Informații din trafic
La nivelul țării se circulă în general pe un carosabil uscat, fără probleme majore de fluență la această oră.

Articol de Radio România Actualităţi, 17 Aprilie 2025, 08:18
Autovehiculele cu masă mai mare de 7,5 tone vor circula cu restricţii pe Valea Oltului în perioada Sărbătorilor pascale, anunţă reprezentanţii Poliţiei Vâlcea. Începând de joi, de la ora 18:00 şi până marţi - cu excepţia autocarelor şi autobuzelor, maşinile mari vor putea circula pe acest sector de drum doar în intervalul orar 22:00 - 06. Despre cum se circulă la această oră pe autostrăzi şi drumurile naţionale, aflăm acum de la de comisarul şef de poliţie, Ramona Tudor, de la Centrul Infotrafic.
Ramona Tudor: ”La nivelul țării se circulă în general pe un carosabil uscat, fără probleme majore de fluență la această oră. Ne așteptăm, în schimb, ca aceste date să se modifice, mai ales în cursul după-amiezii, dar și începând de mâine, ca urmare a zilelor libere ocazionate de sărbătorirea Paștelui. Așadar, le recomandăm și conducătorilor auto să verifice cu mare atenție traseul pe care îl au de parcurs din punct de vedere al valorilor de trafic, să ia în considerare că timpul petrecut în călătorie poate crește, dar pot opta și pentru rute alternative la arterele rutiere mai aglomerate.
Le recomandăm să dea dovadă de respect față de ceilalți participanți la trafic, acordând prioritate celor în drept și evitând să aibă preocupări de natură a le distrage atenția de la condus, să nu se angajeze în depășirea coloanelor de autovehicule, asigurându-se foarte bine înainte de a schimba direcția sau banda și să semnalizeze din timp această intenție și, foarte important, în nicio situație să nu conducă după ce au consumat băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive.”/editor Florin Lepadatu/