CCR "a respins ca inadmisibilă sesizarea preşedintelui Iohannis"
Curtea Constituţională a respins ca inadmisibilă sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la modificarea Legii privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Articol de Mădălina Verman, 05 Iunie 2018, 12:38
Curtea Constituţională a respins ca inadmisibilă sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la modificarea Legii privind Consiliul Superior al Magistraturii - au declarat surse judiciare, citate de reporterul RRA Mădălina Verman.
În 11 mai, şeful statului a atacat la Curte actul normativ precizând că a mai fost dedus controlului de constituţionalitate în două rânduri, ca urmare a unor sesizări.
Cu toate acestea, preşedintele consideră că în forma rezultată după punerea de acord a legii cu decizia CCR există în continuare o serie de dispoziţii de natură să încalce principii şi prevederi constituţionale.