Avertizare de călătorie pentru Italia
Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenţionare de călătorie pentru centrul şi sudul Italiei
Articol de Radiojurnal, 02 Februarie 2019, 10:59
Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenţionare de călătorie pentru centrul şi sudul Italiei, regiuni care se confruntă cu fenomene meteorologice extreme.
Serviciul de Protecţie Civilă local a emis un cod portocaliu de precipitaţii intense, furtuni şi intensificări ale vântului, care vor afecta estul regiunii Liguria, regiunea Emilia-Romagna, nordul Toscanei, centrul şi sudul Umbriei, sud-estul Lazio, versantul occidental din Abruzzo şi zona centrală din regiunea Campagna.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la Ambasada României la Roma sau pot consulta aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă", pusă la dispoziţie gratuit de Ministerul Afacerilor Externe.