Navigaţia pe Dunăre, oprită din amonte de Brăila până la Porţile de Fier 2
Administraţia Fluvială a Dunării de Jos a luat această decizie din cauza gheţii care acoperă în unele zone 80% din suprafaţa apei.
Articol de Radiojurnal, 10 Ianuarie 2017, 11:22
Navigaţia pe Dunăre este oprită, de la această oră, din amonte de Brăila până la Porţile de Fier 2.
Administraţia Fluvială a Dunării de Jos a luat această decizie din cauza gheţii care acoperă în unele zone 80% din suprafaţa apei, iar în altele a format chiar poduri de la un mal la celălalat.
La această oră nici un vas nu este blocat între gheţuri, toate navele aflate pe Dunăre fiind în porturi, precizează corespondentul nostru Maria Măndiţă.
52 de trenuri sunt anulate în jumătatea estică a ţării, dar toate autostrăzile şi drumurile naţionale sunt deschise traficului.
Pe unele porţiuni se circulă, însă, mai greu din cauza poleiului.