Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Între 4.000 și 7.000 de vizitatori la Pavilionul României de la Expo Milano

Autorităţile de la Bucureşti au investit trei milioane și jumătate de euro pentru o construcție grandioasă din lemn, care îmbină tradiționalul cu tehnologia.

Între 4.000 și 7.000 de vizitatori la Pavilionul României de la Expo Milano
Expo Milano 2015. Foto: Elena Postelnicu.

Articol de Elena Postelnicu, Corespondent RRA în Italia, 21 Iunie 2015, 08:10

Românul a fost dintotdeauna în armonie cu natura – este ceea ce se constată zi de zi la pavilionul țării noastre de la Expo Milano, unde actori, dansatori, meșteri populari, calusarii și cântăreți prezintă o parte din România.

Numai în prima lună de când a fost deschisă expoziția universală Milano, având ca temă ”Hrănirea planetei, energie pentru viață”, a fost vizitată de peste 2 milioane 700 de mii de persoane. Luna iunie, potrivit organizatorilor și a previziunilor de până acum, dublează numarul vizitatorilor. Cel puțin 20 de milioane de oameni ar putea vizita cele 80 de pavilioane din cadrul expoziției de la Milano în cele șase luni până la 31 octombrie. Înainte de deschidere s-au vândut 11 milioane de bilete.

Țara noastră a investit 3 milioane și jumătate de euro pentru o construcție grandioasă din lemn, care îmbină tradiționalul cu tehnologia și unde - pe lângă prezentarea peisajelor și a orașelor, a produselor ecologice - trei bucătari de elită prezintă vizitatorilor din întreaga lume ce înseamnă cultura culinară românească.

”Noi nici nu ne mai dăm seama cum trec săptămânile pentru că se lucrează în foc continuu - așa cum se spunea odată: zi de zi, sâmbătă, duminică, de la 10 dimineața până seara la ora 22.00” declară pentru Radio România Actualități, comisarul general al pavilionului României de la Expo, Georgian Ghervasie. ”Ne bucurăm că am intrat într-un normal, chiar dacă inițial au fost mici sincope. Suntem încântați că restaurantul are clienți și încep să existe solicitări ca să fie ținut deschis și după ora 10 seara. Încercăm să ne adaptăm cu toții. Nu este treaba noastră neapărat legată de restaurant, ci a operatorului italian care gestionează atât restaurantul, cât și magazinul. Însă dacă aș face un bilanț al primelor 30 de zile a lunii mai, unde organizatorii au dat un număr de vizitări oficial de 2,7 milioane de persoane, mult peste toate așteptările pe care le aveau aceștia, eu pot spune de pavilionul României - dacă ar fi important numărul de vizitatori - că avem între 4000 și 7000 de vizitatori pe zi, iar atunci când - din curiozitate - am văzut destul de multă lume și am făcut un sondaj pentru o oră de prânz să vedem câte persoane au intrat în Pavilionul României, am constatat că au fost pe durata unei singure ore - 1340 de vizitatori” completează comisarul general.

Cultură și diplomație economică

Vizitatorii de la Expo Milano sunt atrași de aspectul casei românești, dar și de evenimentele pe care le descoperă intrând în interiorul ei. ”Noi cred că atragem pe deoparte cu acoperișul din stuf - și asta ne confirmă chiar italienii -, dar pe de altă parte și de parterul care este tehnologizat și cu filmele referitoare la România, despre biodiversitate, agricultură, tradiții, dar și de ceea ce înseamnă activități culturale care sunt zilnice” a constatat Georgian Gervasie. ”Aceste activități care acum se bucură de Teatru non-verbal, alternativ cu Teatrul de improvizație...vreau să vă spun că sunt două lucruri total diferite care au două segmente diferite de spectatori. Uneori văd în sală minim 200 - 300 de persoane care se înghesuie să vadă ce produc artiștii români, ceea ce, desigur, ne încântă” completează comisarul general.

Dar vizitatorii pot primi informații și despre oportunitățile de investire pe teritoriul țării noastre. ”Zilele trecute am avut ansamblul de călușari si folcloric de la Bascov din județul Argeș, care sigur și ei au atras prin originalitate și printr-o pată de culoare, dar și un eveniment după mine din punct de vedere al diplomației economice pe care îmi doresc atât de mult să o promuovez aici la Expo Milano, un eveniment economic important cu Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est cu importanți invitați din Italia. Aceștia au prezentat oportunitățile de a investi în această zonă care nu este cea mai căutată de italieni față de vestul sau sudul țării unde știm că deja italienii sunt prezenți. De altfel sunt încântat că există o prezență italiană care este din ce în ce mai serioasă și apreciată în România. Acest lucru însă poate să meargă - așa cum e pavilionul României - cu tradiție și modernitate. Tradiția înseamnă agricultură și investiții în agricoltură, iar modernitate înseamnă parcul technologic de IT care este la Iași - unul dintre cele mai importante din estul Europei” spune Georgian Gervasie, completând că ”Pe de o parte aici oferim ceva, dar și putem lua ceva, în sensul că avem posibilitatea de a oferi oamenilor technologie, dar și de a–i determina pe aceștia să investească în ceea ce înseamnă terenul românesc, agricol, care este unul de calitate, lucru care este demonstrat inclusiv de indicatorii agricoli din ultimii ani de performanță”.

Nu s-au vrut costume populare la pavilion

În plus i-am cerut comisarului general Georgian Ghervasie explicații asupra atacurilor primite în urmă cu câteva săptămâni referitoare la ținutelor tinerolor românce – hostess - care se află la intrarea în pavilionul țării noastre de la Expo Milano. Respectivele tinere sunt studente la Facultatea de limbi străine – secția de limba italiană – de la Universitatea din București, care ”nu sunt plătite cu salariu. Ele au venit pe condiții normale legate de o deplasare”. ”Nu pot să spun decât că sunt impecabile, deoarece știu ce înseamnă să stai 12 ore în picioare de la 10 dimineața până la 10 seara” spune Georgian Ghervasie.

Apărătorii costumului popular românesc s-au revoltat, zilele trecute, pe retelele de socializare și în presa față de imaginea României la expoziţia universală de la Milano, comentând că tinerele românce de la pavilion întâmpină vizitatorii în ţinute moderne descrise drept "straie tradiţionale".

”Păreri sunt multe. Noi nu am venit aici să le îmbrrăcăm pe fete în costume tradiționale românești, pentru că vorbim despre o expoziție universală, de Expo 2015. Dacă stau bine și mă gândesc cred că nu am văzut la nici o țară că hostess-ele ar fi îmbrăcate în ceva tradițional. Noi am încercat să le dăm costumelor o unitate, care să împrumute din portul tradițional românesc anumite elemente. Acest lucru nu înseamnă că ele sunt îmbrăcate într-un mod specific și respectă o anumită zonă” a replicat comisarul general, Georgian Ghervasie și mi-a dat exemplu Franței, care înainte de Ziua națională, recepționerele ”au rochii normale, cu culorile roșu, alb și albastru, culorile Franței”. ”Cam așa am încercat și noi să mergem. Pe roșu, galben și albastru. Îmbrăcăminte clasică cu cămașă albă și o fustă neagră, care are puțină broderie cu roșu, cu galben și o bentiță cu albastru. Deci nu avem pretenția să participăm la nimic care să aibă legătură cu vreun concurs tradițional popular sau de altceva, dar sigur că așteptăm sugestii și în cazul în care se oferă – pentru că acestea au fost realizate din sponsorizări – dacă există alte posibilităși care să se înscrie în linia noastră între tradiție și modernitate, noi suntem foarte deschiși” a concluzionat Georgian Ghervasie.

Marcel Ciolacu: Orice om responsabil își dorește o pace justă și durabilă în Ucraina
România 23 Februarie 2025, 15:13

Marcel Ciolacu: Orice om responsabil își dorește o pace justă și durabilă în Ucraina

Premierul Ciolacu mai spune că firmele românești ar trebui să joace un rol important în reconstrucția Ucrainei.

Marcel Ciolacu: Orice om responsabil își dorește o pace justă și durabilă în Ucraina
Patriarhul BOR, Daniel, îi urează Papei Francisc însănătoșire grabnică
România 23 Februarie 2025, 15:09

Patriarhul BOR, Daniel, îi urează Papei Francisc însănătoșire grabnică

Patriarhul Daniel precizează că urările sunt transmise în numele său, al Sfântului Sinod, al clerului și al tuturor...

Patriarhul BOR, Daniel, îi urează Papei Francisc însănătoșire grabnică
Pierderile în sectorul vegetal au fost anul trecut de peste 2,5 miliarde de euro
România 23 Februarie 2025, 15:06

Pierderile în sectorul vegetal au fost anul trecut de peste 2,5 miliarde de euro

Ministrul Agriculturii spune că, după trei-patru ani de secetă, România va avea un an agricol bun.

Pierderile în sectorul vegetal au fost anul trecut de peste 2,5 miliarde de euro
Interes ridicat pentru programul "Rabla pentru tractoare", în Bistrița-Năsăud
România 23 Februarie 2025, 14:02

Interes ridicat pentru programul "Rabla pentru tractoare", în Bistrița-Năsăud

În Bistrița-Năsăud sunt peste 400 de tineri fermieri care sunt interesați de program.

Interes ridicat pentru programul "Rabla pentru tractoare", în Bistrița-Năsăud
Legea care permite doborârea dronelor, în dezbatere la Senat
România 23 Februarie 2025, 13:33

Legea care permite doborârea dronelor, în dezbatere la Senat

Documentul a fost adoptat de Camera Deputaților fără amendamente.

Legea care permite doborârea dronelor, în dezbatere la Senat
Salvamont: Aproape 130 de persoane salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore
România 23 Februarie 2025, 11:48

Salvamont: Aproape 130 de persoane salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore

Cele mai multe solicitări au fost primite pentru Salvamont Municipiul Brașov, Lupeni, Sinaia și Cluj.

Salvamont: Aproape 130 de persoane salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore
Un transport agabaritic traversează România. Care este traseul
România 23 Februarie 2025, 10:40

Un transport agabaritic traversează România. Care este traseul

O turbină de mari dimensiuni este transportată la Termocentrala Mintia.

Un transport agabaritic traversează România. Care este traseul
Târgul de Turism al României, ediția de primăvară, la Romexpo
România 23 Februarie 2025, 10:37

Târgul de Turism al României, ediția de primăvară, la Romexpo

Organizatorii spun că sunt reduceri substanțiale pentru vacanțe tradiționale, sejururi la mare și la munte, în țară și...

Târgul de Turism al României, ediția de primăvară, la Romexpo