Bucureştiul și județul Ilfov se mențin pe primele locuri la infectări
Bucureştiul și județul Ilfov se mențin pe primele locuri atât la infectările nou diagnosticate, cât și la rata de îmbolnăvire.
Articol de Florin Lepădatu, 16 Decembrie 2020, 16:49
Bucureştiul și județul Ilfov se mențin pe primele locuri atât la infectările nou diagnosticate, cât și la rata de îmbolnăvire- au împreună mai bine de un sfert din cazurile noi de miercuri, iar capitala rămâne cu incidența peste șapte la mie.
Prefectul județului Ilfov spune că autoritățile fac toate eforturile pentru a controla situația, iar în localitățile carantinate, deși foarte lent, se produce o scădere în evoluția pandemiei.
Ca medie județeană, însă, rata de infectare se menține în jur de 6,6 cazuri la mia de locuitori.
Prefectul Daniel Tudorel Zamfir: "În ultima perioadă a fost cam la același nivel, cu ușoare creșteri, la fel, ușoare scăderi, fără schimbări semnificative.
Așa cum bine știți, Ilfovul are o particularitate deosebită, este amplasat de jur împrejurul Bucureştiului, având aglomerări urbane deosebite, cu o mobilitate deosebită în ceea ce privește populația.
În afara localităților care se află deja în carantină zonală, măsurile sunt cele aplicate în toată țara, acolo de incidența este peste trei la mie.
Bineînțeles, am intensificat controalele și în ceea ce privește persoanele, și activitățile economice, mai mult decât, probabil, se întâmplă în alte părți.
Și de-a lungul timpului au fost verificate mijloacele de transport în comun.
Încercăm să avem din partea agenților economici sprijinul necesar astfel încât toți să trecem peste această perioadă, pentru că fără ajutorul agenților economici și fără ajutorul cetățenilor să respectăm măsurile impuse, nerespectarea lor nu va avea un rezultat pozitiv.", relatează Rador.