Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată până joi dimineaţă
Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată valabilă până joi dimineaţa în 22 de judeţe din centrul, sudul şi estul ţării, inclusiv capitala.
Articol de Florin Lepădatu, 17 August 2021, 12:08
ANM a emis marţi o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată valabilă până joi dimineaţa în 22 de judeţe din centrul, sudul şi estul ţării, inclusiv capitala.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în perioada 18 august, ora 10:00 - 19 august, ora 10:00, în Muntenia, Dobrogea, local în Moldova, Oltenia, Transilvania şi la munte vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale şi pe alocuri vijelii şi grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25 - 40 litri/mp şi izolat 50 - 60 litri/mp.