Guvernul României "şi-a achitat integral datoria către FMI"
Guvernul României şi-a achitat integral datoria către FMI, a afirmat joi reprezentantul rezident al FMI pentru România si Bulgaria, Guillermo Tolosa.
Articol de Bogdan Isopescu, 17 Septembrie 2015, 16:09
Guvernul României şi-a achitat integral datoria către FMI, a afirmat joi reprezentantul rezident al FMI pentru România si Bulgaria, Guillermo Tolosa, confirmând astfel declaraţiile făcute miercuri de Victor Ponta.
Oficialul FMI a mai arătat că în ianuarie ţara noastră va termina de plătit toate datoriile către Fond.
Guillermo Tolosa: Datoria României către FMI este achitată aproape integral, potrivit programului, Banca Naţională avea un calendar de plăţi puţin diferit de cel al guvernului. Executivul a terminat de achitat, iar Banca Naţională va finaliza plăţile în ianuarie anul viitor, deci mai sunt trei rate.
La o dezbatere găzduită de Banca Naţional a României, reprezentantul FMI a mai precizat că dacă România doreşte un nou acord cu FMI trebuie să facă mai întâi o astfel de solicitare şi apoi se va analiza tipul de acord care se poate încheia.