Plajele de la Corbu și Vadu sunt fără salvamari
Plajele de la Corbu și Vadu nu au salvamar, nefiind plaje turistice. Pe plaja de la Corbu se află un punct de prim ajutor, dar acesta nu implică și salvarea acvatică.
Articol de Radio România Constanţa, 09 Iulie 2021, 11:41
Plajele de la Corbu și Vadu nu au salvamar, nefiind plaje turistice. Pe plaja de la Corbu se află un punct de prim ajutor, dar acesta nu implică și salvarea acvatică.
Prefectul Constanței, Silviu Coșa, ne-a declarat că situația i-a fost semnalată, săptămâna aceasta, și de o organizație nonguvernamentală și că va merge săptămâna viitoare la Corbu și Vadu pentru a vedea ce măsuri pot fi luate:
„Săptămâna viitoare, intenţionez să am o discuţie cu conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a vedea cum rezolvăm“, a declarat prefectul județului Constanța.