Eugen Nicolicea, propus la justiție
Premierul Viorica Dăncilă i-a transmis în această seară președintelui Klaus Iohannis propunerile de numire a noilor miniștri.
Articol de Radiojurnal, 17 Aprilie 2019, 21:40
Premierul Viorica Dăncilă i-a transmis în această seară președintelui Klaus Iohannis propunerile de numire a noilor miniștri la Justiție, Fonduri Europene și la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.
Totodată, premierul a transmisă către Administrația Prezidențială propunerea de revocare a ministrului Justiției, Tudorel Toader, precum și demisiile ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, și a ministrului pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero - anunță guvernul într-un comunicat de presă.
Pentru Ministerul Justiției a fost propus deputatul Eugen Nicolicea, pentru Ministerul Fondurilor Europene deputata Oana Florea, iar pentru Ministerul pentru Românii de Pretutindeni senatorul Liviu Brăiloiu.