Dezvoltarea proiectelor de investiţii în infrastructură
Miercuri, guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, înfiinţarea Departamentului pentru dezvoltare, promovare şi monitorizare a proiectelor de investiţii în infrastructură.
Articol de Florin Lepădatu, 04 Iulie 2019, 07:57
Miercuri, guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, înfiinţarea Departamentului pentru dezvoltare, promovare şi monitorizare a proiectelor de investiţii în infrastructură.
Acesta nu va avea personalitate juridică şi va funcţiona în subordinea prim-ministrului, având ca obiectiv principal analiza şi monitorizarea implementării proiectelor de investiţii în infrastructură aflate în portofoliul instituţiilor publice, a companiilor şi societăţilor naţionale.
Departamentul va fi condus de un consilier de stat, iar atribuţiile detaliate vor fi aprobate prin decizia premierului.
Viorica Dăncilă preciza, miercuri, că orice companie care nu va respecta termenele stabilite va pierde contractul, potrivit Rador.