Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Numărul incendiilor de vegetaţie s-a triplat

Numărul incendiilor de vegetaţie s-a triplat în prima jumătate a acestui an faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Numărul incendiilor de vegetaţie s-a triplat

Articol de Radiojurnal, 19 Iulie 2019, 20:50

Numărul incendiilor de vegetaţie s-a triplat în prima jumătate a acestui an faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Pompierii au intervenit pentru stingerea a peste 10.000 de astfel de incendii, mare parte provocate de neglijenţa celor care încearcă să-şi cureţe terenurile agricole sau doar curţile, fără să ţină seama de vântul puternic. Daniela Mănuţă are detalii.
Reporter: Utilizarea focului deschis pentru curăţarea terenurilor în condiţii de vânt şi în locuri unde arderea se poate propaga la locuinţele oamenilor, la proprietăţi sau fondul forestier este strict interzisă. Nerespectarea legii privind interzicerea arderii de vegetaţie uscată se sancţioneză cu amenzi contravenţionale care pot ajunge până la suma de 6.000 de lei pentru persoanele juridice. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, maior Cătălin Chirca, face câteva recomandări pentru prevenirea incendiilor.
Cătălin Chirca: Utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt este strict interzisă. Realizarea arderii trebuie făcută doar în locuri special amenajate, cu respectarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi. De asemenea, în cazul în care există o ardere, aceasta trebuie supravegheată permanent, iar la finalizare trebuie să ne asigurăm că jarul este stins şi nu poate să se extindă. Pe timpul igienizărilor este important să fie asigurate mijloace tehnice pentru stingerea de îndată a focului, cum ar fi un rezervor de apă, găleţi, lopată, dar şi alte elemente genistice, iar atunci când focul scapă de sub control cei care sunt prezenţi la faţa locului să poată asigura o minimă intervenţie.
Reporter: Pompierii mai reamintesc şi faptul că incendierile din ariile protejate constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de până la un an.

A fost aprobat bugetul pe 2025 al Administrației Fondului pentru Mediu
România 24 Aprilie 2025, 22:38

A fost aprobat bugetul pe 2025 al Administrației Fondului pentru Mediu

Decizia permite derularea mai multor scheme de finanțare foarte așteptate de populație.

A fost aprobat bugetul pe 2025 al Administrației Fondului pentru Mediu
CFR Călători va suplimenta numărul trenurilor spre litoral în minivacanța de 1 mai
România 24 Aprilie 2025, 22:11

CFR Călători va suplimenta numărul trenurilor spre litoral în minivacanța de 1 mai

CFR va monitoriza traficul de pasageri și, în funcție de dinamica cererii de transport, va suplimenta cu vagoane trenurile...

CFR Călători va suplimenta numărul trenurilor spre litoral în minivacanța de 1 mai
Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale, contestată
România 24 Aprilie 2025, 21:02

Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale, contestată

Ministrul justiției, Radu Marinescu, precizează că legislația din România nu prevede căi de atac în contencios administrativ...

Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale, contestată
Carierele de piatră din judeţul Tulcea obligate să se adapteze unor norme de mediu
România 24 Aprilie 2025, 19:20

Carierele de piatră din judeţul Tulcea obligate să se adapteze unor norme de mediu

Cele 11 cariere nu vor mai executa, timp de două-trei luni, explozii, lucrări de sfărâmare a pietrei sau alte activităţi care...

Carierele de piatră din judeţul Tulcea obligate să se adapteze unor norme de mediu
Interes crescut al bucureştenilor pentru noul format al cărţilor de identitate
România 24 Aprilie 2025, 19:16

Interes crescut al bucureştenilor pentru noul format al cărţilor de identitate

Ministerul Afacerilor Interne şi autorităţile locale din Capitală caută să suplimenteze numărul de ghişee pentru preluarea...

Interes crescut al bucureştenilor pentru noul format al cărţilor de identitate
30 de scări de bloc din municipiul Giurgiu au fost debranşate de la apă pentru restanțe
România 24 Aprilie 2025, 19:10

30 de scări de bloc din municipiul Giurgiu au fost debranşate de la apă pentru restanțe

Zeci de scări de bloc din oraşul Giurgiu au acumulat restanţe uriaşe la serviciile de apă şi canalizare.

30 de scări de bloc din municipiul Giurgiu au fost debranşate de la apă pentru restanțe
Acte normative aflate pe agenda executivului
România 24 Aprilie 2025, 19:00

Acte normative aflate pe agenda executivului

A fost stabilit cadrul legal pentru organizarea concursului de titularizare şi urmează să se facă angajări pentru peste...

Acte normative aflate pe agenda executivului
Bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu, majorat cu 18%
România 24 Aprilie 2025, 18:45

Bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu, majorat cu 18%

Ca noutăţi în acest an, Ministrul Mediului a menţionat un program aflat în lucru, denumit "Rabla pentru termopane".

Bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu, majorat cu 18%