Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Judeţul Ialomiţa, afectat de ninsori abundente și vânt puternic

Judeţul Ialomiţa, afectat de ninsori abundente și vânt puternic
Foto: ISU Ialomița.

26 Noiembrie 2023, 13:26

175 de linii electrice de medie tensiune au fost afectate de ninsorile abundente și de vântul puternic și multe gospodării au rămas fără curent electric. Din județul Ialomița transmite acum în direct corespondentul RRA Clementina Tudor. Bună ziua!

Reporter: Bună ziua! Vântul din timpul nopții și al dimineții a afectat grav întreaga rețea de alimentare cu energie electrică din Ialomița. Așa se face că, din cele 66 de localități ale județului, 48 sunt și la acest moment fără curent electric. Numărul ialomițenilor afectați se ridică la circa 70.000 - în majoritate din mediul rural. Problema cea mai mare este pentru locuitorii din orașe, cum este Țăndăreiul și parțial Slobozia și Fetești, care, în lipsa curentului electric, sunt în imposibilitatea de a se încălzi pentru că folosesc ca sursă centralele electrice.

De asemenea, oamenii sunt izolați și nu pot comunica, semnalele TV și de telefonie mobilă fiind întrerupte de sâmbătă noapte tot din cauza furtunii. În situația aceasta, inclusiv legătura cu echipele de intervenție din teren este foarte dificilă. Drumurile din estul județului sunt închise, iar un autocar cu 38 de pasageri și doi șoferi este blocat în Ialomița între Țăndărei și Fetești.

Aceștia sunt cetățeni ucrainieni care se deplasează cel mai probabil spre județul Constanța, dar au rămas blocați pe raza comunei ialomițene Platonești, de unde nu mai pot înainta pe carosabil.

Starea lor este foarte bună, însă autoritățile nu pot comunica deloc cu ei, pentru că nu vorbesc nici românește și nici limba engleză. În ceea ce privește autocarul implicat în accident duminică dimineață între Brăila și Slobozia, pasagerii, tot ucrainieni, sunt cazați la școala din localitatea Iazu, unde se așteaptă un alt autocar al firmei de transport care să îi preia și să îi ducă spre destinație.

Se pare că aceștia intenționează să ajungă în Bulgaria. Nici cu ei nu se poate comunica, pentru că nu vorbesc decât limba natală. La acest moment, toate legăturile județului Ialomița cu Constanța, Călărași, Brăila și Buzău sunt întrerupte circulației rutiere, iar între Slobozia și Urziceni, pe DN 2A, se circulă controlat în condiții de iarnă.

Realizator: Și în județul Tulcea, în apropiere de satul Topolog, un microbuz cu 11 persoane este blocat de aproape două ore. În zonă se deplasează echipe și utilaje ale societăților drumurilor naționale și drumuri județene, însă intervenția este dificilă din cauza vizibilității reduse. În ultimele ore, autoritățile au intervenit pentru deblocarea a circa 30 de autovehicule blocate în zăpadă.

Și celelalte județe afectate de viscol se confruntă cu probleme mari în asigurarea energiei electrice.

Prefectura Buzău anunță că peste 40 de localități din județ, în care trăiesc aproape 40.000 de abonați, nu au curent. Brăila se află în aceeași situație aproape 45.000 de oameni din peste 100 de localități, iar în Vrancea aproape 15.000. Echipe ale distribuitorilor lucrează în condiții foarte grele pentru remedierea defecțiunilor.

Etichete : ialomita viscol ninsori
Bolojan: Trebuie intensificate investiţiile în consolidarea capacităţii de apărare
România 04 Martie 2025, 10:07

Bolojan: Trebuie intensificate investiţiile în consolidarea capacităţii de apărare

Președintele interimar mai spune că "NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre şi România rămâne un aliat angajat...

Bolojan: Trebuie intensificate investiţiile în consolidarea capacităţii de apărare
Limitarea accesului persoanelor care consumă substanțe psihoactive la volanul mașinii
România 04 Martie 2025, 09:29

Limitarea accesului persoanelor care consumă substanțe psihoactive la volanul mașinii

"Apel matinal" - Invitat: președintele Comisiei pentru cultură din Senat, Cristian Niculescu-Țâgârlaș.

Limitarea accesului persoanelor care consumă substanțe psihoactive la volanul mașinii
Informaţii din trafic
România 04 Martie 2025, 08:38

Informaţii din trafic

Traficul rutier se desfăşoară de marți cu restricţii pentru aproximativ o lună pe Valea Oltului, în zona Cascadei Lotrişor...

Informaţii din trafic
A început cel de-al patrulea modul al anului şcolar 2024-2025
România 04 Martie 2025, 08:33

A început cel de-al patrulea modul al anului şcolar 2024-2025

A început cel de-al patrulea modul al acestui an şcolar, unul în care sunt programate şi simulările examenelor naţionale.

A început cel de-al patrulea modul al anului şcolar 2024-2025
Dezbatere cu tema "Droguri. Toleranţă zero"
România 04 Martie 2025, 08:30

Dezbatere cu tema "Droguri. Toleranţă zero"

Senatul găzduieşte marți o dezbatere cu tema "Droguri. Toleranţă zero".

Dezbatere cu tema "Droguri. Toleranţă zero"
Blocarea distribuirii de conținut fals, ilegal sau manipulator pe platformele online
România 04 Martie 2025, 08:14

Blocarea distribuirii de conținut fals, ilegal sau manipulator pe platformele online

Guvernul pregătește o ordonanță de urgență care să blocheze distribuirea de conținut fals, ilegal sau manipulator pe...

Blocarea distribuirii de conținut fals, ilegal sau manipulator pe platformele online
Șeful NATO a salutat creșterea bugetului de apărare al României
România 04 Martie 2025, 07:59

Șeful NATO a salutat creșterea bugetului de apărare al României

Într-o convorbire telefonică pe care a avut-o cu președintele interimar al României, Ilie Bolojan, Mark Rutte a subliniat că...

Șeful NATO a salutat creșterea bugetului de apărare al României
Românii cu deficiențe severe de auz vor putea beneficia de un voucher
România 04 Martie 2025, 07:53

Românii cu deficiențe severe de auz vor putea beneficia de un voucher

Aproximativ 24.000 de români au probleme de auz, iar cei cu deficiențe severe vor putea beneficia de un voucher de maxim...

Românii cu deficiențe severe de auz vor putea beneficia de un voucher