Ascultă Radio România Actualitaţi Live

CE confirmă solicitarea României pentru tratarea răniților în UE

Sunt căutate soluţii pentru rambursarea serviciilor medicale pentru răniţii din România în statele membre care îi vor prelua.

CE confirmă solicitarea României pentru tratarea răniților în UE
Foto: MApN.

08 Noiembrie 2015, 20:51

Comisia Europeana a confirmat astăzi că a primit din partea autorităţilor române o solicitare pentru tratarea în clinici din unele state membre ale Uniunii a 80 de răniţi în incendiul din clubul bucureştean.

Îngrijirea medicală în alte state membre ale Uniunii Europene pentru cei 80 de răniţi a fost solicitată deoarece aceştia nu pot fi trataţi în România, spune /Jacob Adamovich/, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.

El precizează că executivul comunitar a reacţionat imediat şi a solicitat Comisiei pentru sănătate să răspundă acestei solicitări venite de la Bucureşti, care să fie transmisă apoi autorităţilor competente din statele membre.

Purtătorul de cuvânt a declarat pentru Radio România că în prezent, sunt căutate soluţii pentru rambursarea serviciilor medicale pentru răniţii din România în statele membre care îi vor prelua.

Până în prezent, câteva ţări membre ale Uniunii Europene au preluat răniţii în clinicile lor. În Belgia au sosit, de exemplu, aseară, opt persoane rănite în incendiul din clubul Colectiv de la Bucureşti.

Legat de activarea Mecanismului de protecţie civilă la nivelul Uniunii Europene, trebuie precizat că aceasta poate fi făcută, dacă dezastrul are o dimensiune mare, care nu poate fi gestionată de autorităţile naţionale.

Ajutorul ar putea consta în adăposturi, medicamente şi servicii medicale sau experţi.

Mecanismul de protecţie civilă a fost activat în ultimii ani în Uniunea Europeană pentru dezastre naturale.

Peste 10.000 de detectoare de fum vor fi instalate gratuit în locuințele populației
România 23 Aprilie 2025, 22:39

Peste 10.000 de detectoare de fum vor fi instalate gratuit în locuințele populației

Începe a a doua ediție a campaniei naționale derulate de Departamentul pentru Situații de Urgență

Peste 10.000 de detectoare de fum vor fi instalate gratuit în locuințele populației
Comisarul european pentru buget, luptă antifraudă şi administraţie publică, vizită în România
România 23 Aprilie 2025, 21:16

Comisarul european pentru buget, luptă antifraudă şi administraţie publică, vizită în România

Vizita face parte din consultările efectuate de Comisie înainte de prezentarea în iulie a următorului buget pe termen lung al...

Comisarul european pentru buget, luptă antifraudă şi administraţie publică, vizită în România
Bucureştenii vor putea să solicite eliberarea unei cărți electronice de identitate
România 23 Aprilie 2025, 21:14

Bucureştenii vor putea să solicite eliberarea unei cărți electronice de identitate

Programările se fac exclusiv online, iar primele astfel de documente vor intra în posesia titularilor din Capitală începând...

Bucureştenii vor putea să solicite eliberarea unei cărți electronice de identitate
București: Clădirea administrativă din Piaţa Amzei va fi modernizată
România 23 Aprilie 2025, 20:52

București: Clădirea administrativă din Piaţa Amzei va fi modernizată

Administraţia locală, împreună cu Ordinul Arhitecţilor din România au lansat miercuri un apel de idei prin care actualul...

București: Clădirea administrativă din Piaţa Amzei va fi modernizată
Acordul privind controlul coordonat la punctul de trecere a frontierei româno-moldovene Galaţi - Giurgiuleşti
România 23 Aprilie 2025, 18:31

Acordul privind controlul coordonat la punctul de trecere a frontierei româno-moldovene Galaţi - Giurgiuleşti

Înţelegerea, semnată în noiembrie anul trecut de guvernele de la Bucureşti si Chişinău, se va aplica timp de un an de la...

Acordul privind controlul coordonat la punctul de trecere a frontierei româno-moldovene Galaţi - Giurgiuleşti
Doi foşti inspectori şcolari şi patru profesori din Mehedinţi acuzați de corupţie
România 23 Aprilie 2025, 18:26

Doi foşti inspectori şcolari şi patru profesori din Mehedinţi acuzați de corupţie

Anchetatorii au descoperit peste o sută de lucrări identice, cei şase fiind acuzaţi că au primit bani pentru a-i ajuta pe...

Doi foşti inspectori şcolari şi patru profesori din Mehedinţi acuzați de corupţie
Magistrații ar urma să se pensioneze la vârsta de 65 de ani începând cu 1 ianuarie 2026
România 23 Aprilie 2025, 16:21

Magistrații ar urma să se pensioneze la vârsta de 65 de ani începând cu 1 ianuarie 2026

Pensia de serviciu va fi calculată în cuantum de 80% din media indemnizațiilor de încadrare brute lunare și a sporurilor...

Magistrații ar urma să se pensioneze la vârsta de 65 de ani începând cu 1 ianuarie 2026
Cod galben de inundaţii până miercuri noaptea privind mai multe râuri din Transilvania şi Crişana
România 23 Aprilie 2025, 16:10

Cod galben de inundaţii până miercuri noaptea privind mai multe râuri din Transilvania şi Crişana

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis, miercuri, avertizări Cod galben de inundaţii, ce vizează...

Cod galben de inundaţii până miercuri noaptea privind mai multe râuri din Transilvania şi Crişana