Căuzașii, ”dovadă a existenței conștiinței naționale”

Sărbătorim astăzi 159 de ani de la Unirea Principatelor Române, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. A fost primul pe calea înfăptuirii statului naţional român, după ce adunările elective din Moldova şi Muntenia şi-au ales acelaşi domnitor. Este, de fapt, momentul formării României, la Iaşi şi la Bucureşti, o adevărată dovadă a existenţei conştiinţei naţionale.

Ioan Aurel Pop, istoric, rector al Universităţii Babeş-Bolyai: Momentul 1859, marcat de două date importante la început, 5 ianuarie şi 24 ianuarie, e fundamental, pentru că reprezintă intrarea în scenă a poporului român. În clipa în care, la 5 ianuarie, Adunarea Electivă de la Iaşi l-a ales domn pe Alexandru Ioan Cuza, deşi erau mai mulţi candidaţi, adunarea aceea electivă, prin câţiva intelectuali marcanţi, a avut înţelepciunea să aleagă un om nou. Şi părerea mea este că Alexandru Cuza a jucat în istoria românilor în secolul XIX cam rolul pe care l-a avut Abraham Lincoln în istoria SUA, cam în aceeaşi perioadă.

Asta a fost la Iaşi. La Bucureşti a fost şi mai greu. Aceşti oameni entuziaşti s-au decis să îl aleagă pe alesul Moldovei şi nu s-a putut realiza acest lucru numai datorită căuzaşilor, adică cei care apărau cauza unirii, oamenii strânşi din Bucureşti care au fost convinşi să vină şi să înconjoare sala în care se desfăşura adunarea, pe Dealul Mitropoliei şi să nu permită ieşirea de acolo a deputaţilor decât atunci când îl vor alege pe alesul Moldovei ca să facem unirea. Şi de aceea momentul acela înseamnă dovada existenţei conştiinţei naţionale, în pături mult mai largi decât le place unora să recunoască astăzi.