Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Două judecătoare urmărite penal de DNA

Procurorii DNA au început urmărirea penală faţă de două judecătoare de la secţia de contencios administrativ a Instanţei Supreme, acuzate de trafic de influenţă.

Două judecătoare urmărite penal de DNA
Foto Arhivă.

Articol de Ciprian Sasu, 11 Octombrie 2011, 07:47

Potrivit procurorilor DNA, cele două judecătoare au primit în mod repetat diverse bunuri sau servicii de la un om de afaceri în schimbul soluţionării favorabile a unor dosare aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Acest caz a iscat numeroase dezbateri, iar procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Daniel Morar, a arătat la postul public de televiziune, că în ţara noastră s-ar putea vorbi despre existenţa unor reţele infracţionale în justiţie pentru că sunt mulţi magistraţi cercetaţi pentru corupţie.

Daniel Morar a declarat că "dacă ne uităm în spate, hai să spunem cel puţin pe statistica din precedenţii cinci ani, vedem că au fost inculpaţi aproximativ 40 de magistraţi pentru fapte de corupţie, dintre care vreo 15 - 20, nu ştiu exact cât, au fost deja condamnaţi".

De asemenea,Daniel Morar a precizat că "se poate vorbi de existenţa unor fapte de corupţie, şi nu puţine, în rândul magistraturii. Sigur că cineva îl mituieşte pe judecător. Acel om fie are afaceri, fie are un dosar penal şamd. Deci putem vorbi şi de reţele".

Şeful DNA a mai arătat că una dintre cele două judecătoare şi-a făcut cerere de pensionare, aşa cum au făcut alţi 12 magistraţi trimiţi în judecată în anii precedenţi.

CSM va discuta, astăzi, un proiect de modificare a Legii pensiilor, care prevede ca judecătorii şi procurorii care sunt condamnaţi pentru o infracţiune de serviciu, după ce au ieşit la pensie, să nu mai beneficieze de pensia de serviciu.

Ministrul Justiției, reacție la decizia Curții de Apel Ploiești: Alegerile se desfăşoară în continuare
România 24 Aprilie 2025, 22:39

Ministrul Justiției, reacție la decizia Curții de Apel Ploiești: Alegerile se desfăşoară în continuare

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a precizat pentru Radio România Actualităţi că instanţa supremă trebuie să se pronunţe,...

Ministrul Justiției, reacție la decizia Curții de Apel Ploiești: Alegerile se desfăşoară în continuare
A fost aprobat bugetul pe 2025 al Administrației Fondului pentru Mediu
România 24 Aprilie 2025, 22:38

A fost aprobat bugetul pe 2025 al Administrației Fondului pentru Mediu

Decizia permite derularea mai multor scheme de finanțare foarte așteptate de populație.

A fost aprobat bugetul pe 2025 al Administrației Fondului pentru Mediu
CFR Călători va suplimenta numărul trenurilor spre litoral în minivacanța de 1 mai
România 24 Aprilie 2025, 22:11

CFR Călători va suplimenta numărul trenurilor spre litoral în minivacanța de 1 mai

CFR va monitoriza traficul de pasageri și, în funcție de dinamica cererii de transport, va suplimenta cu vagoane trenurile...

CFR Călători va suplimenta numărul trenurilor spre litoral în minivacanța de 1 mai
Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale, contestată
România 24 Aprilie 2025, 21:02

Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale, contestată

Ministrul justiției, Radu Marinescu, precizează că legislația din România nu prevede căi de atac în contencios administrativ...

Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale, contestată
Carierele de piatră din judeţul Tulcea obligate să se adapteze unor norme de mediu
România 24 Aprilie 2025, 19:20

Carierele de piatră din judeţul Tulcea obligate să se adapteze unor norme de mediu

Cele 11 cariere nu vor mai executa, timp de două-trei luni, explozii, lucrări de sfărâmare a pietrei sau alte activităţi care...

Carierele de piatră din judeţul Tulcea obligate să se adapteze unor norme de mediu
Interes crescut al bucureştenilor pentru noul format al cărţilor de identitate
România 24 Aprilie 2025, 19:16

Interes crescut al bucureştenilor pentru noul format al cărţilor de identitate

Ministerul Afacerilor Interne şi autorităţile locale din Capitală caută să suplimenteze numărul de ghişee pentru preluarea...

Interes crescut al bucureştenilor pentru noul format al cărţilor de identitate
30 de scări de bloc din municipiul Giurgiu au fost debranşate de la apă pentru restanțe
România 24 Aprilie 2025, 19:10

30 de scări de bloc din municipiul Giurgiu au fost debranşate de la apă pentru restanțe

Zeci de scări de bloc din oraşul Giurgiu au acumulat restanţe uriaşe la serviciile de apă şi canalizare.

30 de scări de bloc din municipiul Giurgiu au fost debranşate de la apă pentru restanțe
Acte normative aflate pe agenda executivului
România 24 Aprilie 2025, 19:00

Acte normative aflate pe agenda executivului

A fost stabilit cadrul legal pentru organizarea concursului de titularizare şi urmează să se facă angajări pentru peste...

Acte normative aflate pe agenda executivului