Ascultă Radio România Actualitaţi Live

#coronavirus Se interzic adunările cu mai mult de o mie de persoane

#coronavirus Se interzic adunările cu mai mult de o mie de persoane
Secretarul de stat din Ministerul de Interne, Raed Arafat. Foto: Arhivă.

Articol de Redacția Online, 08 Martie 2020, 10:57

Secretarul de stat în MAI, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, a anuntat că se interzic adunările cu mai mult de o mie de persoane, pentru a preveni răspândirea coronavirusului.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (8 martie, ora 11:00) - Mergem acum la Ministerul de Interne, unde şeful Departamentului pentru situații de urgență, Raed Arafat, și secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Horațiu Moldovan, vorbesc despre situația privind noul coronavirus.
Raed Arafat: ...pentru a analiza situaţia şi pentru a recomanda Comitetului Național pentru Situații de Urgență unele măsuri, mai mult preventive, măsuri care considerăm că sunt necesar a fi luate și care bineînțeles sunt primele măsuri și este posibil să fie urmate de altele în cursul analizelor pe care le facem și a evoluției situației pe plan mondial și pe plan european. La aceste întâlniri au participat reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne și aici vorbim de DSU, IGSU, IGPF, deci Inspectoratul pentru Poliția de Frontieră, și alți colegi, Ministerul Transporturilor, Ministerul Apărării Naționale, Institutul Național de Boli Infecțioase "Matei Balș", Oficiul Național de Achiziții Centralizate, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Institutul Național de Sănătate Publică, Ministerul Sănătății, Direcția de Sănătate Publică București, Ministerul Educației și Cercetării și alți colegi care activează în cadrul acestui grup. Am să vă citesc sau să vă spun astăzi care sunt cele mai importante decizii care vor intra în vigoare ale acestui grup. În primul rând s-au aprobat procedura și criteriile de suspendare a cursurilor școlare în unitățile de învățământ, în contextul confirmării unui caz sau a mai multor cazuri de infecție cu coronavirus; această procedură a fost redactată de Institutul Național de Sănătate Publică și nu ia în considerare doar aspectele medicale, poate la nivelul Comitetului Județean, care decide în final, la propunerea Direcției de Sănătate Publică și la propunerea Inspectoratului de Învățământ, Inspectoratului Școlar de fapt din județul respectiv, poate să analizeze alte criterii decât criteriile medicale când ia această decizie, criterii sociale, criterii bazate pe discuțiile cu părinții și așa mai departe. Începând cu astăzi se aprobă luarea măsurii de interzicere a oricăror activități care presupun participarea unui număr mai mare de 1.000 de persoane, iar pentru activitățile cu un număr mai mic de 1.000 de persoane măsura va fi adoptată la nivel local pentru fiecare eveniment în parte, pe baza unei analize a riscurilor și a tipului de activitate, cu avizul prealabil al Direcției de Sănătate Publice. Aceste măsuri se pot prelungi și după data de 31 martie. Ele sunt prevăzute până în data de 31 martie. Ele pot fi prelungite în funcție de evoluție la nivel european și nivel mondial.Măsura vizează atât activitățile publice, cât și cele private, desfășurate în interiorul unor incinte sau în aer liber. De ce luăm această măsură? Este o măsură preventivă, la acest moment, dar este necesară. Ne-am uitat și la alte măsuri luate în alte țări și considerăm că este momentul, văzând faptul că au apărut și la noi cazuri deja în mai multe zone, pentru a preveni o răspândire în interiorul comunității, considerăm că o astfel de măsură preventivă devine necesară. Mai este încă o măsură care a fost aprobată, și anume sistarea până la data tot de 31 martie a stagiilor practice în spitale pentru studenții Universităților de Medicină și Farmacie, precum și vizitele aparținătorilor persoanelor internate. Se exceptează de la această măsură studenții care participă, în calitate de voluntar în unitățile sanitare respective. Multe spitale au amfiteatre în ele și studenții vin în număr mare, zilnic, de mai multe ori, pentru a participa la cursuri, pe lângă stagiile în care studenții vin din afara spitalului, în spital și au contact cu pacienții și cu cadrele medicale. Pentru a proteja mai mult spitalul, cadrele medicale și pacienții, considerăm că această limitare, acuma, la nivelul studenților, cu excepția voluntarilor bineînțeles, și la nivelul aparținătorilor și sper să fim înțeleşi de ce luăm această măsură, este una tot preventivă, de protecție a spitalelor și a personalului sanitar. Mai sunt încă câteva decizii care am să vi le expun. Referitor la cetățenii români care au fost carantinaţi în alte țări afectate de coronavirus și dețin certificate medicale care le validează starea de sănătate, nu li se impune o nouă măsură a carantinei, la intrare în țară. De exemplu, cei care au fost în Japonia și care au petrecut și o perioadă de 14 zile, în afara vasului Diamond Princess, dacă au certificatul că au făcut această carantină, nu sunt obligaţi să mai intre într-o nouă carantină, când ajung în România. Altă măsură este decizia de a nu se emite certificate medicale care să constate lipsa infecției cu noul coronavirus, la cerere, din partea unităților sanitare. Unitățile sanitare s-au confruntat cu mai multe cereri a unor persoane care au venit să solicite certificate că ei nu sunt bolnavi cu coronavirus. Ce înseamnă că trebuie să fie și testați. Deci unitățile sanitare nu testează persoanele sănătoase, decât în anumite condiții, dacă este o suspiciune clară că au fost contacţi, și atuncea se face testarea, și nu emit certificate la cerere care să spună că persoana respectivă nu este bolnavă. Deci acest lucru... ca să ușurăm situația și să limităm presiunea asupra unităților sanitare unde sunt făcute astfel de solicitări. În ceea ce privește persoanele aflate în izolare la domiciliu, pentru care nu s-a încheiat perioadă de 14 zile și care doresc să plece în străinătate - noi am avut mai multe cereri în acest sen - având bilete achiziționate, li se va interzice ieșirea din izolare și deplasarea în străinătate. Pentru persoanele aflate în această situație și pentru care nu au fost eliberate certificate de concediu medical, se pot elibera, la solicitare, adeverințe care să ateste perioada de izolare la domiciliu sau de canrantină. Asta înseamnă dacă ai intrat în izolare 14 zile, ai rămas în izolare 14 zile. Ca să nu cumpere bilet, după trei-patru zile și după care, folosind mijloacele de transport în comun și diferite mijloace de transport, să ajungă la aeroport și după care să plece să punem în risc alte persoane care pleacă în alte ţări. Deci asta a fost decizia grupului. O altă măsură că Ministerul Sănătăţii va dispune măsurile pentru a lărgi baza unde se pot face analize pentru coronavirus. În acest sens, o să fie explicat mai mult de colegul meu, secretarul de stat, doctorul Horaţiu Moldovan. Referitor la definiţia de caz suspect care se face de către Institutul de Sănătate Publică, aceasta va continua să fie actualizată, luând în considerare evoluţia pe plan european şi internaţional. Aşa că definiţia de caz include zonele afectate, va continua să fie modificată de câte ori este nevoie, de către Institutul de Sănătate Publică, pe siteul lor, iar referitor la decontarea cheltuielilor de carantină, există un proiect de hotărâre de guvern deja, care va fi emis de Guvernul României, la propunerea Ministerului Sănătății, privind procedura de decontare, unde am solicitat și există sprijinul în ce sens, să includem și persoanele aflate în izolare, dacă ele nu pot să se autosusțină, și atunci să se poate deconta costurile și pentru cei care sunt în autoizolare și care trebuie să li se asigure, bineînțeles, masa și sprijinul în timpul autoizolării. Bineînțeles, de la caz la caz. Deci astea sunt măsurile principale, adoptate de noi în cadrul Grupului de lucru și supuse și Comitetului pentru Situații de Urgență. Am să mă opresc, la acest moment aici, și să dau cuvântul domnului secretar de stat, Dr Horațiu Moldovan, unde în primul rând o să explicăm care sunt criteriile pentru cazurile de sub 1.000 de persoane, pentru că am zis că, de la 1.000 în sus se interzic, sub 1.000 vor fi analizate, de la caz la caz. Dânsul vă va prezenta mai multe detalii în acest sens. Va rog!

Horaţiu Moldovan: Bună dimineața! Referitor la adunările care cuprind un număr de persoane sub 1.000, deoarece peste 1.000 decizia este foarte clară, deciziile vor fi nuanţate și se vor aplica anumite criterii de evaluare a riscului, astfel încât să avem o bază obiectivă în stabilirea acestor decizii. În primul rând se va lua în considerare densitatea mulțimii, deci raportul dintre numărul de participanți ai evenimentului respectiv și suprafața sau spațiul în care acești participanți se găsesc. Va fi luată în vedere natura acestui eveniment și natura contacților, pentru că este o diferență între tipurile..., dacă este vorba de copii, adolescenți, adulți și așa mai departe. De asemenea, dacă cei care participă sunt înregistrați dinainte sau nu, dacă avem de-a face cu participanți în număr semnificativ a căror proveniență nu o cunoaștem. Este foarte important, vom lua în vedere posibilele expuneri la coronavirus anterior acestui eveniment și riscul ca să vină din zone care sunt afectate; vom lua în considerare vârsta pacienților, având în vedere faptul că pacienții în vârstă datorită comorbidităţii lor probabile pe care dânşii le au să fie mai sensibili la această infecţie. Foarte important este şi scopul sau tipul acestei activităţi, existând diferenţe din punct de vedere epidemiologic între manifestările de tip sportiv, manifestările de tip politic, cultural, religios și așa mai departe. Este de luat în calcul de asemenea durata și modul călătoriei prin care participanții ajung la acest eveniment, de unde vin și pe ce cale. Toate aceste criterii se vor aplica și vor fi..., sunt dispuse într-un tabel care conturează un scor de risc. Se identifică trei nivele de risc: riscul scăzut, moderat și ridicat. În cazul în care avem un risc scăzut evaluat prin aceste criterii după tabelul pe care noi îl vom furniza direcțiilor de sănătate publică, evenimentul poate avea loc; în cazul în care avem un risc moderat, este o evaluare punctuală realizată de experți la fața locului în raport cu fiecare eveniment în parte, iar dacă avem de-a face cu un risc mai mare de 20 de puncte, conform stratificării pe care noi am făcut-o, evenimentul nu are loc, se suspendă. Totodată, doresc să vă spun că astăzi avem în România 15 persoane în carantină instituționalizată și 12.734 de persoane aflate în autoizolare la domiciliu. Pe parcursul zilei de ieri au fost înregistrate 89 de apeluri la numărul de urgență 112, apeluri având ca temă noul coronavirus. Cele mai multe au fost în București, și anume 14. La linia verde, pusă la dispoziție pentru informarea cetățenilor, au fost înregistrate 669 de apeluri. Reamintesc că, la nivel național, au fost confirmate 13 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Din acestea, patru au fost declarate deja vindecate și au fost externate din spital. Celelalte persoane sunt monitorizate medical, cei mai mulți de pacienți nu prezintă simptome și au o stare generală bună. Avem și pacienţi pentru care manifestăm atenție sporită, având în vedere vârsta lor înaintată și faptul că au co-morbidități, au asociate alte boli cronice care le ridică riscul medical global. Ştiți deja că populația vulnerabilă în acest nou tip de coronavirus este formată tocmai din persoane peste 65 de ani, care au boli asociate.
Raed Arafat: Mulțumesc! Înainte să punem, să puneți dumneavoastră întrebările, am să reiterez încă anumite aspecte. În primul rând, continuăm și insistăm pe recomandarea noastră ca cetățenii români se evite călătorie în zonele afectate. În același timp, reiterăm și recomandarea ca cetățenii români, aflați în zonele efecte afectate, să evite deplasarea către România. Această recomandare are un sens, și asta este protecția familiilor lor în România. Dacă se află în zonele afectate deja, și venind aici la bunici, la părinți, la persoane în vârstă și aducând riscul de a fi cineva infectat și să transmită către persoanele respective, nu face decât să pună viața acestora în pericol, a celor care sunt dragi lor și, din acest motiv, noi recomandăm evitarea și limitarea la maxim a deplasărilor din zonele afectate, indiferent unde sunt ele, către țară. Bineînțeles, această situație este una temporară care depinde de evoluția situației, cum am zis, pe plan mondial și pe plan european, însă necesită implicarea noastră a tuturor și necesită o colaborare la toate nivelurile, la nivel guvernamental, la nivel de autorități județene locate și la nivelul cetățeanului ca individ. Şi pentru asta, noi ne adresăm cu această rugăminte și pun această recomandare de a gândi foarte mult, fiecare persoană, înainte să se deplaseze într-o zonă afectată și să vină înapoi din zona respectivă, sau înainte de a pleca dintr-o zonă afectată către România. Bineînțeles, cetățenii români care vin din zonele afectate, li se va aplica clar și bineînțeles, orice cetățean, nu numai cetățenilor români care vin din respectivele, li se vor aplica regulile pe care le cunoașteți: carantină sau autoizolare. Declararea, la intrare, la intrare la graniță, de alte zone decât zonele reale de unde provin, poate să fie luată sub incidența legii penale, ca și declarație falsă și să se ia măsuri împotriva persoanei care a declarat că a venit din altă zonă decât zona de la care a venit. Reamintesc au fost luate măsuri serioase împotriva celor care nu au respectat măsură de izolare și au fost aplicate amenzi de până la 20.000 de lei persoanelor care au încălcat regula. Iar dacă o persoană care încalcă regula duce și la îmbolnăvirea unei alte persoane, se intră sub incidența legii penale, bineînțeles și se intră la posibilitatea de a fi supusă unei măsuri de privare a libertății. Deci, astea sunt aspectele care am vrut să vi le prezentăm, astăzi, împreună cu colegul meu.

MAE: 9 cetățeni români, evacuați de pe insula Mayotte
România 22 Decembrie 2024, 11:41

MAE: 9 cetățeni români, evacuați de pe insula Mayotte

Nouă cetățeni români care se aflau în insula Mayotte au fost preluaţi de o aeronavă aparținând Forțelor Aeriene Franceze.

MAE: 9 cetățeni români, evacuați de pe insula Mayotte
Eroii Revoluţiei, comemoraţi la Monumentul din fața Sălii de Concerte a Radiodifuziunii Române
România 22 Decembrie 2024, 10:23

Eroii Revoluţiei, comemoraţi la Monumentul din fața Sălii de Concerte a Radiodifuziunii Române

11 persoane și-au pierdut viața pentru a apăra Radioul public, una dintre instituțiile asupra căreia, în urmă cu 35 de ani, a...

Eroii Revoluţiei, comemoraţi la Monumentul din fața Sălii de Concerte a Radiodifuziunii Române
Traficul rutier pe drumul din Sinaia spre Cota 1400 a fost închis
România 22 Decembrie 2024, 09:40

Traficul rutier pe drumul din Sinaia spre Cota 1400 a fost închis

Pe sectorul de drum în cauză se va interveni pentru deszăpezire, imediat după ce condițiile meteo vor permite acest lucru,...

Traficul rutier pe drumul din Sinaia spre Cota 1400 a fost închis
CNS "Cartel ALFA" critică eventualele politici de austeritate
România 22 Decembrie 2024, 09:29

CNS "Cartel ALFA" critică eventualele politici de austeritate

CNS "Cartel ALFA" critică eventualele politici de austeritate și măsurile economice bazate pe tăieri și înghețări de venituri.

CNS "Cartel ALFA" critică eventualele politici de austeritate
35 de ani de Revoluție: "Uitând istoria negăm sacrificiul oamenilor acestora"
România 22 Decembrie 2024, 09:09

35 de ani de Revoluție: "Uitând istoria negăm sacrificiul oamenilor acestora"

Rudele eroilor Revoluției române: Uitând istoria negăm sacrificiul oamenilor acestora, negăm toate sacrificiile și toate...

35 de ani de Revoluție: "Uitând istoria negăm sacrificiul oamenilor acestora"
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
România 22 Decembrie 2024, 09:02

Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru

Fiecare delegație are alocată o jumătate de oră pentru discuții, dar nu se știe dacă toate aceste formațiuni vor și veni la...

Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Jurnaliștii francofoni condamnă derapajele grave la adresa jurnaliștilor de către reprezentanții AUR și SOS România
România 21 Decembrie 2024, 15:23

Jurnaliștii francofoni condamnă derapajele grave la adresa jurnaliștilor de către reprezentanții AUR și SOS România

Asociația "Societatea Presei și a Ziariștilor Francofoni" consideră că aceste acțiuni din ultimele zile, cărora le-au căzut...

Jurnaliștii francofoni condamnă derapajele grave la adresa jurnaliștilor de către reprezentanții AUR și SOS România
Negocieri în vederea formării viitorului guvern, reluate la Palatul Parlamentului
România 21 Decembrie 2024, 13:49

Negocieri în vederea formării viitorului guvern, reluate la Palatul Parlamentului

Se știe că va fi o structură guvernamentală formată din 16 ministere, dintre care opt vor reveni PSD, cinci PNL și trei...

Negocieri în vederea formării viitorului guvern, reluate la Palatul Parlamentului