Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Bilanţ la o lună şi jumătate de la preluarea mandatului #Romania2019.eu

Preşedinţia română la Consiliul UE - bilanţ la o lună şi jumătate de la preluarea mandatului.

Bilanţ la o lună şi jumătate de la preluarea mandatului #Romania2019.eu

Articol de Carmen Gavrilă, 15 Februarie 2019, 13:55

România a reuşit după doar o lună şi jumătate de la preluarea mandatului la preşedinţia Consiliului Uniunii Europene să obţină consens politic între statele membre sau în relaţie cu Parlamentul European în peste 40 de dosare importante de pe agenda Uniunii.

Preşedinţia română a Consiliului Uniunii a intensificat negocierile pe marginea unor dosare legislative şi non-legislative ţinând cont de faptul că Parlamentul European, care este colegislator, mai lucrează doar până în luna aprilie, iar actuala Comisie Europeană îşi încheie mandatul în toamnă.

Cea mai recentă chestiune pe marginea căreia România a reuşit să obţină un acord cu Parlamentul European este regulamentul pe baza căruia se înfiinţează Agenţia Europeană a Muncii, care are ca scop să sprijine statele membre să aplice legislaţia Uniunii în ce priveşte mobilitatea forţei de muncă şi să coordoneze protecţia socială.

De asemenea, preşedinţia română a Consiliului a obţinut un acord cu legislativul european şi pentru noi reguli privind infrastructura de transport de gaze din şi în afara spaţiului Uniunii. În plus, sub conducerea României, ambasadorii statelor membre la Uniune au căzut de acord asupra unei noi scheme de pensii, aprobate deja de legislativul european.

De asemenea, după doi ani de blocaj în negocieri, preşedinţia română a Consiliului a reuşit obţinerea unui acord pe un proiect de directivă privind controversata chestiune a drepturilor de autor, în aşa fel încât să fie întărită piaţa unică digitală europeană.

Cod galben hidrologic pe fondul avertizărilor meteo de ploi consistente
România 22 Aprilie 2025, 16:06

Cod galben hidrologic pe fondul avertizărilor meteo de ploi consistente

Un cod galben hidrologic a intrat în vigoare pe fondul avertizărilor meteo de ploi consistente, activat la prânz.

Cod galben hidrologic pe fondul avertizărilor meteo de ploi consistente
Ziua Forţelor Terestre: Ceremonii militare, competiţii sportive şi activităţi culturale
România 22 Aprilie 2025, 15:20

Ziua Forţelor Terestre: Ceremonii militare, competiţii sportive şi activităţi culturale

Miercuri, va avea loc o ceremonie cu depunere de coroane de flori Mormântul Ostaşului Necunoscut.

Ziua Forţelor Terestre: Ceremonii militare, competiţii sportive şi activităţi culturale
Peste 25.000 de angajaţi ai MAI au fost mobilizaţi zilnic în minivacanţa de Paşti
România 22 Aprilie 2025, 14:45

Peste 25.000 de angajaţi ai MAI au fost mobilizaţi zilnic în minivacanţa de Paşti

1.600 de poliţişti rutieri au fost prezenţi zilnic pe drumurile publice, în special pe cele cu risc de producere a unor...

Peste 25.000 de angajaţi ai MAI au fost mobilizaţi zilnic în minivacanţa de Paşti
În România a crescut numărul tentativelor de înşelătorie
România 22 Aprilie 2025, 14:41

În România a crescut numărul tentativelor de înşelătorie

Cele mai multe victime sunt în rândul persoanelor în vârstă, însă au căzut în capcană şi oameni de afaceri sau persoane cu...

În România a crescut numărul tentativelor de înşelătorie
Înscrieri pentru sesiunea specială a bacalaureatului
România 22 Aprilie 2025, 14:40

Înscrieri pentru sesiunea specială a bacalaureatului

Probele scrise se vor desfășura în județul Prahova și vor începe pe 22 mai.

Înscrieri pentru sesiunea specială a bacalaureatului
Pe 22 aprilie este marcată Ziua Pământului
România 22 Aprilie 2025, 13:42

Pe 22 aprilie este marcată Ziua Pământului

Tema din acest an este "Puterea noastră, planeta noastră".

Pe 22 aprilie este marcată Ziua Pământului
Risc de inundații pe râuri din zece județe
România 22 Aprilie 2025, 13:41

Risc de inundații pe râuri din zece județe

Un cod galben în acest sens va intra în vigoare la ora 14:00.

Risc de inundații pe râuri din zece județe
Raport asupra proiectului legislativ privind pensiile magistraţilor
România 22 Aprilie 2025, 13:29

Raport asupra proiectului legislativ privind pensiile magistraţilor

documentul va intra în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, ca prim for sesizat.

Raport asupra proiectului legislativ privind pensiile magistraţilor