O cursă TAROM a aterizat de urgenţă la Timişoara
Aeronava venea de la Frankfurt cu destinaţia Bucureşti. Nu se comunică ce a determinat aterizarea, decât că s-a aprins un senzor la bord.
Articol de Radiojurnal, 26 Mai 2017, 23:00
O cursă Tarom care venea de la Frankfurt şi trebuia să ajungă la Bucureşti a aterizat în această seară pe Aeroportul din Timişoara, a confirmat compania aeriană.
Nu se precizează ce anume a determinat aterizarea, ci doar că un sensor de la bordul aeronavei s-a aprins.
Avionul cu 82 de pasageri este verificat la această oră, urmând ca după terminarea procedurilor să decoleze către Bucureşti.
Reprezentanţii companiei Tarom susţin că prioritatea lor este de a oferi pasagerilor săi călătorii în siguranţă.