Noi infracţiuni de mediu
Proiectul legislativ privind regimul deşeurilor a fost adoptat de Camera Deputaţilor.

Articol de Radiojurnal, 08 Aprilie 2025, 19:49
Modificarea calităţii aerului, apei, solului şi subsolului va fi inclusă în rândul infracţiunilor de mediu, potrivit proiectului legislativ privind regimul deşeurilor, adoptat în unanimitate de Camera Deputaţilor.
Actul normativ este o garanţie că orice poluator este tras la răspundere, afirmă social-democrata Gabriela Ene:
Gabriela Ene: Poluarea nu vine doar în catastrofe mari, ci și în agresiuni latente care distrug sănătatea noastră și a generațiilor viitoare. Nu mai putem tolera nepăsarea. Orice modificare a calității mediului, oricât de mică, trebuie sancționată. Este o lege a responsabilității, a respectului față de natură și față de oameni.
La rândul lui, deputatul SOS România, Sorin Oltenaşu, a atras atenţia că poluarea atmosferică reprezintă principalul risc pentru sănătate:
Sorin Oltenaşu: Avem senzorii de monitorizare a calității aerului care se înroșesc. Asta arată că acolo poluarea este prezentă și este periculoasă. Rețea de monitorizare avem. Sunt 148 de stații fixe și 11 mobile. Mai rămâne să le punem și la treabă.
Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz, actul normativ urmând să fie transmis pentru promulgare Preşedintelui României.