Disponibilitatea Franţei de a participa cu trupe NATO în România
Preşedintele României, Klaus Iohannis, şi premierul Nicolae Ciucă salută disponibilitatea Franţei de a participa cu trupe NATO în România.
Articol de Florin Lepădatu, 20 Ianuarie 2022, 11:14
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI - Preşedintele Klaus Iohannis a salutat, într-o postare pe Twitter, anunţul omologului său francez, Emmanuel Macron, privind disponibilitatea Franţei de a participa la prezenţa militară întărită a NATO în România.
Şeful statului a precizat că Parteneriatul Strategic România-Franţa va fi astfel întărit pe Flancul Estic în regiunea Mării Negre.
Şi premierul Nicolae Ciucă salută anunţul preşedintelui Franţei privind disponibilitatea acestei ţări de a contribui cu trupe NATO pe teritoriul României şi apreciază că acest lucru reprezintă o dovadă de fraternitate în contextul Parteneriatului Strategic dintre cele două state.