Guvernul va aproba miercuri o schemă de ajutor în sumă totală de 300 de milioane de lei pentru fermierii afectaţi de seceta pedologică de anul trecut
Guvernul va aproba miercuri o schemă de ajutor în sumă totală de 300 de milioane de lei pentru fermierii afectaţi de seceta pedologică de anul trecut, a anunţat prim-ministrul Nicolae Ciucă.
Articol de Florin Lepădatu, 31 Mai 2023, 17:05
Guvernul va aproba miercuri o schemă de ajutor în sumă totală de 300 de milioane de lei pentru fermierii afectaţi de seceta pedologică de anul trecut, a anunţat prim-ministrul Nicolae Ciucă.
"În şedinţa de Guvern de astăzi o să analizăm şi aprobăm o decizie în ceea ce priveşte asigurarea fondurilor pentru fermierii care au avut de suferit de pe urma secetei pedologice de anul trecut. Discutăm de ajutoare care vor fi alocate pentru fermieri, suma totală prevăzută în document este de 300 de milioane de lei. Domnul ministru al Agriculturii are întreaga schemă finalizată şi sunt convins că banii sunt bineveniţi pentru fermieri, ţinând cont că au nevoie de tot ceea ce înseamnă derularea campaniei, atât cea de primăvară, cât şi cea de toamnă ", a declarat Nicolae Ciucă, miercuri, în cadrul şedinţei de Guvern.