 18:09

Mihai Ghimpu efectuează o vizită oficială în România, la invitaţia preşedintelui Traian Băsescu.

Potrivit programului, marţi, Mihai Ghimpu va avea, la Palatul Cotroceni, o întrevedere cu preşedintele Traian Băsescu, după care vor urma convorbiri cu participarea membrilor celor două delegaţii oficiale. Ulterior, este planificată semnarea unui set de acorduri bilaterale de colaborare în diferite domenii.

La Bucureşti, Mihai Ghimpu va mai avea întrevederi cu Mircea Geoană, preşedintele Senatului României, şi cu Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, ocazie cu care va fi semnat protocolul de colaborare între parlamentele Republicii Moldova şi României. Pe agenda vizitei preşedintelui Mihai Ghimpu figurează şi discursul acestuia în plenul camerelor reunite ale Parlamentului României.

Miercuri dimineaţă, Mihai Ghimpu urmează să fie primit de patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, după care delegaţia oficială a Republicii Moldova se va deplasa la Suceava şi Iaşi. La Mănăstirea Putna, preşedinţii Mihai Ghimpu şi Traian Băsescu vor depune coroane de flori la Mormântul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.

La Iaşi, preşedintele Mihai Ghimpu are planificate întrevederi cu autorităţile locale, precum şi o vizită la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", unde se va întâlni cu studenţii şi cu conducerea instituţiei.

Parteneriat pentru integrarea Republicii Moldova în UE
România 27 Ianuarie 2010, 16:28

Parteneriat pentru integrarea Republicii Moldova în UE

Traian Băsescu: România sprijină integrarea Chişinãului în Uniunea Europeană.

Parteneriat pentru integrarea Republicii Moldova în UE
Ministrul Justiției, reacție la decizia Curții de Apel Ploiești: Alegerile se desfăşoară în continuare
România 24 Aprilie 2025, 22:39

Ministrul Justiției, reacție la decizia Curții de Apel Ploiești: Alegerile se desfăşoară în continuare

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a precizat pentru Radio România Actualităţi că instanţa supremă trebuie să se pronunţe,...

Ministrul Justiției, reacție la decizia Curții de Apel Ploiești: Alegerile se desfăşoară în continuare
A fost aprobat bugetul pe 2025 al Administrației Fondului pentru Mediu
România 24 Aprilie 2025, 22:38

A fost aprobat bugetul pe 2025 al Administrației Fondului pentru Mediu

Decizia permite derularea mai multor scheme de finanțare foarte așteptate de populație.

A fost aprobat bugetul pe 2025 al Administrației Fondului pentru Mediu
CFR Călători va suplimenta numărul trenurilor spre litoral în minivacanța de 1 mai
România 24 Aprilie 2025, 22:11

CFR Călători va suplimenta numărul trenurilor spre litoral în minivacanța de 1 mai

CFR va monitoriza traficul de pasageri și, în funcție de dinamica cererii de transport, va suplimenta cu vagoane trenurile...

CFR Călători va suplimenta numărul trenurilor spre litoral în minivacanța de 1 mai
Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale, contestată
România 24 Aprilie 2025, 21:02

Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale, contestată

Ministrul justiției, Radu Marinescu, precizează că legislația din România nu prevede căi de atac în contencios administrativ...

Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale, contestată
Carierele de piatră din judeţul Tulcea obligate să se adapteze unor norme de mediu
România 24 Aprilie 2025, 19:20

Carierele de piatră din judeţul Tulcea obligate să se adapteze unor norme de mediu

Cele 11 cariere nu vor mai executa, timp de două-trei luni, explozii, lucrări de sfărâmare a pietrei sau alte activităţi care...

Carierele de piatră din judeţul Tulcea obligate să se adapteze unor norme de mediu
Interes crescut al bucureştenilor pentru noul format al cărţilor de identitate
România 24 Aprilie 2025, 19:16

Interes crescut al bucureştenilor pentru noul format al cărţilor de identitate

Ministerul Afacerilor Interne şi autorităţile locale din Capitală caută să suplimenteze numărul de ghişee pentru preluarea...

Interes crescut al bucureştenilor pentru noul format al cărţilor de identitate
30 de scări de bloc din municipiul Giurgiu au fost debranşate de la apă pentru restanțe
România 24 Aprilie 2025, 19:10

30 de scări de bloc din municipiul Giurgiu au fost debranşate de la apă pentru restanțe

Zeci de scări de bloc din oraşul Giurgiu au acumulat restanţe uriaşe la serviciile de apă şi canalizare.

30 de scări de bloc din municipiul Giurgiu au fost debranşate de la apă pentru restanțe