Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Prezentarea raportului MCV(UPDATES)

Evaluarea arată că România a făcut progrese în multe domenii dar rămân totuşi îngrijorări cu privire la independenţa justiţiei, se arată în raportul MCV.

Prezentarea raportului MCV(UPDATES)
Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray. Foto: europa.eu.

Articol de Radio România Actualităţi, 22 Ianuarie 2014, 09:56

Potrivit corespondentului Radio România Sorin Croitorescu, evaluarea arată că România a făcut progrese în multe domenii de la precedentul raport MCV, bilanţul instituţiilor cheie judiciare şi de integritate a rămas pozitiv, schimbările legislative au rămas pe drumul cel bun, iar spiritul de cooperare dintre instituţiile judiciare şi ministerul justiţiei ajută la abordarea problemelor manageriale din domeniu.

Totul în contextul în care, se spune în raport, România a beneficiat de o atmosferă politică mai calmă începând cu primăvara anului trecut.

Rămân totuşi îngrijorări cu privire la independenţa justiţiei şi sunt multe exemple de rezistenţă la măsuri de integritate şi anticorupţie la nivel politic şi administrativ, arată raportul.

Pripitul şi netransparentul amendament la codul penal din decembrie 2013 a stârnit îngrijorări în ceea ce priveşte combaterea corupţiei şi promovarea integrităţii, transmite corespondentul Radio România.

Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, modificarea expeditivă şi netransparentă a Codului penal în decembrie 2013 a stârnit o preocupare generală, fiind privită ca o atingere adusă sistemului de combatere a corupţiei şi de promovare a integrităţii, chiar dacă Curtea Constituţională a demonstrat funcţionarea sistemului de control şi echilibru, declarând această modificare neconstituţională, se mai arată în comunicatul comisiei.

Raportul prezintă analiza Comisiei privind măsurile întreprinse de România în ultimele doisprezece luni şi indică domeniile unde sunt necesare măsuri suplimentare.

Preşedintele Jose Manuel Barroso a spus că acest raport va indica în mod clar ce rămâne de făcut pentru a continua şi consolida reforma şi pentru a asigura o tendinţă pozitivă şi durabilă, se mai arată în comunicat.

"Acest raport arată că România a întreprins paşi importanţi. Multe persoane din cadrul instituţiilor-cheie din domeniul judiciar şi în materie de integritate au demonstrat un angajament real faţă de reformă.

"Raportul arată însă şi că progresele nu au fost uşor de obţinut şi că cele realizate într-un domeniu pot fi anulate de regrese în alt domeniu. Sper că acest raport va indica în mod clar ce rămâne de făcut pentru a continua şi consolida reforma şi pentru a asigura o tendinţă pozitivă şi durabilă”, a spus Jose Manuel Barroso.

Comisia Europeană prezintă, la Bruxelles, raportul pe justiţie, pentru România şi Bulgaria, în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

Raportul MCV este prezentat după ce forma sa finală a fost votată, în această dimineaţă, în Colegiul Comisarilor.

Corespondentul Radio România Cerasela Rădulescu transmitea, încă înaintea prezentării de azi, că raportul pe Justiţie din cadrul MCV va conţine mai multe capitole, precum progresele în domeniul reformei sistemului judiciar, integritatea sau combaterea corupţiei, dar şi statul de drept, la final urmând să fie făcute recomandări celor două state ca de fiecare dată când au fost publicate aceste rapoarte în ultimii 7 ani.

Politicienii români au făcut deja în aceste zile mai multe aprecieri la adresa rezultatelor raportului.

Preşedintele Traian Băsescu declara, la Bruxelles, în urmă cu câteva zile, după o întrevedere cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy că în opinia sa ar fi corect să se menţioneze buna funcţionare a instituţiilor statului, care sunt capabile să oprească şi derapaje ale politicului.

Ieri, preşedintele parlamentului Valeriu Zgonea, care s-a întâlnit la Bruxelles cu secretarul general al Comisiei Europene, Catherine Day, declara că:

"Eu cred că acolo unde politicienii de duzină văd instrumente de atacat o guvernare sau o instituţie fundamentală a statului român, eu văd o recomandare şi o viziune modernă pentru statul român", a spus Valeriu Zgonea.

Potrivit proiectului de raport al Comisiei Europene, obţinut de corespondenţii noştri la Bruxelles, România a făcut progrese în mai multe domenii, însă există în continuare îngrijorări cu privire la independenţa justiţiei.

Comisia apreciază schimbările legislative, care au rămas în direcţia corectă, cooperarea foarte bună cu Bucureştiul şi rezistenţa la presiunea instituţiilor anticorupţie.

Pe de altă parte, amendamentele din decembrie la Codul Penal, apreciate drept pripite şi netransparente, au stârnit noi îngrijorări. În proiectul de raport se mai atrage atenţia că nu toate numirile în funcţii de conducere la instituţiile anticorupţie au fost făcute pe criterii stricte de competenţă, fără a se preciza însă cazuri concrete.

Documentul va conţine şi referiri la atacuri din partea presei şi a politicienilor la adresa sistemului judiciar, dar corespondenţii Radio România la Bruxelles precizează că forma finală a raportului poate suferi modificări până în clipa în care acesta va fi adoptat de Comisie.

Emisiunea "Probleme la zi" - analiza raportului MCV

Publicarea raportului MCV este şi subiectul emisiunii "Probleme la zi", difuzată de Radio România Actualităţi de la ora 13.30.

Invitaţii Alexandrei Andon vor fi: Georgiana Iorgulescu – director Centrul de Resurse Juridice, Victor Boştinaru – europarlamentar PSD, Gyorgy Frunda – UDMR, Sulfina Barbu – vicepreşedinte PDL.

Puteţi trimite întrebări pe pagina noastră de facebook facebook.com/romaniaactualitati sau prin SMS la numărul 0748. 88 77 66.

Deputaţii au transmis mesaje de Ziua Internațională a Conştientizării Autismului
România 02 Aprilie 2025, 19:23

Deputaţii au transmis mesaje de Ziua Internațională a Conştientizării Autismului

Ei au subliniat necesitatea îmbunătăţirii legislaţiei, a investiţiilor şi a accesului neîngrădit la terapii gratuite.

Deputaţii au transmis mesaje de Ziua Internațională a Conştientizării Autismului
Cercetat penal sub acuzaţii de confecţionare şi utilizare de simboluri fasciste
România 02 Aprilie 2025, 19:08

Cercetat penal sub acuzaţii de confecţionare şi utilizare de simboluri fasciste

Autorităţile urmează să decidă şi dacă sunt necesare măsuri preventive, a informat Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Cercetat penal sub acuzaţii de confecţionare şi utilizare de simboluri fasciste
Mercenari, în concediu paternal la stat
România 02 Aprilie 2025, 18:54

Mercenari, în concediu paternal la stat

MApN: Șapte militari, pe timpul concediului paternal, au activat ca angajaţi ai unor firme de securitate în Congo.

Mercenari, în concediu paternal la stat
România a îndeplinit aproape jumătate din obiectivele necesare intrării în OCDE
România 02 Aprilie 2025, 18:49

România a îndeplinit aproape jumătate din obiectivele necesare intrării în OCDE

România şi-a propus ca procesul de integrare în OCDE să se încheie anul viitor.

România a îndeplinit aproape jumătate din obiectivele necesare intrării în OCDE
Programul Casa Verde Fotovoltaice: Peste 10.400 de dosare, aprobate
România 02 Aprilie 2025, 18:13

Programul Casa Verde Fotovoltaice: Peste 10.400 de dosare, aprobate

Lista este publicată pe site-ul Adminsitraţiei Fondului pentru Mediu - afm.ro.

Programul Casa Verde Fotovoltaice: Peste 10.400 de dosare, aprobate
Aproape 1.500 de tineri români vor vizita Europa călătorind gratuit cu trenul
România 02 Aprilie 2025, 17:56

Aproape 1.500 de tineri români vor vizita Europa călătorind gratuit cu trenul

Se pot înscrie tinerii născuţi între 1 iulie 2006 şi 30 iunie 2007, accesând Portalul European pentru Tineret până la data de...

Aproape 1.500 de tineri români vor vizita Europa călătorind gratuit cu trenul
Militari depistați că s-au angajat mercenari în R.D. Congo după ce au intrat în concediu de creștere a copilului
România 02 Aprilie 2025, 16:09

Militari depistați că s-au angajat mercenari în R.D. Congo după ce au intrat în concediu de creștere a copilului

Militarii au încălcat mai multe prevederi legale printre care părăsirea teritoriului naţional fără aprobare.

Militari depistați că s-au angajat mercenari în R.D. Congo după ce au intrat în concediu de creștere a copilului
De mai multe zile, un urs dă târcoale Spitalului din Săcele, județul Brașov
România 02 Aprilie 2025, 16:06

De mai multe zile, un urs dă târcoale Spitalului din Săcele, județul Brașov

Autoritățile locale recomandă localnicilor să aibă la îndemână instrumente pentru alungarea urșilor precum cele care fac...

De mai multe zile, un urs dă târcoale Spitalului din Săcele, județul Brașov