Lucrările la baza aeriană de la Fetești "se vor încheia la termen"
Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, a estimat că lucrările de modernizare a bazei aeriene de la Feteşti se vor încheia, la termen, în toamnă.
Articol de Radiojurnal, 12 Mai 2015, 13:00
Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, a estimat, astăzi , că lucrările de modernizare a bazei aeriene de la Feteşti, necesare pentru utilizarea avioanelor F16 care vor intra în dotarea armatei române - se vor încheia, la termen, în toamnă.
În privinţa aparatelor de luptă respective, ministrul a precizat că acestea sunt încă în Portugalia, unde piloţii români le folosesc pentru antrenament, încă de anul trecut.
Potrivit corespondentului nostru , Aura Rădoi , după finalizarea lucrărilor de modernizare , finanţate atât de minister , cât şi de NATO, aeroportul de la Feteşti va funcţiona la nivelul standardelor Alianţei Nord-Atlantice.