Manifestaţii de susţinere a şefei DNA, Laura Codruţa Kövesi
În Bucureşti, manifestanţii s-au adunat în Piaţa Victoriei pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de decizia ministrului Tudorel Toader.
Articol de Radiojurnal, 23 Februarie 2018, 07:28
În mai multe oraşe din ţară au avut loc manifestaţii spontane de susţinere a procuroarei şefe a DNA, Laura Codruţa Kövesi, considerată de protestatari un simbol al luptei anticorupţie.
În Bucureşti, manifestanţii s-au adunat în Piaţa Victoriei pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de decizia ministrului Tudorel Toader.
Reporter: De ce solicitaţi demisia lui Tudorel Toader?
-: Pentru că a cerut revocarea omului cu cea mai mare încredere şi nu văd anumite motive bine întemeiate.
-: Împotriva hotărârii pe care a luat-o minunatul nostru ministru, Tudorel Toader, m-a revoltat groaznic, nu am mai putut să stau în casă.
-: Vreau să trăiesc într-o ţară în care justiţia este independentă, nu condusă politic.
Potrivit corespondenţilor RRA, au fost proteste şi în Sibiu, Cluj Napoca, Timişoara, Braşov şi Iaşi, oraşe unde mii de oameni, în total, au ieşit în stradă ca să o susţină pe şefa DNA.